Ziua cititului împreună – impresii despre activitate

Citiți împreună. Schimbați lumea! Cu acest slogan a început și anul acesta campania Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI) 2018, un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări, organizată de către Lit World (www.litworld.org/.

Definiția citirii împreună: Când o carte aleasă cu grijă este citită cu voce tare pentru mai mulți ascultători de către un cititor pregătit, într-un mod captivant, care îi implică pe toţi în poveste. Citirea împreună (cunoscută și sub numele de citire cu voce tare) s-a dovedit a fi cea mai eficientă modalitate de a ajuta tinerii să se îndrăgostească de cărți, oferind simultan multe beneficii pentru dezvoltarea competențelor de literație.

Sunt nenumărate mărturiile oamenilor care relatează impactul extraordinar pe care l-au avut asupra lor lecturile la vârsta copilăriei. Sub influența cărților citite și mai ales recitite, ei nu numai că evocau momente extraordinare de noblețe, vitejie, aventură ale altora, dar se imaginau ca participanți activi ai acțiunilor din acele cărți. Copiii își asumau solidaritatea de a fi alături de eroii pozitivi și, în felul acesta își stabileau de pe acum un tipar de personalitate.

Rolul important deținut de lectură – ca activitate intelectuală – este determinat de contribuția sa la dezvoltarea personalității copilului din mai multe puncte de vedere.

a) Sub aspect cognitiv: îmbogățește orizontul de cultură al elevilor, mișcându-i pe verticale temporale și orizontale spațiale distincte, prezentându-le evenimente din existența universului, a comunităților umane și a indivizilor.

b) Sub aspectul educativ: le oferă exemple de conduită morală superioară, le prezintă cazuri de comportamente care-i îndeamnă la reflexii, pentru a distinge binele de rău și a urma binele.

c) Sub aspect formativ: le dezvoltă gândirea, imaginația, capacitatea de comunicare.

Scopul principal al lecturii este dezvoltarea gustului pentru citit, căruia i se adaugă și alte deziderate: stimularea interesului pentru cunoașterea realității, sporirea volumului de informații, îmbogățirea vieții sufletești, cultivarea unor trăsături morale pozitive etc.

Astfel, pe 1 februarie 2018, cu mic cu mare ne-am organizat și am sărbătorit Ziua cititului împreună, cu scopul de a le oferi copiilor ocazia de a citi cu voce tare pentru colegii lor, un exercițiu excelent, deoarece îi ajută pe copii să își dezvolte fluența, încrederea în sine ca cititori și multe altele. Dacă vrem ca toți copiii noștri să se îndrăgostească de cărți, atunci trebuie să le oferim experiențe posibile „cu cărți”. Cu alte cuvinte, copiii au nevoie să asculte un cititor fluent, care citește în mod expresiv și însuflețit din cărți frumoase, cărți citite de către un profesionist, de către un cititor profesionist.

Împreună cu elevii practicanți ai liceului HCC Abrud, elevii clasei a III-a B, au citit împreună, ascultându-se unii pe alții cum citesc, străduindu-se să citească cât mai corect, mai fluent, cât mai expresiv. Apoi au realizat afișe, cu ocazia acestei zile speciale.

Lucrând pe grupe, elevii au putut să colaboreze în privința alegerii sloganului, a îndemnului. Elevii talentați la desen au realizat imaginea afișului, iar informațiile reale de asemenea au trebuit alese în grup. După realizarea afișelor, acestea au fost expuse pe holul școlii, la expoziție.

O altă activitate propusă a fost aceea de a citi împreună cu copiii clasei pregătitoare A. „Înarmați” cu cărți de citit adecvate vârstei, cu cărți uriașe, ne-am împărțit pe grupe, astfel încât fiecărui elev de clasă pregătitoare să-i poată citi și să-l poată ajuta la citit câte 3-4 elevi de clasa a III-a. Nu mică le-a fost mirarea elevilor mai mari, când au văzut că sunt elevi care citesc destul de bine, chiar dacă sunt mici, amintindu-și de ei când au fost în clasa pregătitoare.

Bibliografie:
1. Crăciun, C., (2001), Metodica predării limbii române în învățământul primar, Editura Emia, Deva.
2. www.facebook.com/groups/209689086265266/

Accesări: 199

Articole asemănătoare