Cercul literar – formă a terapiei ocupaționale (Studiu)

În ansamblul formelor moderne de învățământ, cercurile literare contribuie la descoperirea și stimularea aptitudinilor elevilor cu tulburări comportamentale, la cultivarea interesului și pasiunii pentru literatură și artă, în general, la educarea elevilor pentru folosirea utilă și plăcută a timpului liber, la dezvoltarea imaginației creatoare și a sensibilității artistice.

În concepția noastră, cercurile reprezintă modalitatea principală de realizare a funcției educativ-compensatorie a educației estetice. Prin compensare se înțelege un proces sau mecanism de contrabalansare a unei deficiențe, insatisfacții sau nerealizări (decompensare). „Compensarea se poate realiza prin eforturi orientate asupra unui alt domeniu în care subiectul încearcă să obțină rezultate excepționale.“ (P. P. Neveanu, Dicționar de psihologie, p. 121)

Noțiunea de compensare apare tratată de C. Păunescu în contextul stabilirii dimensiunilor psihosociale ale procesului compensator la elevii cu deficiențe: în viziunea sa, compensarea „vizează obținerea unui echilibru, prin exercitarea unei presiuni în latura unde se produce decompensarea, cu ajutorul unei contrapuneri, care să restabilească echilibrul inițial.“

În cadrul terapiei educaționale, școala specială acordă un loc important funcțiilor educativ-compensatorii și de stimulare a educației estetice.
Obiectivele educației estetice, realizate prin cercurile literare, constau în instruirea artistică a elevilor cu diferite deficiențe, formarea capacității de receptare și apreciere a valorilor artei prin contactul direct cu frumosul și cu ipostazele sale, formarea aptitudinii estetice valorizatoare în fața operei de artă.

Cercurile își propun, prin activitatea lor, să creeze, să stimuleze și să dezvolte aptitudini creatoare în domeniul artei și literaturii, și simultan, să realizeze ameliorarea, prin literatură, a personalității decompensate.

Referindu-ne la aspectul terapeutic al artei, este important de reținut faptul că nu suntem preocupați în primul rând,  de produsul creației, ci de modalitatea de realizare a acesteia, reflectată în demersul subiectiv: participare, sensibilitate, expresivitate, tehnici de lucru etc.

Obiectivele cercetării:
1. Crearea receptivității prin contactul cu literatura, care duce la sensibilizare și la apariția unei dominante motivaționale.
2. Apariția unor noi interese, de natură să determine dezvoltarea generală a personalității elevului.
3. Exprimarea stărilor emoționale, cât și a unor atitudini, opinii ale elevilor, într-o manieră simbolică.
4. Apariția unor elemente de creativitate și posibilitatea stimulării acestora.

Etapele și metodele cercetării:
Având în prim plan condițiile obiective, scopul și posibilitățile de cercetare, am parcurs următoarele etape:
1. Etapa constatativă: am considerat că este necesară constatarea situației existente în școală, folosind în acest scop studiul documentelor școlare, a programei școlare și a dosarelor personale ale elevilor. Pentru completarea informațiilor am utilizat și metoda observării directe a comportamentului elevilor, aceasta oferindu-ne posibilitatea constatării mai nuanțate a unor aspecte specifice.
2. Etapa cercetării propriu-zise, în care am utilizat metode diferite în funcție de scopul urmărit, fiind prezentă mereu, metoda observației.

În primă fază, am utilizat un test de interese, în scopul cunoașterii preferințelor elevilor și a organizării cercurilor în concordanță cu acestea, cât și orientarea lor către diferite tipuri de activități extrașcolare. În acest scop, și pentru completarea informațiilor oferite de testul de interese, am oferit elevilor un test format din itemi subiectivi, solicitând alegerea unei opțiuni, a unei atitudini, a unor interese, precum și motivația acestora.

În următoarea fază, am procedat la studiul lucrărilor elevilor, urmărind provocarea autoexprimării acestora, prin introducerea unei variabile, urmărite pe tot parcursul experimentului (muzica):

1. Autoexprimarea prin compunere liberă (pe fondul unei audiții muzicale): prin această probă ne-am propus să aflăm în ce măsură contactul cu muzica duce la sensibilizare, la crearea unei receptivități emoționale. Am încercat să urmărim dacă prin contactul cu opera de artă este activată nu numai latura emoțională, ci și cea imaginativă. Ne-a interesat totodată posibilitatea comunicării, a exteriorizării trăirii estetice, măsura în care muzica poate reprezenta o experiență stimulativă, personală, de angajare a întregii personalități. S-a prezentat elevilor un fragment din Simfonia a V-a (timp de 10 minute), invitându-le să asculte și să-și imagineze ce anume le evocă melodia și cum ar putea reprezenta toate acestea printr-o compunere liberă.

2. Autoexprimarea prin compunere liberă, fără influența muzicii.
Aplicarea acestei probe a avut ca obiectiv compararea lucrărilor realizate pe fond muzical, cu cele realizate fără introducerea acestei variabile.

Concluzii

Interpretarea datelor, la început, cantitativă,  ne îndreptățește să constatăm că acest contact cu muzica a mobilizat în general, resursele elevilor. Se impune atenției noastre, în primul rând, numărul mare de elevi care se angajează în redactarea compunerilor, dintr-un total de 30 de elevi, 23 îndeplinesc sarcinile și doar 7 refuză să scrie. Din punctul de vedere al calității compunerilor, lucrările bune și foarte bune dețin un procent relativ ridicat, proporția lucrărilor slabe (incorecte), lipsite de expresivitate și de sensibilitate, fiind mai scăzut. Aceste constatări cantitative se convertesc în aprecieri și concluzii mai edificatoare la o analiză mai profundă a lucrărilor.

S-a constatat că la această probă s-au efectuat lucrări interesante, diverse, fiecare compunere reprezentând o anume personalitate.

Atmosfera creată prin ascultarea muzicii a determinat o gamă complexă de trăiri. Muzica angajează profund pe mulți dintre elevi, dar această angajare se exteriorizează diferit în funcție de trăirile specifice ale fiecărui elev în parte și de posibilitățile proprii de exprimare.

Bibliografie:
1. P.P. Neveanu, Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1978.
2. C. Păunescu, Deficiența mintală și organizarea personalității, E.D.P., București, 1977, pp. 352-353.

 

Accesări: 34

Articole asemănătoare