Lecţiile de succes sunt cele care încurajează elevii să gândească independent şi să se angajeze în gândire critică. Gândirea critică ne permite să reflectăm la propriile idei şi la argumentele pe care le avem. Când gândim critic, suntem conştienţi de ceea ce gândim şi cum anume gândim. Când detectăm o eroare sau o modalitate diferită de judecare a unei probleme, explorăm avid modalitatea respectivă. Elevii care gândesc critic parcurg procese de învăţare cu entuziasm. Ei văd provocări şi oportunităţi de învăţare chiar şi în cele mai dificile sarcini intelectuale.
Dezvoltarea gândirii critice şi a inteligenţei creatoare permite elevului nu numai însuşirea temeinică a cunoştinţelor, ci şi formarea unor deprinderi de creativitate intelectuală:
- Elevul devine receptiv faţă de nou;
- Înţelege, selectează ideile fundamentale şi stabileşte noi conexiuni între ele;
- Îşi adresează singur întrebări pentru a ajunge la soluţionarea unei cerinţe.
Gândirea critică şi dezvoltarea inteligenţei creatoare asigură nu numai performanţe şcolare optime, ci şi democratizarea actului didactic. Rolul profesorului se schimbă, el nu mai transmite doar informaţii, ci sprijină elevul în învăţare.
Conţinutul întrebărilor este un aspect important în promovarea gândirii critice şi dezvoltarea inteligenţei creatoare, dar la fel de important este şi felul cum se formulează întrebările. Există numeroase strategii pe care profesorii le pot utiliza pentru a eficientiza adresarea întrebărilor:
- Să adreseze întrebări care pot primi mai multe răspunsuri plauzibile.
- Să aştepte după ce au adresat întrebarea, astfel încât şi elevii mai timizi să aibă timp să îşi formuleze răspunsul.
- Să adreseze întrebări de continuare, de exemplu: „Ce ai mai putea adăuga la asta?”, „Care este opinia ta?”
- Să ofere un feedback care să nu confirme şi nici să infirme răspunsul elevului, astfel, discuţia poate continua. De exemplu: „Interesant.”, „Nu m-am gândit la asta.”
- Să adreseze întrebări de tipul: „Cine este de acord cu …?”, „Cine este de altă părere?”, „De ce?”
- Să încurajeze elevii să adreseze întrebări altor elevi: „Întreabă-l pe … dacă poate să completeze răspunsul tău.”
- Să joace rolul avocatului: „Cum te-ai simţi dacă…?”, „Cum s-ar modifica răspunsul tău dacă …?”
- Să folosească metoda gândirii cu voce tare: „Cum ai ajuns la acest răspuns?”
- Să solicite toţi elevii, nu doar pe cei care ridică mâna.
- Să semnaleze elevilor răspunsurile posibile: „Există multe răspunsuri posibile la această întrebare.”
- Să schimbe perspectiva: „Cum te-ai simţi auzind răspunsul tău dacă ai fi …?”
- Să-şi imagineze situaţii: „Ce s-ar întâmpla dacă …?”
- Să lege răspunsul de ceva diferit: „Cum se aseamănă (răspunsul elevului) cu …?”, „Cum diferă?”…
Atmosfera din sala de clasă trebuie să invite elevii să gândească critic şi să îşi dezvolte inteligenţa creatoare.
1. Profesorii şi elevii împart responsabilitatea pentru climatul din sala de clasă. Elevii pot participa la elaborarea regulilor de conduită din sala de clasă. Acestea sunt importante pentru organizarea învăţării prin cooperare, pentru a nu se transforma lecţia într-un fiasco.
2. Profesorii modelează gândirea şi sprijină elevii atunci când aceştia îşi prezintă strategiile de gândire. Profesorii demonstrază elevilor cum se gândeşte critic, nu pronunţând ideile ca şi cum tot ce spun ar fi o certitudine, ci abordând ideile cu un anumit septicism, manifestând respect faţă de diferitele puncte de vedere care se formulează în clasă.
3. Există o atmosferă marcată de căutări şi deschidere. Profesorii şi elevii folosesc întrebări de ordin superior (cu alte cuvinte, nu doar întrebări care încep cu „Ce?”, „Unde?”, „Când?”, ci şi „De ce?”, „Ce s-ar întâmpla dacă?”, „De ce nu?” pe măsură ce analizează problema şi iau decizii.
4. Elevii sunt sprijiniţi. Aceştia sunt învăţaţi cum să-şi analizeze propria învăţare şi cum să-şi îmbunătăţească propriile performanţe. Profesorii oferă îndrumare şi pe măsură ce elevii demonstrează că sunt pregătiţi pentru a progresa independent.
5. Aranjarea spaţiului facilizează în mod natural munca de cooperare a elevilor şi discuţiile care au loc între ei.
În final, cum procesul de învăţare presupune schimbarea unor idei şi opinii vechi cu altele mai noi şi extinderea capacităţii de a învăţa lucruri noi, profesorii ar trebui să încurajeze elevii să reflecteze asupra celor învăţate, să examineze implicaţiile noilor cunoştinţe şi să le aplice în diferite contexte.
Un profesor implicat abordează predarea ca pe o cale de cunoaştere şi nu ca pe transmiterea unui set de cunoştinţe statice sau idei inerte. Căile de cunoaştere înseamnă stăpânirea de către elevi a unor concepte şi a unor strategii de a (-şi) adresa întrebări şi de a construi cunoaşterea, căci, a-l învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propriile mecanisme şi capacităţi spre a şi-o forma pe a lui.