O condiţie esenţială a proiectării integrate şi a desfăşurării întregului demers didactic o constituie cunoaşterea personalităţii creatoare a elevului. Aceasta cunoaşte o dinamică specifică şi îmbracă forme individuale de la o persoană la alta. Odată cu intrarea copilului în şcoală, acesta simte „o sete de impresii”, manifestă o „curiozitate senzorială”, strânge din ce în ce mai multe informaţii şi percepe mai în detaliu realitatea. Ideile fanteziste, nonconformiste sau îndrăzneţe sunt supuse acum, uşor-uşor, testului realităţii, pentru că odată cu înaintarea în vârstă se dezvoltă gândirea logică, iar potenţialul creativ al elevilor se diminuează. Creativitatea elevului din ciclul primar este deosebită de cea a unui licean sau a unui adult, în sensul că produsul creativ la care a ajuns elevul pe cale independentă nu este nou şi pentru societate.
Găsirea unei soluţii mai deosebite la rezolvarea unei probleme poate fi considerată produsul unui proces creativ, deşi pentru ştiinţă aceasta nu este o noutate. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi creative nu se pot realiza de la sine, printr-o simplă maturizare. Cadrul cel mai propice de exersare a lor rămâne procesul de învăţământ.
Cadrele didactice, responsabile de modelarea personalităţii în vederea integrării creative în viaţa socială, trebuie să–şi concentreze atenţia, mai întâi, pe identificarea potenţialului creativ al elevilor şi, apoi, pe adoptarea unor modalităţi de învăţare care să stimuleze trecerea de la faza pasivă la cea manifestă.
Fără a ignora contribuţia eredităţii la actul creativ, se consideră că această latură creativă a personalităţii umane se poate învăţa, se poate cultiva.
Sunt două categorii de însuşiri ale psihicului uman care nu pot evolua în mod liniar şi în acelaşi ritm: pe de o parte, cele care se referă la intelectul copilului (procese de cunoaştere, aptitudini, tehnici intelectuale etc.), iar pe de altă parte, cele care se referă la fantezia sau imaginaţia sa (gândire intuitivă, sensibilitate faţă de nou, spontaneitate etc.).
O dezvoltare mai accentuată a gândirii convergente, bazată pe raţionament şi spirit critic, poate înăbuşi exprimarea spontaneităţii şi imaginaţiei. Manifestarea unor acte creative la vârste foarte fragede poate fi un indiciu al unui bogat potenţial creator mai târziu. Cu cât se oferă mai des posibilitatea elevului de a se exprima spontan, de a se dezvălui, de a–şi susţine opinia, de a acţiona, cu atât acesta va deveni mai creativ în următorul interval de timp.
Elevul trebuie privit ca o individualitate psihică ce trebuie ajutată să-şi găsească identitatea, propriul drum, înclinaţiile şi interesele. Învăţătorul poate lua cunoştinţă de disponibilităţile creatoare ale elevilor săi prin observaţii curente, atât în cadrul orelor de curs cât şi în afara acestora. Ele se pot concretiza în produse ale activităţilor educative, dar şi în felul comportamentului pe care îl adoptă într–o anumită situaţie. E. P. Torance şi un grup de colaboratori au alcătuit o listă de 230 comportamente ale elevului creativ în clasă. Câteva dintre acestea sunt:
- se concentrează intens când ascultă, observă sau lucrează;
- animare şi implicare fizică intensă;
- contestă ideile consacrate, autoritatea ştiinţifică;
- consultă multe surse de informare;
- examinează îndeaproape situaţiile, lucrurile;
- continuă o activitate creativă dincolo de timpul prevăzut;
- vede legături între elemente aparent nelegate;
- manifestă curiozitate, dorinţă de a cunoaşte, de a cerceta mai profound;
- ghiceşte şi anticipă rezultate pe care apoi le testează;
- caută alternative şi explorează noi posibilităţi.
În recreaţii, elevul cu potenţial creativ ridicat vrea să ştie tot ce se petrece, este original, plin de sine, imaginativ, activ, are iniţiativă, este dominator şi în stare să se amuze cu lucruri simple în moduri ingenioase. În activităţile extraşcolare, în familie, elevul creativ este perseverent şi tenace până la încăpăţânare, cu spirit de observaţie, tendinţă de informare şi interese multiple manifestate în activităţi de tip „hobby”. Are un fond emoţional bogat, este sensibil, are încredere în sine şi se autoapreciază destul de corect. Orice învăţător trebuie să ştie că elevul creativ se detaşează de ceilalţi, că nu trebuie să inhibe spiritul inventiv şi inovator şi că tratarea diferenţiată a acestuia prin sarcini de muncă pe măsura capacităţilor şi aptitudinilor sale contribuie la dezvoltarea spiritului creativ.
Învăţământul de mâine este acela care se va orienta tot mai mult spre „a învăţa pe elevi cum să înveţe“ în mod inteligent, creativ, eficient. O învăţare logică, creativ–formativă reclamă o participare activă şi conştientă a elevului la propria sa formare, făcând din acesta un căutător de soluţii, un prelucrător de informaţii, un imaginativ de căi multiple de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Prin acest tip de învăţare, elevul îşi activează toate operaţiile gândirii: compară, face asocieri, combinări, esenţializări, generalizări şi abstractizări, se foloseşte de algoritmi, dar şi de raţionamente, trece prin tensiuni cognitive, prelucrează informaţiile în mod independent, toate acestea pentru a le aplica în mod creator în rezolvarea unor probleme.
Un elev este pregătit pentru ziua de mâine atunci când devine conştient de faptul că fiecare e un constructor de sine, că fără capacităţi creative nu e decât o „unealtă executorie” şi că fără o angajare a propriilor forţe în descoperirea necunoscutului nu poate atinge culmile succesului.
În ceea ce priveşte promovarea creativităţii în cadrului procesului de învăţământ, se poate distinge două direcţii principale: una se referă la conţinutul învăţământului şi alta la tehnologia didactică concepută şi folosită de învăţător în sensul cultivării laturii creative a elevilor. Un conţinut multidisciplinar şi interdisciplinar, ştiinţific şi artistic, teoretic şi aplicativ, cunoştinţe fundamentale şi de specialitate constituie o şansă sporită în apariţia ideilor originale, creative. Strategia educării creativităţii adoptată de învăţător se bazează pe stimularea atitudinii interogative a elevilor, gândirea divergentă, ca factor de bază al potenţialului creator, fiind cea favorizantă. Învăţătorul trebuie să încurajeze rezolvările euristice pe bază de imaginaţie şi fantezie, fără a le ignora însă pe cele raţional–algoritmice. Relaţiile cu elevii trebuie să fie deschise unui dialog permanent, să faciliteze crearea unei atmosfere caracterizată prin încredere şi sinceritate, cooperare şi competiţie, dechidere spre noutate şi originalitate, entuziasm şi liberă exprimare.
Activitatea de predare–învăţare devine creativă în măsura în care dascălul ştie şi reuşeşte să medieze între elev şi lumea înconjurătoare. Într–un astfel de context, el poate asigura elevilor săi o învăţare creativă care presupune: restructurarea, reorganizarea informaţiei, abordarea din multiple puncte de vedere, diversitatea posibilităţilor de valorificare, stimularea formulării de opinii personale, iniţiativă proprie, muncă independentă, încredere în sine, reacţie pozitivă la solicitările celor din jur. Atitudinea pozitivă faţă de creativitatea elevilor este esenţială în stimularea spiritului creator.
Elevii au tendinţa de a împrumuta de la învăţătorii lor opinii şi sisteme de valori.
Un alt mijloc de cultivare a creativităţii îl consituie utilizarea unor metode activ-participative care să determine elevii să caute, să exploreze, să gândească şi să–şi dezvolte motivele intrinseci activităţii de învăţare. Tot învăţătorul este cel care trebuie să se preocupe şi de prevenire sau înlăturarea eventualelor blocaje ce pot apărea în manifestarea potenţialului creator al elevului.
Bibliografie
• Constantin, Ana, Creativitatea pentru studenţi şi profesori, Iaşi, Editura Institutului European, 2004.
• Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, Aramis, 2000.
• Ciolan, L., Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Iaşi, Ed. Polirom, 2008.