Comunicarea prin joc – de la necesitate la realizare

În activitatea de fiecare zi a copilului, jocul ocupă, evident, locul preferat. Doar jucându-se, el își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care să-l apropie de realitatea înconjurătoare.  Jocul dezvoltă funcțiile latente, ființa cea mai bine înzestrată fiind cea care se joacă cel mai mult. El procură copilului acele mobiluri de acțiune care se consideră, în alte condiții, de negăsit în sala de clasă.  La copil, îndeplinește  rolul pe care munca o are la adult. Așa cum acesta își dovedește sieși propria valoare prin lucrurile sale, tot așa copilul, aflat în afara lucrărilor reale și sociale, găsește acest substitut în joc.

Acest articol este și o ocazie de a medita asupra menirii dascălului din şcoala românească, aflat mereu într-o continuă căutare de soluţii care să-i confere reuşita în munca profesională. Metodele ori procedeele prin care reuşeşte  să ajungă la scopul propus nu de puţine ori  sunt supuse unei atente analize pentru a se asigura de reuşita muncii sale. Pentru a ajunge la sufletul copilului de 6-8 ani, nimic nu este mai plăcut decât să intri în lumea lui, a jocului său. De aici până la a învăța nu e decât un pas.

I. Jocul didactic – factor de motivare sau metodă interactivă?

La nivelul ciclului primar, jocul didactic constituie un liant între joc-ca tip de activitate dominată în care este integrat copilul în perioada preșcolară şi activitatea specifică şcolii-învăţarea. Elementele de joc încorporate în procesul de predare-învăţare-evaluare pot motiva şi stimula puternic, mai ales în prima fază a învăţării în care interesul obiectiv este minim. Școala online a dovedit cu prisosință că cea mai plăcută formă de desfășurare a lecțiilor a constituit-o activitatea- joc.

Folosirea jocului în activitatea de învăţare face ca elevul să înveţe cu plăcere, să devină interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară, face ca cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoşi, mai încrezători în capacităţile lor, având mai multă siguranţă în elaborarea răspunsurilor. Un alt argument care să susţină nevoia de joc este acela că micul şcolar nu face bine decât ceea ce îi place să facă.

Jocul didactic poate fi utilizat, cu mare succes în diferite momente ale lecţiei, fie că este vorba de cel al captării atenţiei, de obţinere a performanţei sau retenţiei. De asemenea, jocul poate fi utilizat în orice tip de lecţie, fie ea şi de evaluare. Toate cele arătate întăresc importanţa folosirii jocului didactic, utilizat ca o metodă de învăţare, cu precădere la clasele ciclului achizițiilor fundamentale (pregătitoare, I şi a II-a).

Un joc didactic bine pregătit şi organizat este un mijloc de cunoaştere şi familiarizare a elevului cu lumea înconjurătoare și nu numai.

Copilul  nu se joacă de-a ceea ce nu a văzut sau nu a auzit. Modelele de urmat pe care el le transpune în joc izvorăsc din realitatea apropiată, din viaţa şi activitatea adulţilor din preajma lui. Pe această cale îşi asimilează semnificaţia socială a rolurilor care îl aşteaptă în viaţă. Stimulările interioare implicate în joc sunt utile în dezvoltarea copilului, asemeni hranei pentru corpul său.

Începutul şcolarităţii coincide, ca formă de activitate, cu cea preponderentă perioadei preşcolare. Altfel spus, cel puţin la nivelul ciclului achiziţiilor fundamentale, jocul îşi justifică existenţa, nu numai ca mod de  adaptare a copilului la activitatea şcolară, ci şi ca formă de  învăţare.

Eficienţa jocului depinde, de cele mai multe ori, de felul în care dascălul ştie şi poate să realizeze o concordanţă  între lecţie şi resursele materiale existente, de felul în care ştie să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin întrebări, răspunsuri, indicaţii, explicaţii, aprecieri.

Datorită conţinutului şi modului de desfăşurare, jocul este mijloc eficient de activizare a întregului colectiv de elevi, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă organizată. El contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independenţă, a disciplinei colectivului, a altor calităţi de voinţa şi caracter. În joc, copiii învaţă să se ajute unii pe alţii, să se bucure de succesele colegilor, să aprecieze nepărtinitor reuşitele altora.

De ce rămâne jocul didactic o metodă de învăţare este uşor de dedus: pentru că raspunde, în cel mai fericit mod, particularităţilor de vârstă ale copilului mic, pentru că elementul lui distractiv simulează interesul şi curiozitatea epistemică  a elevului.

II. Dezvoltarea comunicării prin joc

În demersul didactic de formare  a competenţelor de comunicare, utilizarea jocului didactic în metodologia generală a activităţii de comunicare asigură obiective prioritare: îmbogăţirea şi acti-vizarea vocabularului, precizarea şi valorificarea acestuia în contexte variate, valorificarea, în mod creator, a informaţiilor primite, cu alte cuvinte, a capacităţii de exprimare în orice situaţie.

Un lucru necesar de precizat  este  cel  legat de nevoia de a face o distincţie clară între limbă şi vorbire, atunci când discutăm despre comunicare. În timp ce limba acţionează prin componentele sale: fonetică, morfologie, sintaxă, vocabular, vorbirea este latura concretă  de manifestare lingvistică a fiecărui individ. Încă din etapa de debut în studiul disciplinei Comunicare în limba română, atenţia educatorului se va îndrepta către cunoaşterea zestrei lingvistice a fiecărui elev şi a colectivului, în ansamblu.

Personal, preocuparea pentru îmbogăţirea vocabularului am corelat-o cu grija pentru o rostire corectă. Să nu uităm că  printre elevii  clasei pregătitoare se află mulţi cu probleme de pronunţie defectuoasă a unor sunete. În acest sens, organizez jocuri intitulate sugestiv: „Cine face aşa?”, „Cum fac ele?”.

Primul dintre ele se desfăşoară pe baza pronunţării onomatopeelor. Elevii au pe bancă cartonaşe cu imagini ce sugerează diferite animale. Li se cere să asculte atent şi după perceperea onomato-peelor să ridice cartonaşul cu animalul corespunzător. Dacă acest joc pune accentul pe auzul fonematic, într-o altă variantă, el verifică pronunţia. Se citeşte o ghicitoare, iar elevul care are ilustrat răspunsul la ea răspunde cu ajutorul onomatopeului. Varianta online se poate realiza prin aplicația Wordwall, care dă posibilitatea de a face același tip de joc. Tot în vederea depistării dificultăţlor sau a greşelilor de pronunţie, jocul ”Ce este? ”solicită elevului să recunoască şi să formuleze propoziţii despre obiectele indicate. În altă variantă, ,jocul s-ar putea numi ”Ce ştii despre…?”sau”La ce foloseşte…?”. Elevii recunosc obiectele de pe jetoane, le denumesc şi răspund, formulând o propo-ziţie.

În perioada studierii sunetelor și a literelor, atât la clasa pregătitoare, cât și la clasa I, ce se de un real succes se bucură jocuri, precum: ”Jocul literelor”, ”Jocul cuvintelor”, ”Litera se plim-bă”, ”Razele soarelui”, ”Aşază cuvintele la locul potrivit!”, ” Repetă vocală!”. Acestea sunt doar câteva care îmi vin în minte la un prim gând. Aş dori să mă opresc la câteva dintre ele. Spre exemplificare, ”Silaba se plimbă” cere elevilor să adauge  o altă silabă şi să formeze cuvinte: ca-sa, ca-na, ca-la, ca-da, ca-ra etc.

„Aşază cuvintele la locul lor”! cere elevilor să aşeze cuvintele unei propoziţii în mod corect, într-o topică corespunzătoare. Jocul poate fi şi o întrecere între grupe: fiecare grupă primeşte câte o fişă. Grupa care termină sarcina de lucru mai poate primi încă o fișă sau două,  pentru a nu deranja clasa. Câştigă grupa care lucrează corect şi mai mult. Jocul de faţă dezvoltă şi deprinderile de scriere corectă, întrucât sarcinile se rezolvă și în scris.

„Repetă silaba!” împarte clasa în două grupe. Educatorul scrie o vocală pe tablă, iar elevii au sarcina să găsească cuvinte în componenţa cărora vocala să se repete. Câştigă grupa care va găsi mai multe cuvinte. Exemplu: o: co-cor, po-por, to-por, mo-tor, co-tor, etc. Dincolo de componenta lexi-cală, un astfel de joc familiarizează elevul cu componenta fonetică şi grafică a cuvintelor.

Elevii primelor clase primare nu dispun de cunoştinţe strict gramaticale necesare unei exprimări corecte din acest sens. În acest caz, jocul didactic este cel care ajută la conştientizarea problemelor legate de ortografierea  cuvintelor, de sensul lor.

Spre finalul clasei I, se poate organiza un joc- întrecere foarte stimulativ: ”Înfloresc gră-dinile”. Sunt necesare frunze şi petale pe care sunt scrise cuvinte. Fiecare elev îşi alege o frunză/floare şi-şi caută partenerii, încât să se poată forma enunţuri corecte. Astfel se ajunge la o grădiniţă cu flori  pe care s-ar putea citi: ”La noi  iarăşi a sosit primăvara. Pădurile s-au umplut de cântecul vesel al păsărilor. Viorelele şi brebeneii au înflorit. Bondarii şi albinele şi-au început colinda. Pe câmpurile înverzite zburdă mieii”.

Începând cu a doua parte a clasei I şi continuând cu  clasa a II-a, de o mare importanţă în dezvoltarea comunicării sunt acele jocuri care contribuie la precizarea sensului cuvintelor. Un exemplu  în acest caz este jocul numit „Mesajul rupt”.

Iată o variantă: Mama i-a transmis lui Mircea două sfaturi, prin sora cea mică. Ea a rupt benzile pe care erau scrise.Încearcă să refaci mesajele!
”Politeţea /are patru ochi.”
„Ce ţie  nu-ţi place /deschide toate porţile.”

În altă variantă, jocul poate solicita ordonarea tuturor cuvintelor unui proverb sau a unui enunţ cu un bogat conţinut instructiv-educativ. Regulile jocului, în acest caz, trebuie să fie clare şi precise. În prima etapă se impune citirea cuvintelor şi înţelegerea sensului lor, apoi, în perechi sau pe grupe, se ordonează cuvintele. Jocul poate lua forma unei competiţii.

La disciplinele opţionale, în cadrul ariei Limbă și comunicare, jocul de comunicare se desfăşoară cu un interes sporit din partea elevului. Cel mai atrăgător joc-concurs este „Cel mai bun povestitor”.Într-o descriere sumară, el ar putea să se organizeze folosindu-se o trăistuţă în care se introduc imagini din poveşti cunoscute din lecţii anterioare. Jocul începe cu recitarea versurilor:”Trăistuţa fermecată, / Trăistuţa minunată,/ Ce-ai ascuns de mine/ Acolo, în tine?” În timp ce se recită, trăistuţa se transmite din mână în mână până ce ce se  rostește ultimul cuvânt al versurilor. Elevul la care a ajuns trăistuţa va scoate una din ilustraţii şi va povesti episodul înfăţişat în ea. Recitând versurile, jocul va continua până la epuizarea imaginilor alese pentru joc.

Varianta a doua a jocului propune lucrul pe grupe: una dintre grupe povesteşte aspecte care ilustrează proverbe enunţate, alta, aspecte ce reprezintă faptele unui prototip de personaj, după cum solicită biletul extras din trăistuţă.

Cea mai deosebită formă a jocului didactic, din punct de vedere a performanţelor intelectuale pe care le implică, o reprezintă jocul de rol. Acest tip de joc presupune intrarea imaginativă într-o altă realitate. El e un joc doar în măsura în care se încearcă stimularea motivaţiei spre asumarea rolului propus. În plan didactic, combinaţia dintre joc şi rol impune o acţiune dinamică.

În aria Limba şi comunicare, jocul de rol (pantomimă, dramatizare, improvizaţie) mobilizează achiziiţiile de limbă şi le introduce într-un climat ludic. Atunci când pornim jocul de la un text, este nevoie să fie  parcurse câteva etape care vor aprofunda asumarea de rol:

  • rezumarea textului;
  • relatarea textului, inventând detalii pentru aspectele semnificative;
  • povestirea din mai multe puncte de vedere;
  • mima.

Relaţiile care se stabilesc între copii în jocurile cu subiect şi cu/de rol sunt determinate de legăturile de prietenie şi de preocupările comune, la care se adaugă şi criteriul aprecierii conduitei de joc. Organizarea lor antrenează capacităţi imaginative creatoare, atenţia în urmărirea modului de îndeplinire a rolurilor şi în desfăşurarea momentelor de joc. De asemenea, constituie un mijloc important de educaţie intelectuală, prin îmbogăţirea vocabularului cu expresii, pe care le transpun aidoma în dialogurile dintre ei în joc.

Exemple de jocuri de rol se pot da şi se pot crea în funcţie de situaţia pe care o oferă lecţia:

1.”Eşti Jery, iar eu, Cenuşăreasa. Prezintă-te”!

2.”În faţa ta se află Albă –ca Zăpada. Întreab-o care ar fi cea mai mare dorinţă a ei”!

3.”Cercul de conversaţie”
Dispuşi în cerc, elevii continuă enunţuri exprimate de învăţător:
-prefer să :
-mi-ar plăcea să fiu:
-jocul meu preferat este………pentru că………..
-nu mi-ar plăcea să ştiu:
-sunt fericit când:
-într-o zi,sper:

4.”De ziua ta!”
Aşezaţi în cerc, se alege un presupus sărbătorit. Fiecare elev va mima, pe rând, cadoul pe care doreşte să îl ofere. Dacă sărbătoritul nu ghiceşte, cedează locul celui care a mimat. Într-o altă varianta, darul poate fi descris prin cuvinte-însuşiri cât mai deosebite pentru a pune în dificultate pe cel care trebuie să ghicească.

5.”Construieşte dialogul!”
Grupaţi în perechi, elevilor li se solicită să găsească, pentru fiecare imagine prezentată, dialoguri pe care să le interpreteze în faţa colegilor. Câştigătorii vor fi cei care au realizat cel mai inspirat dialog. Nota de joc este dată de jocul de scena, de expresia feţei şi de gesturile cores-punzătoare folosite.

Ca joc individual, ar puta suna astfel: Imaginaţi-vă că sunteţi o plantă.Ce aţi spune Soarelui ori unui nor?(monolog)
”De-a doctorul”, ”La ghişeul de la cinematograf”, ”De-a vânzătorul de la librărie” sunt câteva jocuri care solicită intens imaginaţia, prin utilizarea unui vocabular adecvat, a formulelor de solicitare şi de permisiune.

Concluzionând cu privire la jocurile de rol, acestea stimulează capacitatea elevului de a se pune în situaţia inedită de a fi pentru un moment adult, de a intra în pielea personajului pe care îl interpretează. Dacă se ţine seama şi de opţiunea elevului în alegerea rolului, rezultatele pot fi neaşteptat de bune. Imaginaţia şi creativitatea, implicarea totală a elevului creează roluri pe care uneori le-ar invidia chiar şi adulţii.

III. Concluzii

Activităţile ludice necesită o pregătire prealabilă, diferită de cea pe care o presupune activităţile tradiţionale. A învăţa altfel, fară efort şi cu plăcere, fără a realiza că, la urma urmei, este tot o activitate de învăţare, face din joc nu doar o metodă alternativă de invăţare, dar şi o mare provocare. A te juca la orele din aria Limbă și comunicare este un lucru extrem de serios care nu trebuie confundat cu lipsa de chef a dascălului de a ţine lecţia, dimpotrivă, este vorba despre un exerciţiu de disponibilitate şi de generozitate profesională a celui care acceptă să gândească în plus. Jocul rămâne, pentru şcolarul mic, un mijloc important de anticipare a capacităţilor intelectuale şi de dezvoltare armonioasă a personalităţii sale, o activitate de învăţare.

Bibliografie
Dogaru, Z.   ”Evaluarea copiilor preșcolari”, București, Editura Aramis, 2000
Popovici,C. ”Culegere de jocuri didactice pentru clasele I-IV”, E..D.P.București
Georgescu, V. “Rolul jocului didactic in dezvoltarea vocabularului elevilor”, Editura Rovimed, 2014
Vaida, B.  “Jocuri didactice”, Editura Taida, 2021

 

prof. Lilia Erimia

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/lilia.erimia

Articole asemănătoare