Criza lecturii

Există momente în viaţa fiecărui profesor de Limba şi literatura română când caută cu disperare metode pentru a atrage tinerele generaţii spre literatură, sperând să le deschidă apetitul pentru lectură şi această înclinaţie să dureze întreaga viaţă, dar trăim într-o epocă în care literatura se detaşează uşor, uşor chiar şi de preocupările adulţilor. Tentaţiile sunt multe şi greu de înlăturat; dacă în copilăria noastră rivalul cel mai de temut era televizorul, acum inamicul principal al lecturii este internetul.

Mediul online, mult mai tentant pentru copii, înlătură şi ultima fărâmă de speranţă a profesorului sârguincios, dornic să-i atragă pe cei mici în minunatele lumi imaginare cu ajutorul cărţilor. Zmeii, zânele, zgipţuroaicele şi balaurii de altădată au fost detronaţi de Spiderman, Kingdoms, Soccer Stars şi alte nume asemănătoare pe care le-am reţinut din murmurul elevilor la care mai ciulesc uneori urechile în timpul pauzelor pentru „a-mi îmbogăţi” cultura generală şi pentru a nu fi considerată o „profă demodată”.

De-a lungul timpului, problema această a fost atent analizată de cercetătorii din domeniul educaţiei. Există studii, metode didactice şi mijloace de învăţământ propuse, dar nesuficient de convingătoare pentru adolescentul nerăbdător să-şi deschidă telefonul pentru a fi în legătură cu orice colţ al planetei sau cu orice informaţie dorită printr-o singură atingere a unui ecran. Cu toţii căutăm răspunsuri la arzătoarea întrebare: De ce nu citesc elevii?

Venim cu argumente de genul acelora că lectura îmbogăţeşte vocabularul şi că ne dezvoltă imaginaţia, încercăm să-i atragem pe copii la cercurile de lectură, iniţiem activităţi care să implice bibliotecile, înfiinţăm centre de documentare şi la final obsevăm că, de cele mai multe ori, eforturile noastre sunt zadarnice; ne luptăm cu morile de vânt. Ne lamentăm că elevii nu citesc, dar simplificăm programele de admitere la facultăţile pentru că tinerii noştri cu chiu cu vai reuşesc să treacă bacalaureatul. Uneori, justificăm această ezitare prin faptul că literatura e o artă şi nu oricine are înclinaţii estetice, dar noi avem totul de-a gata, cărţile sunt deja scrise, sunt pline librăriile şi bibliotecile, doar de bunăvoinţă avem nevoie şi de puţin timp. Uităm de travaliul artistic sau poate ne imaginăm că operele literare apar precum ciupercile după ploaie şi ignorăm cu desăvârşire scrierile autobiografice în care ne sunt dezvăluite secretele dureroase ale creaţiei şi ale creatorilor celebri.

Suntem într-un punct în care criza lecturii a pus stăpânire pe majoritatea oamenilor, nu numai pe copii şi, mai gravă, este pătrunderea acestei crize în rândul profesorilor. Oamenii sunt într-o continuă forfotă pentru a-şi câştiga existenţa, petru a-şi duce la bun sfârşit sarcinile multiple la locul de muncă, ajungând acasă seară de seară aproape epuizaţi. Puşi la pământ de birocraţia sistemului de învăţământ, dascălii se îngroapă în planificări, proiecte, referate, procese-verbale ş.a., nemaiavând timp pentru pasiuni precum artele plastice sau literatura, dar cel mai mare neajuns al acestei situaţii îl reprezintă faptul că unii profesori de Limba română nu iubesc literatura şi nu fac din profesia lor o pasiune. Niciun educator, învăţător sau profesor nu va reuşi să transmită elevilor dragoste pentru literatură, atâta timp cât ei înşişi nu simt asta. Să ne aducem aminte de Domnu’ Trandafir; nu ai cum să nu-l îndrăgeşti pe dascălul zugrăvit în cuvinte de Mihail Sadoveanu, pe omul care îşi dedica viaţa copiilor şi ideii de şcoală.

Astăzi, grija supremă a profesorului, indiferent de materia predată, o reprezintă statistica. Totul se exprimă în cifre, statistici referitoare la nivelul de promovabilitate, rezultate la nivel local, judeţean, naţional, goana după ore suplimentare, funcţii şi laude care se pierd în negura timpului, a vremurilor contemporane şi a inculturii.

I-aş invita pe toţi profesorii actuali de Limba română, dar nu numai, să reflecteze puţin la următoarea problemă: cât la sută reprezintă pentru ei dragostea faţă de literatură, pasiune pentru lectură şi cât reprezintă corvoada zilnică, stresul orelor de curs, îndeplinirea unor obligaţii trecute în fişa postului, teama faţă de reacţiile superiorilor etc.?!

Aşadar, după părerea mea, schimbarea se poate face numai prin pasiune, dăruire şi exemplul pe care îl dăm copiilor. Numai iubind noi înşine literatura le putem insufla elevilor sentimente similare şi le putem arăta calea spre minunata lume a cărţilor.

Accesări: 126

Articole asemănătoare