Definiţia atribuită de cei mai mulţi dintre noi termenului de evaluare este aceea de examinare şi notare. Însă evaluarea este un proces mult mai complex care poate fi înţeles diferit, din perspectiva fiecărui actor implicat în actul evaluativ. Aşadar, pentru educator, evaluarea are rolul de a-i confirma nivelul de pregătire al elevului la un moment dat şi măsura în care au fost atinse obiectivele propuse. Şi pentru elev are un rol determinant, ajutându-l să afle nivelul de pregătire la care se află şi ce trebuie sa facă spre a-si îmbunătăți rezultatele.
Această problematică a evaluării a existat încă de când au fost puse bazele pedagogiei şi până în prezent, termenului de evaluare şcolară i-au fost atribuite o serie de definiţii şi noţiuni variate, ceea ce face din actul evaluativ un domeniu de cercetare foarte complex şi extrem de problematic. Astfel, teoreticienii din sfera ştiinţelor educaţiei au dat conceptului de evaluare o serie de sensuri, prin raportarea la dimensiunea istorică, dar şi la anumite perspective de analiză.
Secolul al XX-lea a fost decisiv pentru evoluţia evaluării. Tyler a fost primul care a definit în termeni ştiinţifici evaluarea, fiind urmat de Bloom şi colaboratorii săi care au adus un aport important în cadrul evaluării:evaluare diagostică, evaluare formativă şi evaluare sumativă , urmaţi de Popham care determină evaluarea criterială. (Bordais, 2001, p.26).
Conform lui C. Cucoş, din perspectivă istorică, teoriile asupra evaluării pot fi distribuite în trei perioade mai importante. O primă perioadă, care debutează încă de la sfârşitul secolului trecut şi se prelungeşte către anii 1910-1930, poate fi numită Perioada testelor şi se caracterizează prin intenţia de a înlocui măsurarea subiectivă, individual şi aleatorie, cu teste obiective, standardizate. A doua perioadă, numită Perioada măsurătorilor, continuă să perfecţioneze bateriile de teste, simultan cu apariţia unei interogaţii asupra dificultăţilor şi inconvenientelor cu privire la rezultatele testelor. A treia secvenţă, denumită Perioada evaluării, începută prin 1930, dezvoltă mai multe perspective asupra acestei probleme, prin încercarea de a descoperi elevul ca totalitate . (1999, p.100).
În funcţie de perspectiva din care este abordată, evaluarea are mai multe sensuri, fiind înţeleasă şi definită în mai multe moduri prezentate astfel de către Constantin Postelnicu:
- Ca instrument sau modalitate de reglare a proceselor de predare-învăţare, de ameliorare şi perfecţionare continuă a calităţii şi funcţionalităţii lor.
- Ca judecată de valoare asupra rezultatelor procesului de învăţământ prin raportarea la obiective. Aşadar, din perspectivă axiologică şi în sens restrâns, evaluarea constă în emiterea unor judecăţi de valoare referitoare la rezultatele obţinute în procesul de învăţământ, în diferite momente şi la niveluri diferite ale acestuia.
- Ca mijloc de comunicare a rezultatelor obţinute de elevi în activitatea de învăţare.
- Ca proces. Majoritatea specialiştilor care au abordat problematica evaluării relevă această caracteristică. “Evaluarea este procesul prin care se stabileşte dacă sistemul educaţional îşi îndeplineşte funcţiile pe care le are, adică dacă obiectivele sistemului sunt realizate”. “Evaluarea şcolară este procesul prin care se delimitează, se obţin şi se furnizează informaţii utile, permiţând luarea unor decizii ulterioare”.
- Ca activitate, aceasta incluzând “cicluri succesive de acţiuni complexe de constatare şi apreciere a rezultatelor, de diagnosticare sau analiză şi depistare a cauzelor care au condus la rezultatele respective, precum şi de prognosticare, de prevedere a desfăşurării ulterioare a procesului.” (2000, p.98).
Ion T. Radu, cel mai autorizat specialist în domeniu, consideră că “acţiunea de evaluare face parte din ansamblul teoriei educaţiei sau mai exact teoria evaluării-ca sistem de concepţii, principii şi tehnici referitoare la măsurarea şi aprecierea rezultatelor şcolare şi a procesului didactic.” (2010, p.25).
Alţi pedagogi români definesc evaluarea astfel: Ec. Frăsineanu: “Evaluarea este un proces didactic complex, integrat întregului proces de învăţământ, care urmăreşte măsurarea cantităţii cunoştinţelor, priceperilor, capacităţilor dobândite de elevi, ca şi valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa activităţii de perfecţionare a activităţii instructiv-educative.” (Elena Joiţa şi colab. săi, 2003, p.261).
Ioan Cerghit: „A evalua înseamnă a enunţa o judecată de valoare, după criterii precis stabilite, cu privire la o entitate determinată, în scopul adoptării unei decizii referitoare la ameliorarea sau viitorul acestei entităţi” (apud Manolescu, 2010, p.25-26).