Despre comunicare, limbaj şi legătura acestora cu activitatea desfăşurată în grădiniţele de copii

Asociată limbajului oral, vorbirea constă mai mult în producerea unor semnale verbale sonore ce sunt trimise de către un emităţor – receptorului. Asta înseamnă că, întotdeauna există cel puţin o persoană care transmite un mesaj şi cel puţin una care poate recepta mesajul.

Dar limbajul nu se manifestă doar prin mesaje verbale ci şi prin limbaj: nonverbal (mimica, fără cuvinte) sau paraverbal (cuvintele sunt însoţite de semnificaţii aparte: caracteristicile vocii, intensitatea rostirii, ritmul, pauza, intonaţia etc).

Pentru dezvoltarea limbajului este necesară o pregătire specială pe parcursul evoluşiei umane.
Aşa cum ştim, în perioada de vârstă de la 1-3 ani limbajul copilului se conturează în familie. Pe parcursul acestei perioade, corectarea limbajului se face sau nu, depinde de familia fiecărui copil. De aceea sarcina educării limbajului revine în cea mai mare proporţie şcolii/ grădiniţei.

La intrarea în grădiniţă, la vârsta de trei ani, copilul reuşeşte să formuleze propoziţii simple, nu întotdeauna corecte din punct de vedere gramatical; denumeşte anumite obiecte aflate în câmpul vizual al său; spune dacă este fetiţă sau băiat, răspunde la întrebări simple, citeşte împreună cu adultul o carte cu imagini, dar nu mai mult de cinci-zece minute; reţine două-trei versuri simple şi usoare (ex. poezii precum: Un pitic, Căţeluş cu părul cret etc.).

Întrând în grădiniţă, situaţia se schimbă. Copilul învaţă în primul rând să  se prezinte, să salute; deprinderi utile nu doar pentru activitatea de educare a limbajului ci şi pentru activitatea de educaţie pentru societate. Apoi, treptat, învaţă să formuleze propoziţii complexe, să pronunţe corect cuvintele (simple sau complexe); să asocieze cuvinte formând expresii frumoase; să folosească propriul nume în realizarea unei acţiuni (ex. Alina se joacă. Eu beau lapte. etc.); să folosească forma corectă a pluralului etc. . Şi toate acestea se realizează doar prin jocurile şi activităţile desfăşurate în gradiniţă.

Sarcina dezvoltarii şi educării limbajului la această vârstă ne revine nouă, educatoarelor, dar dacă această activitate nu este continuată şi acasă copilul progresează lent.

Nu este uşor să-l înveţi pe preşcolar să iubeasca cartea. Să îl înveţi că doar cu ajutorul cărţii copilul va progresa în viaţă. Că doar cartea îl ajută să poată citi, scrie şi comunica. Că cea mai importantă acţiune a omului este comunicarea.

Dar poate fi uşor să-l atragi în lumea cărţii şi treptat, să îl faci să îşi dorească cartea. Să descopere prin ea poveşti minunate, întâmplări cu zâne şi personaje de basm; să îşi dorească să spună el singur versurile minunate ale unei poezii în care porsonajul poate fi chiar el prin transpunere.

Am văzut la preşcolari aceea plăcere de a se asemui cu personaje precum: Hansel şi Gretel din povestea de Fraţii Grimm (ştiind că la sfârşit ea va fi cea care se va răzbuna pe vrăjitoare), dar şi plăcerea de a fi Căţelusul şchiop  din poezia Elenei farago (din dorinţa de a-i arăta băieţelului bunătatea sa). Iar situaţiile pot continua, diferind de la personalitatea unui copil la altul.

Dar un rol important în nuanţarea vocabularului preşcolarului îl are însă poezia, prin memorarea ei. Deşi mai greu de organizat decât lectura, activitatea de predare a poeziei este un mijloc important de transmitere a cunoştinţelor. Preşcolarul, prin studierea poeziilor, îşi stimulează memoria şi exersează expresivitatea limbajului. Aşa învaţă să recite cu o anumită intonaţie, respectă un anumit ritm şi îşi dezvoltă sentimentele pentru anumite situaţii prezentate în poezie.

Am avut supriza să ascult la Serbarea de Crăciun Căţeluşul Schiop, în locul rolului său. Motivaţia: “Mie îmi place mai mult Căţeluşul, pot să îl spun?”. Şi bineînţeles că, a spus povestea caţeluşului şchiop, iar entuziasmul său a fost peste măsură.

Sunt situaţii când copiii întâmpină probleme în memorarea unor versuri simple, dar care nu plac auzului copilului şi pot învăţa toată poezia, deşi este mult mai mare, dacă aceasta are un mesaj bine precizat (ex. Zdreanţă de Tudor Arghezi, sau Gândăcelul de Elena Farago etc, poezii cu al căror personaje copilul, aşa cum am spus mai sus, se identifică).

Prin educarea corectă a limbajului (deoarece acesta stă la baza comunicării), fie el prin lectură, joc sau memorizări, de către noi, educatoarele;  copiii pot comunica cu uşurinţă şi astfel trecerea la o nouă etapă de dezvoltare, şcolaritatea, se face mult mai uşor. Putem spune că rolul educatoarelor este unul bine determinat şi că fără el copilul ar avea mult de pierdut.

Bibliografie:
1. Vorbirea, omenesc.ro/nervos/vorbire.html, site vizitat la data de 9.12.2017

Accesări: 244

Articole asemănătoare