În deplină concordanță cu obiectivele formative ale procesului de învățământ în ansamblu, verificarea trebuie să vizeze nu numai cantitatea cunoștințelor, ci și calitatea acestora, precum și stadiul dezvoltării capacităților intelectuale ale elevilor. Ținând seama de faptul că perfecționarea în continuare a oricărei activități presupune cunoașterea rezultatelor obținute, apare necesitatea pentru cadrul didactic de a verifica atât performanțele elevilor, cât și propria sa activitate, folosind constatările drept punct de plecare pentru adoptarea măsurilor ameliorative.
Evaluarea formativă evidențiază operațiile cognitive implicate, respectiv mijloacele cognitive care asigură reușita „ traducerilor” învățării și etapele cronologice ale realizării acestor traduceri.
Evaluarea formativă este tipul cel mai adecvat de evaluare pentru clasele primare. Integrată organic în procesul de predare-învățare, funcția sa corectivă dezvăluie secvențial orice tip de eroare sau lacună în activitatea de rezolvare a sarcinilor didactice de către elevi. importanța evaluării formative decurge din caracteristica școlarului mic: aceea că simte nevoia de confirmare a calității rezultatului obținut după realizarea unei sarcini.
Din punct de vedere al învățătorului, evaluarea formativă este un instrument important pentru că permite adaptarea metodelor de lucru la situația constatată. Constatarea și diagnosticarea se realizează “din mers”, sistemul se echilibrează fie prin feedback pozitiv (încurajare, aprobare), fie prin feedback negativ (dezaprobare). Reorganizarea resurselor interne angajate în actul învățării este extrem de importantă mai ales în etapele inițiale ale formării deprinderilor. În aceeași ordine de idei, evaluarea formativă constituie pentru învățător o modalitate eficientă de cunoaștere a particularităților individuale ale elevilor: gradul de concentrare și stabilitate a emoției, capacitatea de efort voluntar, calitatea operațiilor și deprinderilor psihomotorii. Lecțiile de limba română, matematică, dezvoltare personală, educație plastică dezvăluie particularitățile specifice fiecărui elev.
În primele clase primare, evaluarea continuă are o pondere mai mare în raport cu activitatea de predare. Verificând nivelul de pregătire, învățătorul orientează cu tact pedagogic pe fiecare elev în parte asupra progreselor realizate, asupra rezultatelor obținute și mai ales asupra lipsurilor constatate, stimulând dorința de a le lichida. Cunoașterea rezultatelor, explicarea acestora prin factorii și condițiile care le-au produs, precum și proiectarea activității următoare constituie sensul și funcțiile esențiale ale evaluării.
Verificarea nivelului de pregătire a elevilor trebuie să aibă un caracter orientativ și stimulativ atât în cazul elevilor buni, cât și în al celor mai slabi, față de care învățătorul trebuie să își exprime încrederea în posibilitățile de remediere a situației școlare, susținând-o la momentul potrivit. Acordarea unui calificativ slab trebuie să facă obiectul unei discuții în cadrul clasei, să determine crearea unei opinii pozitive asupra acestei situații. Trebuie să se argumenteze șansele elevului de a-și îmbunătăți situația la învățătură.
Evaluarea formativă trebuie să se integreze optim în procesul didactic. Activitatea fundamentală a școlarului fiind învățătura, studierea produselor muncii sale se referă în primul rând la cunoașterea realizărilor pe care le obține în practica școlară.
Bibliografie
1. Cucoş, C. (2008). Teoria şi metodologia evaluării. Iaşi: Editura Polirom.
2. Stan, C. ( 2001). Evaluare şi autoevaluare în procesul didactic, în Pedagogie. (coord. Ionescu, M., Chiș, V. ). Cluj-Napoca: EdituraPresa Universitară Clujeană.
3. Stoica, A. (2003). Evaluarea progresului şcolar. De la teorie la practică. Bucureşti: Editura Humanitas Educational.
4. Vogler, J. (2000). Evaluarea în învățământul preuniversitar. Iași: EdituraPolirom.