Despre educația incluzivă

Adesea, educația incluzivă este asociată cu acei copii care au dizabilităţi sau care au „cerințe educaționale speciale” (copii cu CES).  În realitate, termenul de „incluziune” face referire  la conceptul de educație a tuturor copiilor și tinerilor, conform dezideratului „școală pentru toți”…, dar ce înseamnă acest concept de „educație incluzivă”?

Vom începe cu definirea termenului de „incluziune”; conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul „incluziune” își are originea în limba franceză – „inclusion”, dar provine și din latinescul „inclusion”, având mai multe sensuri, conform DEX:
1 Particulă de metal străin conținută în masa unui corp solid;
2 Defect de fabricație al unei piese, datorat prezenței unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate în masa ei;
3 Proprietate care constă în faptul că oricare element al unei mulțimi aparține și altei mulțimi.

Astfel, conform variantei 3, putem spune că incluziunea  educațională reprezintă un proces de învățare , la care participă toți preșcolarii unei grupe; de fapt incluziunea are loc concomitent cu creșterea gradului de participare… deoarece educația incluzivă înseamnă:

  • Valorizarea egală a tuturor preșcolarilor și a personalului;
  • Creşterea participării tuturor preșcolarilor grupei la educaţie şi, totodată, reducerea numărului celor excluşi din cultura, curricula şi valorile comunităţii promovate prin şcoala/ grădinița de masa;
  • Restructurarea culturii, a politicilor şi a practicilor din şcoli și grădinițe, astfel încât ele să răspundă diversităţii elevilor/preșcolarilor din localitate;
  • Reducerea barierelor în învăţare şi participare pentru toţi copiii, nu doar pentru cei cu dizabilităţi sau cei etichetaţi ca având „nevoi educaţionale speciale”;
  • Însușirea învăţămintelor rezultate din încercările de depăşire a barierelor de accesare a şcolii/grădiniței şi de participare din partea unor elevi/preșcolari;
  • Înţelegerea diferenţelor dintre elevi/ preșcolari ca resursă pentru procesul de învăţare, nu ca o problemă ce trebuie depăşită;
  • Recunoaşterea dreptului copilului la educaţie în propria localitate;
  • Evoluţia gradului de incluziune în unitățile de învățământ, atât în privinţa personalului, cât şi în privinţa copiilor;
  • Creşterea rolului unităților de învățământ în construirea comunităţilor şi a valorilor lor, precum şi în creşterea performanţelor;
  • Cultivarea unor relaţii de susţinere reciprocă între unitățile de învățământ şi comunităţi;
  • Recunoaşterea faptului că incluziunea în educaţie este un aspect al incluziunii în societate.

Dacă abordăm optica reformei în domeniul educației actuale, vom observa că din ce în ce mai mulți copii cu nevoi sau cerinţe educaţionale speciale sunt înscriși actualmente în învățământul normal de masă. Dar e oare  grădinița sau şcoala noastră pregătită pentru această acceptare a lor? Consider că în ultimii ani s-au realizat progrese considerabile, dar încă mai sunt multe de făcut…

Trebuie menționat faptul că metodologia de lucru cu acești copii cu nevoi speciale nu este foarte bine definită pentru cadrul didactic din învățământul de masă ce are o grupă/ clasă de 19 preșcolari/ elevi (în medie), din care unul (cel puțin) este cu cerințe educaționale speciale…

Cum îl notezi pe acest copil cu nevoi speciale astfel încât să nu îl dezavantajezi? Ce fel de teste să-i aplici la sfârșit de an şcolar? Etc.

Pentru a facilita realizarea cu brio a educației incluzive în grădinițe și școli, consider că, la nivel de clasă/ grupă sau măcar la nivel unitate de învațământ, trebuie să existe un specialist, altul decât cadrul didactic de la clasă/ grupă, care să ofere asistenţă educaţională (recuperare educaţională, suport în pregătirea temelor), asistenţă psihologică (consiliere individuală şi de grup), asistenţa personalului didactic(cadru didactic de sprijin, logoped, psiholog, psihopedagog); cadrele didactice trebuie să beneficieze anual de cursuri gratuite si obligatorii de perfecționare pentru a-și alinia practicile educaționale cu vremurile în care trăim; cadrele didactice cât și subiecții educației-copiii trebuie să beneficieze de materiale auxiliare gratuite și de calitate, părinții copiilor trebuie și ei educați astfel încât să recunoască, să înțeleagă și să accepte deficiențele propriilor copii pe principiul „o situație problemă conștientizată este pe jumătate rezolvată” acest lucru dorindu-se a fi realizat prin intermediul cursurilor, seminarelor etc. gratuite și obligatorii la care să participe, pe lângă părinții tuturor copiilor din unitate și specialiști!

Dacă ne dorim o educație modernă, haideți să modernizăm educația încă de la grădiniță! Terapii specifice (psihoterapie, ore de recuperare logopedică).

Bibliografie
• Ccfmoldova.org – ASOC. Copil Comunitate Familie MOLDOVA
• Dexonline.ro
• Ecaterina Vrăşmaş „Educaţia copilului preşcolar”, Editura ProHumanitas, Bucureşti, 1999.

 

prof. Janina-Florentina Vasile

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/janina.vasile

Articole asemănătoare