În peisajul educațional contemporan, managerii instituțiilor de învățământ se confruntă cu provocarea de a cultiva valori și de a dezvolta competențe care să asigure integrarea școlii într-o lume aflată în continuă modernizare. Ei au responsabilitatea de a ghida organizațiile educaționale prin transformările impuse de societatea cunoașterii, adaptându-se permanent la noile cerințe ale sistemului de învățământ.
Competențele manageriale nu reprezintă doar simple cunoștințe acumulate, ci constituie un ansamblu complex ce îmbină resurse cognitive, afective și comportamentale care pot fi mobilizate în situații diverse. După cum observa Philippe Perrenoud, competența presupune sintetizarea cunoștințelor, abilităților cognitive și a strategiilor, împreună cu componentele sociale, comportamentale, aptitudinile și abilitățile practice.
Profilul managerului modern în educație
Managerul modern din domeniul educației trebuie să stăpânească metodologia de conducere a organizației și să înțeleagă în profunzime structura carierei profesionale. El trebuie să cunoască formele și instrumentele prin care se stabilește autoritatea în organizație și să aplice metodele adecvate de conducere în contextul specific al instituției pe care o coordonează.
Un aspect esențial al activității sale constă în capacitatea de a determina mijloacele eficiente de integrare a colectivului prin formarea unor echipe puternice. Managerul de succes este capabil să ia decizii corecte și manifestă dorința autentică de a activa în calitate de cadru managerial. El devine astfel nu doar un conducător, ci și un consilier competent pentru angajați, un model demn de urmat.
Dimensiunile competenței profesionale în management
Competența profesională a unui manager reprezintă un ansamblu de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale care interacționează cu trăsăturile de personalitate. Acestea îi conferă calitățile necesare pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor proiectate în cadrul instituției pe care o conduce.
În structura competenței profesionale se regăsesc mai multe dimensiuni complementare: competența de specialitate, cea psiho-pedagogică, cea psihosocială și cea managerială propriu-zisă. Un manager își îndeplinește rolul în mod eficient doar atunci când se bazează pe calitățile sale analitice, pe abilitățile de comunicare, pe capacitățile organizatorice și pe valorile morale pe care le promovează.
Competența profesională poate fi definită ca fiind capacitatea de a selecta, combina și utiliza adecvat cunoștințe, abilități și alte achiziții (valori și atitudini) în vederea rezolvării cu succes a situațiilor de muncă specifice profesiei manageriale. Aceasta include competențe referitoare la dinamica grupului, la raporturile cu colegii, la disciplinele specifice domeniului, precum și competențe impuse de societate și cele generate de propria persoană.
Competența pedagogică și rolul său
În contextul educațional, competența pedagogică ocupă un loc central în activitatea managerială. Aceasta constă în îndeplinirea rolurilor, responsabilităților și funcțiilor specifice unui pedagog. După cum sublinia profesorul Sorin Cristea, funcția de bază a competenței pedagogice vizează valorificarea la maximum a tuturor resurselor psihologice și sociale ale personalității educatorului angajate în activitatea de educație și instruire.
Structura competenței pedagogice integrează cunoștințele, strategiile cognitive și atitudinile la nivelul unor capacități complexe care asigură realizarea sarcinilor specifice activității educaționale într-un context deschis. Funcțiile specifice ale acestei competențe includ procesarea cunoștințelor declarative, concentrarea cunoștințelor procedurale la nivel de strategii cognitive și perfecționarea atitudinilor față de cunoaștere în context psihologic și social.
Competențele generale ale managerului educațional
Un manager al clasei de elevi sau al unei instituții școlare trebuie să posede, pe lângă competențele de specialitate, și alte tipuri de competențe indispensabile funcției sale. Acestea includ comunicarea eficientă în limba maternă, cunoașterea unei limbi străine, capacitatea de a lua decizii, gândirea critică și autocritică, creativitatea, voința și spiritul de inițiativă.
Sorin Cristea evidențiază patru tipuri de competențe generale pe care trebuie să le dețină un manager educațional. Competența politică se manifestă prin receptarea și angajarea corectă a responsabilităților directe și indirecte transmise la nivelul finalităților macrostructurale. Competența psihologică se reflectă în capacitatea de a gestiona responsabilitățile la nivel microstructural. Competența științifică se demonstrează prin calitatea proiectelor elaborate la linia de continuitate dintre cercetarea fundamentală și cea aplicată. În sfârșit, competența socială depinde de resursele de adaptare ale actorilor educației la cerințele comunității educative naționale.
Importanța comunicării în activitatea managerială
Limbajul joacă un rol hotărâtor în activitatea managerială, fiind analizat ca un proces atunci când se realizează ca mesaj comunicativ. Managerul modern trebuie să știe să mobilizeze colectivul în activitate nu prin intermediul ordinelor, ci posedând arta convingerii, prin intermediul competenței de limbaj adecvat.
Pentru desfășurarea performantă a activității sale, managerul școlii trebuie să-și formeze calități și competențe care să-l definească ca specialist în multiple ipostaze: pedagog, conducător, om de știință, om de cultură, model comunicativ și cetățean responsabil.
Perspectivele calității în managementul educațional
Calitatea proceselor educaționale se reflectă în mai multe perspective esențiale. Excelența presupune recunoașterea instituției ca un „centru de excelență”, în special din perspectiva cercetării și a transferului de tehnologii. Standardele reflectă măsura în care sistemele educaționale, instituțiile sau membrii individuali respectă și implementează normele prescrise la nivel instituțional, național sau internațional.
Relevanța constă în capacitatea instituțiilor de învățământ de a contribui la dezvoltarea regională economică și socială, de a facilita transferul tehnologiilor și de a le eficientiza. Eficiența financiară reprezintă cerința înaintată față de instituții de a stabili mecanisme interne de utilizare corectă a resurselor. Transformarea se referă la adaptabilitatea instituției la cerințele externe, dar și la capacitatea sa de a influența mediul exterior.
Competențele profesionale pentru viitor
În peisajul profesional actual și de perspectivă, anumite competențe se dovedesc deosebit de relevante. Capacitatea de a soluționa probleme complexe, de a coordona echipe, de a gestiona resurse umane și de a gândi critic devine esențială. La acestea se adaugă abilitatea de negociere, controlul calității, orientarea spre servicii, capacitatea de a lua decizii, ascultarea activă, creativitatea și spiritul antreprenorial.
În contextul angajabilității, competențele transversale sunt adesea mai importante decât cele specifice, în special la începutul carierei. Angajatorii sunt interesați în primul rând de competențele pe care le au absolvenții și de experiența anterioară de lucru, acordând o importanță secundară specializării absolvite sau prestigiului universității.
Rolul educației antreprenoriale
Universitățile și instituțiile de învățământ au misiunea de a dezvolta competențele antreprenoriale ale viitorilor absolvenți, acest imperativ fiind reflectat în diverse documente de politici educaționale. Antreprenoriatul este recunoscut ca o competență-cheie în Cadrul European al calificărilor și face obiectul unor acțiuni concrete propuse de Comisia Europeană pentru reconceptualizarea educației.
Școala modernă este chemată să promoveze și să faciliteze educația antreprenorială, având ca obiective consolidarea spiritului și competențelor antreprenoriale. Educația antreprenorială, în cadrul formării universitare, favorizează apropierea viitorilor specialiști de piața muncii, inițiază studenții în lansarea afacerilor și practica antreprenorială, sporește șansele studenților de a-și începe afaceri proprii și modifică mentalitatea tinerilor de la „a fi angajat” la „a fi angajator”.
În concluzie, managerul de succes în educație îmbină armonios competențele specifice domeniului cu cele transversale, adaptându-se permanent la schimbările din mediul educațional și social. El valorifică resursele umane și materiale disponibile, creează un climat organizațional propice performanței și promovează valori care să inspire întreaga comunitate educațională.
Bibliografie
1. Armstrong M. Managementul resurselor umane. Manual de practică, București: CODECS, 2003
2. Baban, A.(coord.), Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Editura PSINET, Cluj- Napoca, 2003
3. Barbu I. Climatul educaţional şi managementul şcolii. Bucureşti: E.D.P., R.A., 2009
4. Cristea S. Managementul organizației școlare. București: E.D.P., 2003
5. Dragomir M. ş.a. Manual de management educaţional pentru directorii unităţilor de învăţământ, Turda: Hiperborea, 2000
6. Corcodel Roxana, Implicațiile stilului de conducere în performanța profesorilor, Editura Lumina, București, 2014
7. Cojocariu V. Introducere în managementul educaţiei. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, 2004