Conduita cadrului didactic este deosebit de importantă în stimularea creativității. Educatoarea trebuie să cunoască, specificul potențialului creativ al copilului, să înlăture blocajele care stopează creativitatea, să încurajeze spiritul spontan şi original.
Copilul încetează să mai fie creativ, atunci când mediul nu reacționează la manifestările sale creative. Elena Rafailă sintetizează conduitele stimulative ale educatoarei, spunând:
„- să nu utilizeze întrebări reproductive, ci cognitive, convergente, divergente;
– să-i stimuleze pe copii în formularea răspunsurilor printr-o ascultare activă şi aprobatoare;
– să-i mobilizeze pe copii pentru a pune ei înșiși întrebări;
– să respecte întrebările copiilor şi să-i ajute să găsească răspunsuri la propriile întrebări sau la cele formulate de colegi;
– să permită copiilor să-şi exprime soluţiile, părerile personale;
– să arate copiilor că ideile lor sunt valoroase;
– să utilizeze în anumite situaţii ideile copiilor, adaptându-le;
– să aprecieze ideile originale, neobişnuite;
– să elimine din propria conduită tendinţa de a critica;
– să-i obişnuiască pe copii să respecte ideile colegilor;
– să-i obişnuiască să utilizeze în răspunsurile lor ideile colegilor;
– să creeze cu ajutorul obiectelor concrete sau al imaginilor probleme divergente;
– să-i stimuleze pe copii să aleagă dintre mai multe soluţii pe cele mai convenabile, utile, elegante;
– să respecte şi să educe spontaneitatea copilului, să-i obişnuiască pe copii să trăiască empatic cu obiecte, fenomene, personaje;
– să-i obişnuiască să lucreze nu doar individual, ci şi în echipă;
– să utilizeze frecvent activitatea independentă;
– să utilizeze umorul;
– să-i facă pe copii receptivi la umor;
– să stimuleze ingeniozitatea şi iniţiativa copiilor;
– să-i pună în situaţii interogative şi situaţii care să declanşeze uimirea, mirarea;
– să instaleze un climat simpatetic, o atmosferă permisivă;
– să-i familiarizeze pe copii cu procedee şi conduite stimulative” (Rafailă E., Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura Aramis, 2002, p. 82-83).
Stimularea creativităţii, a originalităţii şi a gândirii critice presupune o serie de riscuri pe care educatorul trebuie să şi le asume, conştient fiind că rezultatul final merită. Semnificaţiile conferite de J. Dewey şi P. Constantinescu Stoleru aduc un plus de consistență: „sistemul disponibilităţilor psihice care îi permit individului să depăşească propria experienţă şi să construiască noul în planul modalităţilor de expresie, al acţiunii şi al cunoaşterii. În acest sens putem vorbi de existenţa lui încă de la vârsta preşcolară”. (Rafailă E – Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, 2002, Editura Aramis, p. 50).
Paul Constantinescu Stoleru se raportează la conceptul de stimulare a potenţialului creativ ca la „un demers socio-educaţional complex şi organizat cuprinzând simultan fenomene de activizare (incitare şi susţinere), antrenare, cultivare şi dezvoltare prin actualizarea virtuţilor creative, prin trecerea lor, prin afirmarea efectivă de la posibil la real”. (Constantinescu, Stoleru P. , Creativitatea – Cunoaşterea şi stimularea potenţialului creativ (implicaţii practice, psihologice, psihoeducaţionale. Rezumatul tezei de doctorat) Bucureşti, 1974, p. 33).
Stimularea potenţialului creativ „necesită antrenarea preşcolarului în soluţionarea unor probleme de tip divergent, angajarea în experienţe creative, în prelucrarea, organizarea, reorganizarea, reformularea datelor, asigurarea dinamismului intelectual şi afectiv, eliminarea tendinţelor spre inerţie şi platitudine, instrumentarea cu strategii de acţiune economică, diversificarea planurilor de exprimare creativă, respectarea individualităţii fiecărui copil, adaptarea constructivă la natura copilului”. (Rafailă E, Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, 2002, Editura Aramis, p.51).
După Elena Rafailă, obiectivele dezvoltării creativității la vârsta preşcolară sunt:
- îmbogăţirea reprezentărilor despre obiecte, fenomene, situaţii;
- formarea receptivităţii faţă de probleme;
- însuşirea unor modalităţi de operare a gândirii, atât algoritmice, cât şi euristice;
- dezvoltarea gândirii divergente şi convergente, laterale şi analogice;
- însuşirea principalelor procedee imaginative; dezvoltarea imaginaţiei reproductive şi imaginaţiei anticipative;
- dezvoltarea trebuinţei de cunoaştere şi cristalizarea primelor elemente ale viitoarelor interese ştiinţifice şicreative;
- dezvoltarea trebuinţelor de independenţă, de autoexprimare, de autodepăşire,
- cultivarea spontaneităţii şi independenţei;
- formarea capacităţii de exprimare a propriilor idei şi soluţii;
- formarea receptivităţii pentru cooperare. (Rafailă E., Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura Aramis, 2002, p. 71).
Bibliografie
Rafailă E., Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura Aramis, 2002
Constantinescu, Stoleru P. , Creativitatea – Cunoaşterea şi stimularea potenţialului creativ (implicaţii practice, psihologice, psihoeducaţionale. Rezumatul tezei de doctorat) Bucureşti, 1974