Cercurile de lectură – lectură și interpretare

Wolfgang Iser afirma, în lucrarea ”The Range of Interpretation”, cǎ „Interpretarea este un act de traducere, iar execuṭia ei depinde de subiectul/ conṭinutul (subject matter) de interpretat ṣi contextul în care activitatea are loc. În consecinṭǎ, existǎ numai variabile ale interpretǎrii, concepute ca repetǎri ale translabilitǎṭii ṣi nu existǎ niciodatǎ ceva precum Interpretarea.”

Asupra interpretǎrii s-a reflectat în maniere variate mai ales în cadrul comunitǎṭilor de lecturǎ.  Atât pentru elevi, cât ṣi profesori abordarea textului literar reprezintǎ o piatrǎ de încercare.  În programele claselor de liceu apare cerinṭa: “ Scrie un eseu în care sǎ prezinṭi tema ṣi viziunea despre lume reflectate în textul…” Interpretarea textului apare ca sarcinǎ de lucru ṣi pentru elevii clasei a VIII-a care se pregǎtesc pentru examenul de Evaluare Naṭionalǎ: “ Exprimǎ-ṭi opinia cu privire la mesajul sau semnificaṭiile operei literare…”. Astfel, într-un fel sau altul, la niveluri diferite de complexitate se deschide discuṭia asupra reflecṭiei despre cauzele care determinǎ opṭiunea pentru interpretǎrile posibile.

S-ar putea fixa o serie de direcṭii de discuṭie: necesitatea periodicǎ de împrospǎtare a lecturii prin “revizuiri”, “ luminarea unor aspect nebǎgate în seamǎ în anumite texte, demontarea unor cliṣee. Consider cǎ de o deosebitǎ importanṭǎ  este necesitatea regândirii modelului didactic de receptare a textului literar în ṣcoalǎ.  Este esenṭial sǎ se confere sens receptǎrii textului literar, actul interpretǎrii  sǎ capete valoare, actul interpretǎrii însemnând însumarea literaturii, culturii ṣi civilizaṭiei umane.

Se pot pune în discuṭie o serie de probleme din aceastǎ perspectivǎ a Interpretǎrii:

  • Ce cǎrṭi sau texte ar trebui propuse / supuse interpretǎrii?
  • Este sau nu important sǎ se respecte etapele unei receptǎri: “ce?”, “ cum?”, “ despre ce?”…în identificarea sensurilor?
  • Pluralitatea sensurilor impune folosirea unor modele didactice de interpretare?
  • Ce ar trebui sǎ interpretǎm? Doar texte literare sau ṣi nonliterare?
  • În ce moment al lectiei ar trebui sǎ se realizeze interpretarea?
  • Ar trebui interpretat textul în întregimea sa sau doar aspectele considerate detalii?
  • Poate fi validǎ interpretarea unui elev? Cine are autoritatea necesarǎ peentru a valida interpretarea elevului?

Lista ar putea continua, însǎ mǎ opresc aici ṣi aṣ vrea subliniez importanṭa  ṣi rolul cercurilor de lecturǎ care se bazeazǎ pe subiectivitatea ṣi pluralitatea interpretǎrilor.

Cercurile de lecturǎ oferǎ un context ideal pentru a face interpretare “ în alt fel”, într-o manierǎ diferitǎ de orele de la clasǎ. Proiectul cercurilor de lecturǎ ar putea avea la bazǎ ideea existenṭei unei crize a lecturii, dar mai ales refuzul tinerilor de a mai citi sau cel puṭin de a mai citi din plǎcere ṣi cu pasiune. Experienṭa directǎ cadrelor didactice a dovedit cǎ aceastǎ crizǎ a lecturii este mai degrabǎ “ o crizǎ a lecturii ṣcolare”, o crizǎ generatǎ de faptul cǎ programa ṣcolarǎ transformǎ, pentru elevi, literatura într-o disciplinǎ constrângǎtoare care îi priva prin conṭinuturile sale de motivaṭia ṣi bucuria de a o învǎṭa. În acest context, cercurile de lecturǎ oferǎ o alternativǎ. Ele reuṣesc acest lucru deoarece faciliteazǎ stimularea interesului pentru cartea de literaturǎ prin urmǎtoarele modalitǎṭi: apropierea de carte prin valorificarea laturii emoṭionale, a creativitǎṭii ṣi prin raportarea la valorile promovate în cǎrṭile citite.  Textul cǎrtii citite în cadrul cercului de lecturǎ presupune înṭelegerea ṣi interpretarea sa, dar nu prin prisma analizei axcesiv tehnicizate. Conducǎtorul cercului de lecturǎ are libertatea de a alege titlurile care vor fi citite,uneori chiar împreunǎ cu elevii, temele de discuṭie, locul întâlnirilor, modul în care se desfǎṣoarǎ întâlnirile grupului de cititori, strategiile care vor fi utilizate.

Cercurile de lecturǎ nu presupun neaparat adunarea copiilor pentru a citi împreunǎ sau pentru a asculta cum cineva citeṣte o carte. Cercurile de lecturǎ trebuie gândite ca niṣte comunitǎṭi de interpretare a cǎrṭilor citite.  Aṣadar, prin intermediul cercurilor de lecturǎ, elevul are posibilitatea de a redescoperi gustul lecturii datoritǎ faptului cǎ el poate citi într-un mediu extracurricular, ceea ce doreṣte fǎrǎ a i se o listǎ de cǎrṭi. Lista cǎrṭilor citite la cercul de lecturǎ nu cuprinde lectura obligatorie. De cele mai multe ori ea cuprinde titluri de cǎrṭi strǎine, recent apǎrute care se intersecteazǎ prin temele lor cu preocupǎrile ṣi gusturile actuale ale elevilor. Criteriul diversitǎṭii este foarte important în acest context.

În ceea ce priveṣte receptarea cǎrṭilor este de mentionat faptul cǎ abordarea metodicǎ a conṭinuturilor nu se mai pliazǎ în cazul activitǎṭii cercurilor de lecturǎ. Textele cǎrṭilor sunt interpretate din perspectiva experienṭei personale a fiecǎrui cititor, din perspectiva emoṭiilor, mentalitǎṭilor, a punctelor de vedere. Strategiile care se impun în acest context al cercurilor de lecturǎ terbuie, în mod oblogatoriu, sǎ facǎ parte din categoria celor interactive: discuṭii libere, dezbateri, transpunerea temelor, semnificaṭiilor descoperite în cǎrṭile citite în desene, fotaografii, colaje, dramatizǎri chiar. Conducǎtorul grupului de cititori devine partener în acest proces al interpretǎrii, descifrǎrii textului citit. Profesorul care coordoneazǎ un astfel de cerc de lecturǎ se transform într-un “ consilier” al lecturii, renunṭǎ treptat sǎ mai fie doar formator.

Urmând modelul cercurilor de lecturǎ, apare tot mai clar ideea necesitǎṭii de a regândi modelul didactic al receptǎrii textului literar, dupǎ cum susṭine ṣi Alina Pamfil în lucrarea “ Studiul limbii ṣi literaturii române în secolul XX, Paradigme didactice” ( Alina Pamfil, Ioana Tǎmǎian, “ Studiul limbii ṣi literaturii române în secolul XX, Paradigme didactice”, Cluj, ed. Casa Cǎrṭii de Ṣtiinṭǎ, 2005 ). În lumina acestei direcṭii interpretarea trebuie vǎzutǎ ca un process fundamental, prin intermediul cǎruia fiinṭa umana cuprinde realul, iar aceastǎ cuprindere înseamnǎ descoperirea sensului. Tot Alina Pamfil, în articolul “ Etapele receptǎrii textului literar. Accente acum necesare” ( Monica Onojescu, Alina Pamfil, “ Lecturǎ ṣi interpretare”,Cluj, Ed. Casa Cǎrṭii de Ṣtiinṭǎ, 2010 ) vorbeṣte despre trei abordǎri care contureazǎ, în diversitatea lor, rolul esenṭial pe care interpretare îl are în dezvoltarea indivizilor.  Face referire mai întâi la studiul lui Wolfgang Iser, “ The Range of Interpretation” ( 2000 ) care evidenṭiazǎ întemeierea antropologicǎ a interpretǎrii. Aurorul acestui studiu aratǎ strategiile prin care fiinṭa umanǎ conferǎ sens zonelor care reunesc cunoscutul cu necunoscutul ( texte laice, sacre, fenomene sociale, culturale…) Se face apoi referire la cartea lui Tzvetan Todorov, “ La Littérature en péril” ( 2000 ) care prezintǎ în paginile sale starea de suferinṭǎ în care a ajuns literatura ṣi soluṭia ieṣirii din acel impas: privilegierea abordǎrii interpretative. Astfel, susṭine autorul aceste cǎrṭi, elevii vor fi capabili sǎ rǎspundǎ la întrebarea: “ despre ce vorbesc operele?”. Nu în ultimul rând se face referire la cartea scriitoarei Azar Nafisi, “ Citind Lolita la Teheran. Memorii despre cǎrṭi” ( tradusǎ în limba românǎ în 2008 ). Importanṭa acestei cǎrṭi rezidǎ din jurnalul care este integrat în roman. Acest jurnal prezintǎ filmul cercurilor de lecturǎ în cadrul cǎrora o profesoarǎ discutǎ cu studentele sale preferate opera de referinṭǎ din cultura englezǎ ṣi americanǎ.Esenṭa teflecṭiilor reiese din interogarea textelor din perspective problematicii,  din interogarea problematicii din perspective relevanṭei pentru lumea iranianǎ.

Este evidentǎ necesitatea conturǎrii unui model didactic funcṭional ṣi echilibrat care sǎ integreze interpretarea în ṣirul proceselor constitutive ale receptǎrii ( înṭelegere – analizǎ – interpretare ) ṣi sǎ o situeze ca moment esenṭial al lecturii.  Receptǎrii textului trebuie sǎ i se confere sens, interpretǎrii trebuie sǎ i se confere valoare. Valorizarea actului interpretǎrii trebuie înṭeleasǎ din prisma conturǎrii ideii cǎ interpretarea este un demers uman fundamental, un process prin care dǎm sens ṣi ne apropiem de operele literare, dar ṣi de fenomenele cultural ṣi de realitǎṭile civilizaṭiei umane.

În încheiere, revin la definiṭia pe care Wolfgang Iser o dǎ pentru a stabili direcṭiile de realizare a interpretǎrii ṣi cu care am deschis aceastǎ scriere despre lecturǎ ṣi interpretare: “ Interpretarea este un act de traducere, iar execuṭia ei depinde de subiectul / conṭinutul ( subject matter ) de interpretat ṣi contextul în care activitatea are loc. În consecinṭǎ, existǎ numai variabile ale interpretǎrii, concepute ca repetǎri ale translabilitǎṭii ṣi nu existǎ niciodatǎ ceva precum Interpretarea.” Aceastǎ definiṭie identificǎ esenṭa interpretǎrii în actul de transpunere a ceva în altceva, adicǎ de traducere a textului autorului în textul cititorului. Interpretarea implicǎ un act dublu: conṭinutul de interpretat ṣi contextual interpretǎrii, adicǎ lectura textului literar ṣi contextual lecturii. Aceeaṣi definiṭie evidenṭiazǎ faptul cǎ orice demers interpretative este relativ. În cazul textului literar relativitatea este sporitǎ de ambiguitatea discursului, dar ṣi de subiectivitatea interpretului.

Interpretarea textului literar este, dupǎ cum afirmǎ ṣi Paul Ricoeur în “Conflictul interpretǎrilor”: “…strǎdania unei gândiri ce încearcǎ sǎ descifreze sensul ascuns în sensul aparent ṣi sǎ desfǎṣoare nivelurile de semnificaṭie implicate în semnificaṭia literalǎ.”

Accesări: 104

Articole asemănătoare