Educația ecologică în învățământul preșcolar

Educaţia ecologică trebuie să fie un proces care să înceapă de la vârsta preşcolară, având drept scop prezentarea datelor, a corelaţiilor valorilor, problemelor şi soluţiilor, toate acestea fiind raportate la ecologie, la relaţia om-mediu. Cunoaşterea naturii trezeşte gândirea copilului, contribuie la dezvoltarea capacităţii creatoare, la dezvoltarea vorbirii corecte şi coerente, făcându-l astfel pe copil să mediteze asupra fenomenelor şi corpurilor ce-l inconjoară.

Ştim cu toţii că sănătatea este bunul cel mai de preţ al omului, aceasta fiind o calitate a organismului uman, omul având răspunderea de a o menţine de-a lungul vieţii. Copilul de vârstă preşcolară nu are informaţii şi atitudini faţă de problemele de sănătate, de aceea, toţi cei din jurul lui ar trebui să îl ajute să înţeleagă modul de păstrare al acesteia, de ocrotire a naturii, de formare a unor comportamente şi deprinderi faţă de plante şi animale.

Astfel, grădiniţa face primii paşi în formarea unor conduite ecologice adecvate ocrotirii şi îngrijirii naturii. Pentru realizarea acestora, tot mai mult se pune accent pe organizarea de activităţi, care să-i pună pe copii în contact direct cu natura, spre a-i cunoaşte tainele şi frumuseţile.

În urma perceperii aspectelor din mediul înconjurător, copiilor li se atrage atenţia asupra plăcerii de a privi cerul senin, de a trage în piept aerul curat al unei păduri, de a asculta susurul unui pârâu  etc. În această etapă educatoarei îi revine rolul de a discuta şi a atrage atenţia asupra acestor aspecte şi de a sublinia beneficiile unui mediu curat, sănătos, precum şi apartenenţa noastră la sistemele naturale de viaţă şi comunicarea existentă între noi şi mediul natural.

Educaţia ecologică se poate desfăşura fie prin proiecte educaţionale, cât  şi prin activităţi extracurriculare (vizite, plimbări, excursii, tabere), prin activităţi optionale, activităţi frontale dirijate (observări, lecturi după imagini, jocuri didactice, povestiri, memorizări convorbiri etc.) şi prin intermediul jocurilor şi activităţilor alese (jocuri de rol, jocuri de masă, jocuri de perspicacitate, jocuri de construcţii etc), iar în cadrul programei existente a activităţilor din grădiniţă, la fiecare capitol se pot realiza şi aspecte ale educaţiei ecologic.

Cele mai frumoase activităţi sunt povestirile create de copii.

Aceste povestiri reprezintă un real suport de verificare a cunoştinţelor, a modului în care copiii percep şi interpretează realitatea înconjurătoare. Conţinutul lor este în concordanţă cu gradul de dezvoltare al  imaginaţiei şi volumului de cunoştinte acumulat.

Natura are nevoie de prieteni. Nu mila de vieţuitoare,  ci respectul este necesar unei adevărate prietenii cu natura. Natura trebuie ocrotită ca un întreg. Orice copil poate deveni un prieten al naturii și să o respecte. Aceasta înseamnă azi, mai mult ca oricând,  să o privească în calitate de adevărat ecolog-cetăţean, cu gândul refacerii ei.

În munca cu preşcolarii,  pentru a te face înţeles trebuie să faci efort, să vezi ce şi cât  ştiu sau pot înţelege copiii.

Lumea care ne înconjoară a fost şi mai este o taină. Existenţa umană s-a schimbat în cursul timpului ca rezultat al curiozităţii şi gândirii omului precum şi  ca o consecinţă a nevoii de a-şi face din natură un prieten.

În concluzie,  putem spune că nu există activităţi anume pentru o educaţie ecologică ci prin toate activităţile şi acţiunile ce le desfășurăm în grădiniţe, copiii îşi pot însuşi numeroase noţiuni şi cunoştinte despre problematica ecologiei. Să luăm ca motto al activităţii noaste afirmaţia lui Piaget: „Copilul trebuie lăsat să descopere el însuşi adevărul acţionând în mod practic, deoarece scopul şcolii este de a forma creatori, inventatori, şi nu de a forma indivizi care să repete ceea ce au învăţat generaţiile precedente.”

Scopul final al educaţiei ecologice este acela de a-l face pe copil să cunoască,   să-şi însuşească, să respecte  normele şi regulile de prevenire şi combatere a efectelor nedorite cauzate de unele fenomene naturale, de protejare a mediului înconjurător, de menţinere a sănătăţii individuale şi colective şi să înţeleagă necesitatea cultivării comportamentelor şi atudinilor de protecţie şi autoprotecţie în raport cu natura.

Bibliografie
• Bica I. (2000), Ecologie – Principii de baza, Editura Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, Bucuresti
• Gogu R.C., Necula A., Botzan T. (1997) – Ecologie urbană : Curs pentru uzul studenţilor, Editura Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti, Bucuresti – Cota: UTCB – 504/G 65
• Botnariuc N., Vadineanu A., (1982) – Ecologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, Cota – UTCB – 577.4/B 73

 

prof. Andreea-Maria Șerban

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/andreea.serban2

Articole asemănătoare