Pentru a ajunge la un nivel de înțelegere suficient de înalt ca să putem crea un dialog între diferite discipline, trebuie generate punți între domenii, iar această necesitate s-a concretizat din punct de vedere metodologic prin apariția, la mijlocul secolului al XX-lea, a pluridisciplinarității și a interdisciplinarității. O contribuție importantă în acest sens a avut-o fizicianul și filosoful Basarab Nicolescu, prin elaborarea unor studii și lucrări științifice concretizate în lucrări ca:
- Noi, particula și lumea (1985);
- Teoreme poetice (1994);
- Transdisciplinaritatea. Manifest (1996);
- Rădăcinile libertății (scrisă împreună cu Michel Camus, 2001).
Prin aceste lucrări, precum și prin diverse studii în care autorul aprofundează descoperirile sale teoretice, fac din Basarab Nicolescu principalul fondator al gândirii transdisciplinare al secolului al XXI-lea.
Lucrarea „ Transdisciplinaritatea. Manifest” începe cu un avertisment „…mâine va fi prea târziu!” referindu-se în cuprinsul lucrării la necesitatea acestui tip de abordare interdisciplinară. Pentru a evita diferite confuzii conceptuale între interdisciplinaritate și transdisciplinaritate se pot delimita următoarele definiții: Transdisciplinaritatea primește, așa cum indică și prefixul „trans” ceea ce se află, în același timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline și dincolo de orice disciplină. Finalitatea transdisciplinară este înțelegerea lumii prezente, iar unul dintre imperativele ei fiind unitatea cunoașterii, pe când interdisciplinaritatea presupune transferul metodelor dintr-o disciplină în alta prin care se pot crea noi discipline. Interdisciplinaritatea multiplică granițele disciplinare, pe când transdisciplinaritatea le transgresează. Termenul de „disciplinaritate” înseamnă o anumită disciplină.
Din punct de vedere metodologic, se referă la metodele și instrumentele specifice unei discipline care sunt reunite sub conceptul de ( mono ) disciplinaritate- adică ceea ce se referă doar la fragmente ale unui și aceluiași nivel de realitate. Limitarea la un singur nivel de realitate o putem pune, prin analogie, cu un om aflat într-o cameră: cunoașterea lui va fi limitată la acea cameră sau disciplină. Apoi, văzând-o din exterior poate culege mai multe informații despre camera sa, descoperă date noi, vizitează și camerele vecine și poate poate împrumuta metode sau instrumente care îi folosesc în camera sa – interdisciplinaritatea – sau poate lua un obiect pe care îl poate trece prin camere și condiții diferite pentru a afla mai multe lucruri despre acel obiect – multidisciplinaritatea. Din această analogie, în care casa reprezintă cunoașterea umană iar camerele sunt diferitele domenii ale cunoașterii sau discipline, se poate deduce că interdisciplinaritatea constă în transferul metodelor dintr-o disciplină în alta cu cele trei grade de interdisciplinaritate (un grad aplicativ, un grad epistemologic, un grad generator de noi discipline).
Trebuie subliniat că interdisciplinaritatea depășește limitele disciplinare, însă finalitățile ei se referă la nivelul unei singure discipline. În același timp, al treilea grad al interdisciplinarității – acela de generator de noi discipline – generează explozia disciplinară și specializările din toate domeniile, în zilele noastre. În mod evident cunoașterea disciplinară este adâncită de un aport interdisciplinar și pluridisciplinar fecund, acest adaos se află în slujba exclusivă disciplinei respective. Deci demersul inter și pluridisciplinar se revarsă peste limitele disciplinelor, însă finalitatea sa rămâne unei singure discipline. Evoluția științei și a tehnicii ne arată că acumularea actuală de cunoștințe nu are precedent în istoria omenirii.
Cu toate acestea, omul înțelege din ce în ce mai puțin cine este cu adevărat. Progresul științei din ultimul timp a dus la revoluția cuantică și revoluția informatică, însă cu toate acestea nu s-au petrecut mari modificări în vechea viziune asupra lumii. Umanitatea nu s-a modificat semnificativ, dar deține, pentru prima dată în istoria sa, posibilitatea de a se autodistruge integral. Existența unui triplu pericol: material, biologic și spiritual face ca umanitatea să fie într-o permanentă căutare… dar ce caută? În momentul actual, armele acumulate la suprafața planetei noastre pot să o distrugă integral de mai multe ori, de parcă o singură dată nu ar fi de ajuns. Pe plan biologic, știința poate modifica patrimoniul genetic al științei noastre biologice fără să cunoaștem cu adevărat răspunsurile la marile întrebări care o privesc. Pe plan spiritual, printr-o conjugare a corpului nostru cu mașina informativă ne putem modifica senzațiile până la crearea unei realități virtuale, pe care o percepem mai adevărată decât realitatea organelor noastre de simț. Ca urmare, a apărut un instrument de manipulare a cunoștințelor la scară planetară, care folosit în scopuri imorale ar putea duce la autodistrugerea spirituală a ființei noastre.
Există o ruptură între cunoașterea umană din ce în ce mai bogată (în planul cantitativ) și o ființă interioară din ce în ce mai săracă (în planul calitativ) la nivel de conștiință al ființei umane. Acest decalaj, în interiorul ființei umane, poate fi echilibrat pentru ca omul contemporan să se poată ridica la nivelul speranțelor care au fost investite în el.
Admiterea că există mai multe niveluri de realitate care provoacă o acțiune simultană asupra cunoașterii umane și existând mai multe niveluri de percepție a realității impune o abordare transdisciplinară, interdisciplinară și pluridisciplinară în educație. Rolul învățătorului este acela de a-i facilita învățăcelului „întâlnirea” cu sine însuși; după aceea, după ce au ajuns la sine, învățăcelul nu mai are nevoie de mentorul său spiritual, adică de învățător, căci dobândind o metodologie de cunoaștere, înțelepciune și înțelegere el își poate croi creator propriul drum.
Predarea matematicii în ciclul primar are în vedere trei planuri: instructiv, educativ și practic, având ca obiectiv fundamental dezvoltarea intelectuală a elevilor, însușirea instrumentelor de calcul și de rezolvare a problemelor. Pe plan instructiv, se urmărește formarea conceptului de număr natural, cunoașterea denumirii și a modului de scriere a numerelor naturale, înțelegerea operațiilor de adunare, scădere, înmulțire, împărțire, a proprietăților acestora, precum și formarea deprinderilor de a efectua acestea operații. De asemenea, se urmărește familiarizarea elevilor cu elemente simple de geometrie plană, de corpuri geometrice, formarea conceptului de măsura a unei mărimi, cunoașterea și transformarea unor unități de măsură pentru lungime, masă, timp, volum, arie. Pe plan educativ, se realizează dezvoltarea gândirii logice, cultivarea calităților gândirii prin exersarea operațiilor sale dezvoltarea atenției voluntare stabile, a memoriei logice. Pe plan practic, se urmărește formarea capacității de a utiliza cunoștințelor de matematică în rezolvarea problemelor pe care le pune viața de toate zilele, de a întrebuința aceste cunoștințe în situații noi, de a contribui în mod creator la soluționarea laturilor matematice ale problemelor care se ivesc la tot pasul.
Dacă la începutul formării noțiunilor matematice elementare, matematica „împrumută” noțiuni din mediul înconjurător, prin utilizarea suportului intuitiv și practic, odată însușite, cunoștințele matematice de către om, urmează să se „returneze” cu generozitate tuturor disciplinelor de studiu.