Am constatat, de-a lungul activităţii mele de bibliotecar, că utilizatorii împrumută cărţi pentru că sunt prea scumpe şi nu le pot cumpăra. Pentru că fac parte din bibliografia şcolară. Sau pentru că au fost obişnuiţi din familie cu lectura şi au căpătat gust pentru citit.
Spre deosebire de cinematografie sau emisiunile TV, cărţile sunt un subiect de care se vorbeşte puţin înafara intimităţii familiale şi amicale.
Lectura este o activitate ai căror germeni trebuie semănaţi de timpuriu. Toţi copii trebuie atraşi la lectură motivându-I şi stimulându-le interesele latente. Cu timpul vor veni spre carte şi spre bibliotecă din proprie iniţiativă deoarece motivaţia internă este cea care îi călăuzeşte. Totodată ei devin şi mai atenţi la selectarea cărţilor cu adevărat utile. Rolul bibliotecarului, în acest caz, este covărşitor. Cu câteva decenii în urmă era o mândrie să “ dobândeşti cultură” citind marile opera ale scriitorilor români şi străini. Discuţiile literare, polemicile erau constructive şi educative. Atunci nu erai un om împlinit dacă nu aveai şi conştiinţă cultural.
Din păcate, banii pentru achiziţia de carte sunt puţini, în comparaţie cu oferta de pe piaţă. Se pot cumpăra bestseller-uri şi opere clasice.
Cărţile prezentate de critica literară în revistele de specialitate sunt selectate la achiziţie tot în funcţie de buget. Celor care vin la bibliotecă împinşi de nevoia socială, de plăcere sau de nevoia lăuntrică de a şti le recomand cărţile premiate cu Nobel(ex. Bob Dylan –“Povestea vieţii mele”, cărţile religioase ale marilor duhovnici( Daniel de la Rarău, Părintele Arsenie Boca, părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin, Constantin Virgil Gheorghiu) sau ultimele noutăţi apărute la diverse edituri( editura Polirom).
Într– o epocă în care nevoia de informare guvernează nu doar viaţa societăţii ci şi a individului, încerc în măsura posibilităţilor să diversific şi să perfecţionez posibilităţile de lectură. Trăim într–o lume mai curând profană, în care valorile morale şi intelectuale au de suferit. Dar am observat că lumea mai are deprinderea de a citi. Înseamnă că nu este totul pierdut.
Activităţile care se fac în cadrul liceului: prezentări de carte, altele decât cele studiate la şcoală, sunt un bun prilej de familiarizare cu nume grele ale literaturii din întreaga lume. Dacă nu am scoate cărţile din biblioteci şi nu le am face cunoscute, s-ar aşterne pe ele praful şi uitarea. Astfel Paul Goma, Vintilă Horia, Cehov, Umberto Eco, Petre Ţuţea, Saul Bellow, Serghei Esenin, Adrian Păunescu, Aurel Dumitraşcu sunt doar câteva nume care au fost făcute cunoscute elevilor. “Anul Brâncoveanu”, “Anul Brâncuşi”, “Anul Antim Ivireanu” au fost marcaţi prin simpozioane la care s-au folosit proiecţii power-point. La “Anul Brâncuşi”, s-a folosit filmul ce-l prezenta pe sculptor lucrând ca un salahor în atelierul din Paris. Ziua Mondială a Victimelor Comunismului a fost marcată prin omagierea lui Petre Ţuţea. S-a folosit un film cu Petre Ţuţea bătrân şi bolnav de Parkinson. Doar memoria era intactă. Şi discursul memorabil. În cadrul acestor întâlniri cu liceenii se explică şi cuvintele necunoscute, pentru că s-a constatat că nu-şi pot explica neologisme, cuvinte tehnice. Sunt sfătuiţi de fiecare dată să consulte şi dicţionarele. DEX-ul, cel de neologisme sau chiar să deţină câte un exemplar. Cultura contemporană refuză tot mai mult omului posibilitatea de a ieşi dintr-un spaţiu al obligaţiei de a comunica. A citi înseamnă să meargă spre celălalt, să recurgă la celălalt. Am observat că la sfârşitul fiecărei întâlniri cu elevii, atunci când sunt rugaţi să-şi spună părerea despre cel întâmplate, începe să circule empatia. Ei împrumută din trăirile şi limbajul expunerilor, îşi pot forma păreri proprii. Aşa se şi formează cultura unui om. Prin participare, prin documentare, prin comunicare.
În cadrul C.D.I.-ului se desfăşoară săptămânal cursuri de jurnalism şi se editează revista liceului “Biblioteca din Nord”, aflată în al 21 –lea an de apariţie. Nu numai documentarea este importantă într-un asemenea demers ci şi lexicul. Se corectează, se rescriu articole care trebuie să sune cât mai corect româneşte. Au fost zeci de elevi care s-au ocupat de revistă. Unii au absolvit facultatea şi sunt filologi. Alţii sunt studenţi. Unii , în studenţie, se ocupă de revistele studenţeşti.
Suntem foarte exigenţi în privinţa limbajului. De limba de lemn, pe care comuniştii au inventat-o ca o metodă de ascundere a lucrurilor cu adevărat importante. Este foarte greu să scăpăm, pentru că a luat forme moderne. Anglicismele devenite clişee, pe care copiii le folosesc doar ca să fie “cool” sunt refuzate din start.
Emfaza, în limbajul social – politic actual, este împrumutată şi considerată ca făcând parte dim limba română modernă. Apoi abrevierile sunt la modă. În toată activitatea de bibliotecar am constatat aceste tendinţe ale copiilor şi le – am corectat ori de câte ori a fost nevoie. Le amintesc mereu fraza lui Umberto Eco:
„Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi.”
Adică de puterea cu care cărţile te fac să te gândeşti, să vorbeşti frumos, să trăieşti.
Despre complexitatea actului lecturii care îşi are esenţa în plăcere, muncă, familie, şcoală, descoperire personală, informaţie recepţionată spontan voi vorbi cât de mult voi putea cu elevii care trec pragul bibliotecii. Rolul meu este să-i inspir, să le formez gusturile,cultura, limbajul. Atât cât îmi stă în putinţă. Pentru că bibliotecile, informatizate sau nu, dăinuiesc şi vor dăinui.
Abia au trecut 4100 de ani de la apariţia primei biblioteci în Babilon!