Dezvoltarea abilităților prosociale la adolescenți

Comportamentele prosociale constituie obiect de studiu în psihosociologie doar de două-trei decenii. Termenul lipseşte din unele dicţionare şi enciclopedii de ştiinţe socio-umane de prestigiu. El figurează în Dicţionarul de psihologie socială (S. Chelcea, 1981), apărut la noi cu înţelesul de „comportament caracterizat prin orientarea spre valorile sociale”.

Sociologul polonez Janusz Reykowski precizează: „comportamentul prosocial se defineşte prin aceea că este orientat spre ajutorarea, protejarea, sprijinirea, dezvoltarea celorlalte persoane, fără aşteptarea unei recompense externe”. Alţi autori consideră că acest tip de comportament poate fi definit ca ,,acţiunea care nu aduce beneficii decât celui ce primește ajutor”.

În fine , A. Baum , J.D. Fisher , J.E. Singer înţeleg prin comportamente prosociale acele ,,acte intenţionate care ar putea avea consecinţe pozitive pentru alţii”, fără a se anticipa vreo răsplată. Hans Werner (S.Chelcea, p.439)  menţiona cele două condiţii  ale comportamentelor prosociale:

  • Intenţia de a ajuta alte persoane;
  • Libertatea alegerii , acordarea ajutorului în afara obligaţiilor profesionale.

În opinia lui S. Chelcea, comportamentul prosocial este „acel comportament intenţionat, realizat în afara obligaţiilor profesionale şi orientat spre susţinerea, conservarea şi promovarea valorilor sociale”.

Nu orice comportament cu consecinţe pozitive în plan axiologic poate fi caracterizat ca prosocial. El trebuie să fie intenţionat, realizat în mod conştient. Prezenţa intenţiei ca sprijinire a valorilor sociale este obligatorie.  Funcţionează norma responsabilitaţii sociale. Ne subordonăm ei, nu pentru a fi recompensaţi, ci pentru că ne simţim satisfăcuţi când atingem standardele  morale interne.

Psihologic, adolescenţa se caracterizează prin: accelerarea dezvoltării intelectuale, hipersensibilitate, apariţia unor conflicte motivaţionale şi afective, iar sociologic, este privită prin prisma integrării culturale şi sociale, prin formarea unor grupuri de adolescenţi cu preocupări comune şi culturi specifice (subcultura adolescentină) (Vlăsceanu, L. şi Zamfir, C., 1993, p. 30).

Răscruce  importantă în drumul sinuos al vieţii omului, adolescenţa, constituie etapa „renaşterii” individului, a obţinerii unei noi identităţi şi a cristalizării coordonatelor structurale ale personalităţii.

Despre adolescenţă, „subiectul privilegiat şi controversat” al psihologilor, s-a scris şi se va scrie încă multă vreme. Opiniile, deşi contradictorii în esenţa lor, reflectă complexitatea deosebită a acestei etape din viaţa omului: cu o dinamică puternică , cu poziţia incertă pe care adolescentul o ocupă în perioadele evolutive ale vieţii. Adolescenţa se caracterizează printr-o evoluţie sensibilă atât din punct de vedere fizic,  cât şi psihic . Trebuie remarcat faptul că aceste transformări nu sunt identice pentru toţi adolescenţii, nu în acelaşi ritm şi cu aceeaşi intensitate.

Cercetările din domeniul vieţii sociale a adolescenţilor arată că peste 70% dintre persoanele sub 18 ani se simt adesea singure (Eunson si Henderson, 1987). Sentimentul de singurătate poate deveni frecvent şi acut datorită: deficitului abilităţilor de comunicare, relaţionare, timiditate, stima de sine scăzută, inabilitatea de exprimare emoţională, deprinderi ineficiente de asertivitate. Singurătatea are ca şi consecinţe de lungă durată dezvoltarea depresiei şi anxietăţii sociale.

Pornind de la aceste consideraţii privind comportamentele prosociale şi caracteristicile de vârstă ale adolescenţilor, în opinia noastră, formarea şi dezvoltarea comportamentelor de ajutorare  la tineri constituie o şansă pentru prevenirea stărilor de afectivitate negativă care îi afectează pe adolescenţi şi care au consecinţe negative multiple.

Şcoala ar trebui să pună accentul pe practicile care îmbogăţesc omul şi nu numai pe informaţiile care lărgesc sfera culturii generale şi de aceea am considerat că un obiectiv important al activităţii profesorului este acela de a-i învăţa pe elevi cum să se implice în viaţa comunităţii. În accest scop, am desfăşurat, pe parcursul a opt ani şcolari, 2010-2018  proiectul educativ „Dăruind, vei dobândi”. Acest proiect s-a născut din constatarea tristă că  unii tineri nu se pot uşor identifica cu ceilalţi în nevoi, că interesul pentru acţiuni de voluntariat  este încă  scăzut,  iar modelele pe care societatea românească le oferă sunt foarte departe de ceea ce ar putea însemna repere morale. Nepăsarea faţă de ceilalţi poate reprezenta nepăsarea faţă de tine însuţi. Nu poţi fi un om cultivat şi moral, o persoană integră din punct de vedere psihic şi comportamental fără cunoaşterea şi profesarea unor valori morale.

Prin desfăşurarea proiectului, am urmărit:

  • conştientizarea necesității desfăşurării unor activităţi de voluntariat în rândul elevilor, părinţilor, comunităţii locale;
  • formarea la elevi a competenţelor necesare: lucrul în echipă, comunicare, relaţionare, organizare;
  • sensibilizarea acestora în înţelegerea şi acceptarea nevoilor celorlalţi; antrenarea energiilor creatoare ale tinerilor în realizarea unor acţiuni utile;
  • formarea şi dezvoltarea sentimentelor altruiste,  a respectului şi responsabilităţii faţă de semenii noştri.

Grupul ţintă a fost format din elevii claselor a IX şi a X a care s-au oferit voluntar după ce s-a  prezentat proiectul.
Obiectivul general al proiectului l-a constituit cunoaşterea şi exersarea valorilor morale, fundamentale, prin comportamente prosociale de ajutorare, altruiste, simpatie, cooperare, empatie.

Obiectivele specifice au fost următoarele:

  • înţelegerea comportamentelor prosociale ca acte  cu consecinţe sociale pozitive care contribuie la binele fizic şi psihic al altor persoane;
  • educarea elevilor în spirirul înţelegerii necesităţii exersării comportamentelor prosociale;
  • antrenarea energiilor creatoare ale adolescenţilor în realizarea unor activităţi utile;
  • dezvoltarea spiritului de echipă şi a cooperării interpersonale;
  • formarea şi dezvoltarea prin exersare a sentimentelor altruiste, a empatiei, simpatiei, cooperării;

În cadrul proiectului am desfășurat: acţiuni caritabile, prezentarea unor programe artistice cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Crăciunului şi Paştelui la Căminul de bătrâni  de pe lângă Mânăstirea „Sfântul Dimitrie” Vatra Dornei, Căminul de bătrâni de pe lângă Primăria municipiului Vatra Dornei, Casa de copii „Visătorii” Fundu Moldovei, Căminul de bătrâni şi copii de pe lângă Mânăstirea „Petru-Vodă”. La aceste activităţi au participat în cei opt ani peste o sută cincizeci de elevi care au organizat în echipă evenimentele, au obţinut sponsorizările necesare deplasărilor, au iniţiat workshop-uri, serbări, au pictat icoane pe sticlă, au încondeiat ouă, iar banii obţinuţi s-au  folosit  în proiect.
Împreună cu membrii asociaţiei Filantropice Medical Creştine „Christiana”, ne-am deplasat la locuinţele unor bătrâni bolnavi pentru a le face cumpărături, curăţenie, a sta de vorbă cu ei.

Au fost organizate excursii la mânăstirile din Bucovina, ateliere de lucru, workshop-uri având ca teme: prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun, plante etnobotanice în rândul adolescenţilor, întâlniri cu persoane care au consumat droguri şi au trecut prin dezintoxicare.

Proiectul s-a desfăşurat în parteneriat cu Casa de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei, Primăria Municipiului  Vatra Dornei, Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana” Vatra-Dornei, Casa de copii „Visătorii” Fundu Moldovei, Orion Media Vatra Dornei.

Ca resurse financiare, am utilizat sponsorizările oferite de părinţi, membri ai comunităţii locale, banii rezultaţi din vânzarea icoanelor pe sticlă şi a ouălelor încondeiate. Bugetele au fost gestionate în totalitate de un comitet de elevi.
Impactul proiectului asupra elevilor şi comunităţii locale a fost unul semnificativ. Iată mărturiile a două eleve participante:

„Vizita la casa de copii ne-a dezvăluit faptul că nu ar trebui să ne mai plângem pentru lucruri mărunte, ca de exemplu că nu avem suficient spaţiu în cameră, că nu putem merge în excursie, că nu avem bani destui, pentru că acei bieţi copii locuiau câte patru sau cinci într-o cameră, aveau un singur calculator, dar cel mai important şi tragic este faptul că ei niciodată nu ar putea spune mamă sau tată, ci doamna profesoară. Cu toate acestea, aveau zâmbetul pe buze mereu,  în timp ce trei sferturi dintre noi plângeam de mila lor şi de egoismul nostru. Câţiva dintre noi şi-au sunat părinţii şi le-au spus: Te iubesc!”.
„Am fost profund emoţionată când am păşit în casa unei bătrâne imobilizate la pat.  Mi-am dat seama cât sunt de fericită că pot merge, râde, că mă pot bucura de viaţă.“

Elevii au participat la emisiunile televiziunii locale, au scris articole în presă privind impactul acţiunilor voluntare pe care le-au desfăşurat în cadrul proiectului, au închegat prietenii,  au râs şi au plâns împreună, s-au bucurat atunci când au adus un zâmbet pe chipul unui bătrân singur sau a unui copil „uitat” de părinţi.

Marele „câştig” al proiectului l-a reprezentat sentimentele umane şi normale pe care le-au exersat tinerii,  competenţele formate prin lucrul împreună, prin subordonarea intereselor personale unui scop general, exprimarea  dorinţei  de a-i ajuta pe ceilalţi şi de a înţelege că nu toţi oamenii sunt norocoşi şi fericiţi, că există printe realităţile care ne stau în faţă unele în puterea noastră pentru a le schimba, că fericirea ne-o putem face sau ne-o putem găsi şi într-un scop altruist.

Voluntariatul este chemat să se lupte cu „monştri morali şi intelectuali” din lumea noastră, care nu ne mai sunt străini. Şi asta pentru că noi înşine pentru a supravieţui ne-am adaptat lor,  iar prin această adaptare, din punct de vedere axiologic, chiar şi fiinţa cea mai rafinată capătă ceva monstruos.

În concluzie, comportamentul prosocial este un comportament învăţat. Fără a ignora rădăcinile biologice ale întrajutorării umane, considerăm că socializarea are un rol determinant în orientarea spre apărarea, susţinerea promovarea  valorilor sociale. Familia, şcoala, organizaţiile nonguvernamentale, politice pot contribui la formarea atitudinii prosociale,  premisă a comportamentelor de ajutorare umană.

Aşadar, putem afirma că expunerea la modele prosociale măreşte probabilitatea de întrajutorare umană; cu cât vom promova mai mult valorile prin acţiunile noastre, cu atât îi vom influenţa mai puternic pe ceilalţi în sensul realizării unor comportamente prosociale.

Bibliografie:
Caluschi,M, 2001, Probleme de psihologie socială, Ed.Cantes, Iaşi;
Chelcea , S , 1988, Lungul drum spre tine însuţi , Ed. Militară , Bucureşti;
Chelcea , S ,1981,  Prosocial –comportament , în Dicţionar de psihologie socială , Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;
Chelcea , S , 1994, Personalitate şi societate în tranziţie, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică , Bucureşti;
Golu , P , 1974, Psihologie socială , E. D. P. , Bucureşti;
Monteil , J. , 1997,M., Educaţie şi formare , Polirom , Iaşi;
Moscovici, S , 1995,Psihologie socială sau maşina de fabricat zei , Ed. Univ. ,,Al. I. Cuza” ,
Iaşi;
Neculau, A , 1997,Liderii în dinamica grupurilor , Ed. Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;
Neculau, A , 1995-coord.,  Psihologie socială, Polirom, Iaşi.

Accesări: 188

Articole asemănătoare