„Prezența părinților poate transforma cultura școlii” (S.L. Lightfoot). Educația trebuie să se manifeste permanent ca o acțiune coerentă și unitară a școlii și a familiei. Cei doi factori importanți de modelare a personalității umane trebuie să interacționeze ca un tot unitar, sub forma unui sistem bine închegat, pentru atingerea țelului comun: educarea copilului.
Educaţia trebuie făcută la timp. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Dacă de la început şi de la o vârstă mică punem în acesta principii bune, nu sunt necesare după aceea multe eforturi, pentru că obişnuinţa va fi în viitor lege pentru copil”.
Totodată, modul de viaţă al familiei este principalul reper în viaţă al copilului. Părinţii sunt primele modele pentru copii, de la care cei mici vor învăţa să aprecieze ce este bine şi ce este rău, ce este drept şi ce este nedrept, ce este frumos şi ce este urât în comportamentul său.
La vârsta şcolară, factorul educativ decisiv este școala, care desfăşoară un amplu proces instructiv-educativ şi are cadre cu pregătire profesională corespunzătoare, ce aplică metode şi procedee pedagogice consacrate. Școlii îi revine rolul de partener în relaţiile ei cu familia, iar acest rol derivă din faptul că este un serviciu specializat, cu cadre pregătite pentru realizarea sarcinilor educaţiei. Profesorii trebuie să cunoască specificul fiecărui stadiu de dezvoltare a copilului, disponibilităţile sale intelectuale, precum şi particularităţile lui de comportament şi de caracter. Există două dimensiuni principale ale acestui parteneriat: dimensiunea relaţiei copil – părinte şi dimensiunea relaţiei școală – familie. Dimensiunea relaţiei copil – părinte vizează controlul de către părinți al frecvenţei și rezultatelor şcolare ale copilului, precum și susţinerea spirituală şi materială a copilului; se referă, de asemenea, la alegerea unităţii de învăţământ, la contactele directe ale părinţilor cu cadrele didactice.
Relaţia școală – familie nu se poate constitui fără asigurarea unei condiţii de bază – cunoaşterea familiei de către profesorul diriginte, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Dirigintele trebuie să cunoască viaţa de familie a elevului sub toate aspectele, deoarece acest lucru îl ajută în cunoaşterea şi înţelegerea copiilor. Cu cât cunoaştem mai bine familiile copiilor, cu atât mai eficient va fi parteneriatul cu ele. Cu cât părinţii vor cunoaşte mai bine programul educaţional, cu atât va fi mai coerentă influenţa ambilor factori educaţionali şi a ambelor medii educaţionale. Cu cât colaborarea dintre educator şi părinţi este mai strânsă cu atât mai bine se va dezvolta copilul. Școala nu poate face minuni, iar educaţia dată în școală nu va avea rezultate dacă familia nu va colabora.
În România de azi se observă o schimbare a atitudinii părinţilor faţă de copiii lor și faţă de cerinţele şcolii. Copiii nu mai sunt consideraţi elementul central al vieţii lor. Probabil, în cele mai multe cazuri, părinţii au fost bulversați de toate transformările economice, cei mai mulţi dintre ei fiind obosiţi, apatici.
Cum se realizează relația școală – familie? Dialogul diriginte-părinte se poate organiza fie individual, prin consultaţii cu fiecare părinte, fie în ședințele cu părinţii. Desigur, dialogul deschis, bazat pe încredere reciprocă, are nevoie de timp pentru a fi clădit. Unii părinţi, care au avut experienţe negative în timpul propriilor lor ani de şcoală, se pot simţi intimidaţi de prezenţa unui cadru didactic. Alţi părinți, care au fost învăţaţi că profesorul ştie cum este mai bine, nu pun la îndoială faptele și acțiunile acestuia. Profesorii, la rândul lor, poate că au avut experienţe negative în relațiile cu unii părinţi; aceste atitudini pot obstrucţiona o bună comunicare și trebuie gestionate corespunzător. În discuțiile cu părinții, dirigintele trebuie să urmărească câteva aspecte: dacă părinții sunt încadrați sau nu în muncă; cum se exercită autoritatea în familie, cine o deține; cum se aplică metodele educative și dacă părinții sunt consecvenți în aplicarea recompenselor și a sancțiunilor; ce responsabilități au copiii în familie și cum le realizează; dacă familia locuiește cu bunicii; relațiile afective dintre părinți și copii; relațiile dintre părinți.
Dirigintele nu trebuie să exprime critici, ci să manifeste simpatie, să dialogheze constructiv, iar în fața copilului, părinții trebuie obligatoriu să fie susținuți. Dirigintele este de asemenea dator să atenueze eventualele tensiuni și conflicte, să fie deschis față de familie și problemele ei. Discuțiile trebuie sa fie discrete și să rămână confidențiale. Părinții trebuie să știe că orice nemulțumire sau îndoială față de programul școlii nu trebuie exprimată în fața copilului, pentru că nu are decât efecte negative, ci trebuie discutată și clarificată direct cu dirigintele.
Vizitele periodice la domiciliu, dacă sunt posibile și agreate de ambele părți, oferă profesorului diriginte posibilitatea de a cunoaşte familia şi copilul în mediul lor propriu. Vizitele la domiciliu sunt utile pentru ambele părți – dirigintele poate afla lucruri interesante despre cultura familiei respective; modul de a interacţiona în familie; talentele şi aptitudinile membrilor acesteia; are şansa de a se discuta pe larg despre progresele şi succesele individuale ale copilului, iar părinţii pot împărtăşi idei legate de anumite preocupări, neînţelegeri, sau obiective specifice referitoare la copilul lor.
Lectoratele cu părinţii, organizate sistematic și pregătite temeinic, au drept obiectiv principal consilierea părinţilor. În cadrul lectoratelor, părinții pot beneficia de prezenţa şi expertiza unor specialişti din domeniul psihopedagogiei sau a unor reprezentanţi ai instituţiilor cu care școala derulează parteneriate (poliţie, dispensar medical, instituţii culturale, ONG-uri).
Parteneriatul școală-familie se poate realiza şi prin întâlnirile formale cu toţi părinţii (ședințele cu părinții). În cadrul acestor întâlniri, părinţii trebuie implicaţi în luarea unor decizii menite să asigure bunul mers al școlii, securitatea copiilor etc. Participarea părinţilor la activităţile clasei de elevi este o altă modalitate de cunoaştere a părinţilor, dar şi un mijloc prin care aceştia sunt familiarizaţi cu conţinutul şi metodele didactice, cu materialele didactice, cu modul de comunicare şi de abordare a situaţiilor problematice. Prin aceste participări, se formează relaţii pozitive între familie și școală și se realizează o coerenţă a practicilor educaţionale şi a cerinţelor referitoare la copil.
Participarea părinţilor la excursii, vizite, serbări, aniversări. Dacă oferim copiilor, prin organizarea de excursii și vizite, prilejul să cunoască lumea, natura, lucruri și oameni, le oferim trăiri frumoase, cu valoare de amintire. Părinții pot contribui la organizarea acestor excursii, pot participa efectiv și pot asigura supravegherea și securitatea copiilor în timpul excursiilor; ei vor avea astfel ocazia de a trăi alături de copiii lor emoții pozitive. Serbările sunt o altă modalitate prin care părinții pot să se cunoască între ei, să se bucure de rezultatele copiilor și să se implice în organizarea serbării. Prin participarea părinților la astfel de evenimente, copiii capătă siguranță, încredere în sine, evită blocajele psihice. La serbări pot participa atât părinţi, cât şi alte rude ale copiilor.
Evaluarea parteneriatului școală – familie se poate face atât prin discuții libere, cât și prin aplicarea unui chestionar la sfârșit de an școlar. Rezultatele evaluării trebuie să evidențieze dacă părinților le-au fost satisfăcute așteptările și dacă au descoperit modalități noi de a se implica în educarea propriilor copii și în activitățile școlii. Succesul parteneriatului școală – familie va fi confirmat prin prezența ulterioară a părinților la școală și prin implicarea mai frecventă în acțiunile școlii. Acest parteneriat este terenul pe care se pot dezvolta relații din care fiecare factor implicat va beneficia: copil, părinte, educator.
Bibliografie
1. Băran, Adina, (2004), Parteneriat în educaţie: familie – şcoală – comunitate, Editura Aramis Print, Bucureşti;
2. Bunescu, G., Alecu, G., Badea, D., (1997), Educaţia părinţilor. Strategii şi programe, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
3. Dumitrana, Magdalena, (2000), Copilul, familia şi școala, Editura Compania, Bucureşti;
4. Vrăşmaş, Ecaterina Adina, (2002), Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis Print, Bucureşti.