Educația a avut, are și va avea întotdeauna roluri multiple și fundamentale pentru individ și pentru societate. Pentru moment, cea mai consistentă formă a educației este cea oferită tinerilor în instituțiile de învățământ: de la creșe, grădinițe, școli, licee și până la universități și colegii. Principalul beneficiar direct al educației este copilul, iar succesul școlii se măsoară, conform Ministerului Educației din România, în „modul în care fiecare copil ajuns la vârsta maturității se regăsește în cea mai bună variantă a sa”.
Bineînțeles, educația nu ar putea fi posibilă fără microuniversul familial, căci părinții sunt primii profesori ai copiilor, în baza cărora este pus bagajul despre care se vorbește peste tot în lume, al celor șapte ani de acasă.
Mai departe, odată cu înscrierea copilului în sistemul educațional, profesorul devine, ghidul viu al elevului, unicul care poate garanta o educație de calitate pentru acesta. Câteva caracteristici ale calității în educație, care îndeplinesc, cu certitudine, așteptările beneficiarilor din învățământ (profesori și elevi, deopotrivă), din întreaga lume, ar putea fi: împărtășirea de valori morale și culturale sănătoase, pe baza unor experiențe și rezultate valoroase, realizarea educației de oameni, pentru oameni, prin implicarea întregii comunități, asigurarea unui mediu educațional care să funcționeze după principii, criterii, standarde, și nu unul produs la comandă, prin acte normative, „pe hârtie”, constituirea unor instituții responsabile, conduse de lideri educaționali autentici, care să promoveze echitatea, respectarea totală a autonomiei individuale a fiecărei persoane, orientarea către rezultate concrete, vizibile, realizarea obiectivelor printr-un dialog continuu, adaptarea la nevoile actuale ale elevilor, sprijinirea pe inovație.
Cel mai important rol în asigurarea unei educații de calitate îi revine profesorului, prin modul în care își organizează demersul didactic. Practic, profesorul nu reprezintă un simplu transmițător de cunoștințe, ci el are menirea de a intermedia și facilita procesul de învățământ, de a le fi ghid și partener în același timp elevilor, pentru a-i ajuta să înțeleagă, să descopere, să-și exprime un punct de vedere argumentat, să-și aleagă o menire în viață, pentru care să se pregătească temeinic, pentru a fi, în final, capabil să se integreze optim într-o societate aflată într-o continuă dinamică.
La nivel teoretic, orice școală funcționează după aceste repere intrinseci, militând pentru același scop fundamental: o educație de calitate. Totuși, sistemul educațional din România prezintă o serie de deficiențe care necesită o remediere imediată, pentru a putea fi pregătit să facă față actualelor generații de elevi.
Orice individ care trăiește în secolul XXI, în această lume aflată într-o perpetuă schimbare, trebuie să învețe cum să facă față provocărilor acesteia. Cheia succesului constă într-un angajament pe care școala și elevul „îl semnează” odată cu intrarea acestuia din urmă în mediul educațional, angajamant ale cărui pietre de temelie sunt abilități precum: colaborarea, creativitatea, comunicarea și gândirea critică. Astfel, profesorii trebuie să creeze situații de învățare prin care să-i încurajeze pe elevi să se manifeste creativ, să-i incite la a descoperi, la a căuta, să colaboreze constant în rezolvarea sarcinilor de lucru. Cu alte cuvinte, interesele elevilor și curiozitatea acestora pot fi stimulate cu mai multă ușurință dacă sunt utilizate situații din viața reală, pentru viața reală.
Deși aceste abilități scontate sunt comune tuturor elevilor, adesea apar situații în care există discrepanțe între obiectivele propuse și nivelul real al elevilor. Din nou, profesorul are un rol fundamental: de a-și cunoaște elevii, pentru a le putea identifica nevoile de educație și să-și adapteze proiectarea activității didactice în funcție de aceste nevoi, contribuind astfel într-un mod decisiv la egalizarea șanselor copiilor la educație, la dezvoltarea potențialului fiecărui elev.
În teorie, toate aceste aspecte sunt ușor de enumerat și, totuși, sistemul educațional românesc este cu mult departe de standardele europene și mondiale privitoare la așa-numita educație de calitate. Unde să fie cele mai mari probleme? Consider că merită punctate cel puțin trei aspecte critice, care continuă să genereze grave probleme în ceea ce oferă sistemul educațional românesc elevilor săi.
Cea mai importantă problemă se referă fix la responsabilii nemijlociți ai educației: profesorii. A deveni profesor în România este o provocare. Lipsa posturilor este un principal motiv care-i îndepărtează pe tineri să-și dorească să facă parte din sistemul educațional din România. Programele de recrutare, de selecție și de pregătire pentru cadrele didactice lasă, de asemenea, de dorit. Concursul de titularizare nu asigură obținerea unui post pe o perioadă nedeterminată, iar proba scrisă la o disciplină esențială, cum este limba și literatura română, vizează concepte și noțiuni care nu au nicio legătură cu ceea ce urmează a-i învăța pe elevi la școală.
De asemenea, profesorii au nevoie de pregătire continuă, pentru a fi capabili să asigure cel mai înalt standard al educației, pregătire ce necesită resurse pe care țara noastră (încă) nu le are. Unul dintre primele obiective ale României ar trebui să constea în eliminarea rutinelor care supraaglomerează școlile și care generează rezultatele slabe ale elevilor, afectându-le nivelul de productivitate. Profesorii ar trebui să facă mult mai mult decât a ține o prelegere și a dicta, întrucât elevii au nevoie de modele, de mentori, de lideri, de oameni care să-i stimuleze, și nu să-i intimideze dacă nu cunosc răspunsul unei întrebări din conținutul scris mecanic pe caiet.
Două aspecte interconectate care contribuie la apariția problemelor în educația elevilor români sunt accesul limitat la educație și inexistența unei piețe de muncă stabile. Oamenii cu un potențial financiar scăzut nu își mai trimit copiii la școală, astfel crește rata de abandon și, la rândul lor, prin lipsă de educație, copiii acestora vor ajunge adulți săraci. De aici (și nu numai), se ajunge la o economie slabă în țara noastră.
Un alt „miez” al problemei este lipsa inovației din alcătuirea programelor școlare. Se discută foarte des despre „analfabetism funcțional”, acest lucru întâmplându-se pentru că elevii nu sunt încurajați să întrebe de ce?. Programa școlară este neactualizată și supraîncărcată, inadecvată nevoilor actuale ale realității de zi cu zi. Manualele și auxiliarele școlare sunt greoaie, adesea lipsite de explicații suficiente și de claritate. Copiii studiază foarte multe materii obligatorii, chiar dacă acestea nu contribuie în egală măsură la parcursul lor viitor și nici nu îi ajută să-și identifice pasiunile sau să-și dezvolte abilitățile pentru a fi pregătiți pentru viață. Fiindcă suntem diferiți, ar trebui să fie mai mult prețuite și mai bine gestionate aceste diferențe. Rezultatele elevilor nu țin neapărat de puterea financiară ori de timpul petrecut la școală, ci de calitatea experiențelor unui elev. Din cauza cantității enorme de informații de învățat, nivelul de productivitate al elevilor și rezultatele acesteia sunt foarte scăzute, efectul fiind unul nesatisfăcător, în consecință, asupra satisfacției elevilor și a entuziasmului cadrelor didactice.
Pentru că relația dintre profesor și elev este direct proporțională cu rezultatele școlare, iar atunci când această relație este productivă apar și schimbările substanțiale în motivația elevului de a munci și de a se pregăti pentru viața din societate, trebuie pus în lumină un factor cheie care determină, într-adevăr, educația de calitate: managementul clasei. Termenul de educație se referă la efortul conștient și planificat de a crea o atmosferă de învățare și un proces de învățare prin care elevii să-și dezvolte în mod activ potențialul de a avea putere spirituală, autocontrol, personalitate, inteligență, caracter nobil și toate abilitățile necesare pentru ei înșiși, pentru societate și națiune.
Managementul clasei are la bază construirea unor relații autentice de interacțiune și de cooperare între profesori și elevi, al căror scop este de a fi cultivată această educație de o bună calitate pentru elevi. Cel mai important rol, așa cum menționam anterior și cum este prezentat și în studiile actuale, îi este atribuit profesorului, care, prin prezența sa substanțială la clasă, devine pilonul ecosistemului clasei, ghidându-i pe elevi într-o învățare autoreglată, către autoevaluare și spre dezvoltarea abilităților sociale. Un management de succes al clasei este facilitat de pregătirea profesională a cadrului didactic, de abilitățile sale de comunicare bine dezvoltate, de planificarea și organizarea procesului educațional astfel încât mediul de învățare să fie flexibil, caracterizat de libertatea de exprimare, de acceptarea diversității, de acceptarea interesul individuale ale fiecărui elev în parte și de un extrem de important sentiment de apartenență.
În afară de transmiterea unor cunoștințe către elev, profesorii urmăresc (sau ar trebui să urmărească) la clasă două scopuri esențiale: primul ar fi crearea unui mediu pozitiv, motivant, de sprijin și incluziv, care încurajează elevii să devină participanți și, totodată, parteneri, la o învățare semnificativă, prin procese educaționale bine structurate, într-un climat pozitiv și sigur, iar al doilea scop se referă la provocarea dezvoltării morale și emoționale a elevilor, care contribuie la realizarea lor economică și socială. Studiile vorbesc, de asemenea, despre o serie de amplificatori decisivi ai climatului pozitiv al clasei, la care se adaugă și creativitatea profesorului, care determină în mare măsură succesul învățării la clasă. Pentru ca sala de clasă să devină un loc creativ, plin de resurse, un adevărat laborator de învățare, care promovează noi cunoștințe, abilități și atitudini adaptate nevoilor fiecărui elev în parte, este nevoie ca profesorul să îmbunătățească calitatea managementului clasei. Acest succes poate fi atins prin: stabilirea de comun acord, prin negociere, a unui set de reguli care să fie formulat într-un mod pozitiv și afișat într-un loc vizibil al clasei, prin observarea și modificarea condițiilor la clasă în funcție de nevoile elevilor, vigilența, monitorizarea spațiului, încercarea de a opri comportamentele nedorite prin intervenția imediată, fără agresiuni (verbale), încercarea de remediere și de alegere a unei alternative de îmbunătățire a strategiei și furnizarea consecvență și necesară a unei „sancțiuni”, integrarea elementelor digitale în demersul didactic (care întărește entuziasmul, curiozitatea, motivația elevilor și crește nivelul de concentrare și de interacțiune), gestionarea imediată a furiei și a stresului elevilor. Pentru toate acestea, este nevoie de timp, de răbdare, efort, încredere și multă pasiune din partea profesorilor. Mai mult, școlile ar trebui să ofere mai multă pregătire pentru profesori în acest sens al managementului eficient al clasei, fiindcă pregătirea profesională a cadrelor didactice nu include și aceste situații imprevizibile ce apar inevitabil la clasă.
Specialiștii în educație sunt de părere că abilitățile de management al clasei pot fi consolidate treptat prin dobândirea de către profesori a unei conștiințe de sine, prin adecvarea cognitivă și dezvoltarea unei identități profesionale puternice, prin abilități de comunicare, inteligență emoțională și cunoașterea și utilizarea strategiilor moderne de predare, în varietatea contextelor educaționale. La polul opus, abilitățile reduse de comunicare ale profesorilor, lipsa de pregătire adecvată, ignoranța abordărilor preventive, lipsa experienței duc la apariția unui sentiment de incompetență, de stres, de nesiguranță, la un nivel de satisfacție scăzut și la epuizare. De asemenea, toate aceste efecte, fie negative, fie pozitive, îi influențează și pe elevii pe care aceștia îi pregătesc. Așa cum frecvența emoțiilor pozitive în timpul orelor este asociată cu o implicare mai mare a elevilor, și frecvența emoțiilor negative duce la un angajament mai scăzut, la epuizare, ineficacitate și performanțe reduse. Mediul educațional este principalul loc în care tinerii își dezvoltă multe dintre abilitățile emoționale necesare pentru a deveni rezistenți, pentru a prospera, ceea ce înseamnă că educația trebuie să funcționeze pentru a îmbunătăți stresul academic, prin furnizarea unor programe adaptate nevoilor elevilor.
Un exemplu de situație concretă în care importanța unei relații solide între profesori și elevi a putut fi evidențiată a fost experiența din timpul pandemiei. Nici profesorii, nici elevii nu au fost suficient de bine pregătiți pentru schimbarea care s-a produs în mediul educațional și care a constat în conversia rutinei de a merge la școală în inovația de a se face școală online. Studiile internaționale au demonstrat că această perioadă a produs atât efecte pozitive, cât și negative mediului educațional. Pe de o parte, pandemia și școala online au permis flexibilitate, autonomia procesului de învățare, dezvoltarea competențelor digitale și posibilitatea de conservare a resurselor. Pe de altă parte, lipsa interacțiunii, schimbul academic redus, contactele sociale scăzute și volumul de muncă diminuat au fost efecte negative pe care profesorii și elevii le-au resimțit, deopotrivă, în timpul pandemiei. Și în această situație, cheia a fost comunicarea și răbdarea dovedită de profesor în managerierea clasei, din fața unui ecran. De data aceasta, tehnologia și media digitală au jucat un rol fundamental, putând fi folosite în noi abordări interactive de predare, în vederea reînoirii procesului educațional, a motivării elevilor în acumularea de noi cunoștințe, într-un mod individual de învățare, prin cultivarea unor abilități care leagă învățarea de viața reală.
Astfel, mediul educațional în secolul al XXI-lea s-a confruntat și continuă să se confrunte cu o serie de oportunități și de limitări care afectează în mod direct, de la mic la mare, elevul și societatea. În consecință, școala, prin intermediul celei mai importante voci a sa, profesorul, trebuie să dezvolte în rândul tuturor elevilor înțelegerea faptului că învățarea este, fără doar și poate, o componentă esențială și permanentă pe parcursul vieții lor, iar scopul tuturor activităților este să sprijine creșterea, dezvoltarea și succesul fiecărui elev. Schimbarea în bine a educației stă în fiecare dintre noi, elevi și profesori.
Bibliografie
Budke A, Sanchez-Kirsch N and Quintero-Rivas E (2023), Long-term didactic innovations in higher education teaching caused by the coronavirus pandemic?, Front. Educ., Institute of Geography Education, Faculty of Mathematics and Natural Sciences, University of Cologne,
Chuhan Yu, A Qualitative Study of Classroom Management Efficiency of High School English Class, Middle School Attached to Huazhong University of Science and Technology, Wuhan, Hubei, China, 09.12.2022 – www.atlantis-press.com/proceedings/mmet-22/125977734 (accesat la 20.06.2024);
Cologne, Germany, 2 National Direction of Educational Innovation and Technology, Technological University of Panama, Panama City, Panama – www.frontiersin.org/articles/10.3389/feduc.2023.1204818/full (accesat la 20.06.2024);
European Commission, Education and Training Monitor 2019-Romania, Luxembourg: Publication Office of the European Union, 2019 – www.edupedu.ro/educatia-din-romania-in-2019-se-scufunda-sub-nivelul-pe-care-il-avea-in-2009-arata-monitorul-comisiei-europene-suntem-la-mare-departare-de-tintele-europene/ (accesat la 20.06.2024);
KARAGIANNI, E.; PAPADAKI, A.; KARABATZAKI, Z.; DRIGA, A. M. Τhe teacher’s key role in the challenge of the effective classroom management. Research, Society and Development, [S. l.], v. 12, n. 2, p. e20412240054, 2023. DOI: 10.33448/rsd-v12i2.40054, 03.02.2023. rsdjournal.org/index.php/rsd/article/view/40054 (accesat la 20.06.2024);
Michaela C. Pascoe, Sarah E. Hetrick & Alexandra G. Parker (2020), The impact of stress on students in secondary school and higher education, International Journal of Adolescence and Youth, 25:1, 104-112 – doi.org/10.1080/02673843.2019.1596823 (accesat la 20.06.2023);
Ministerul Educației Naționale, Educația ne unește, 29 martie 2019 – www.edu.ro/etichete/educa%C8%9Bia-ne-une%C8%99te (accesat la 20.06.2024);
Yulianengsih, N. L. (2023), Teacher Creativity in Classroom Management to Improve Students’ Learning Ability. Attadrib: Jurnal Pendidikan Guru Madrasah Ibtidaiyah, 6(1), 57-66. doi.org/10.54069/attadrib.v6i1.383 (accesat la 20.06.2024).