Problema formării la elevi a priceperii de a-și evalua adecvat rezultatele propriei lor activități de învățare s-a bucurat în ultimele decenii de o atenție și un interes sporit din partea pedagogilor și a psihologilor. Aceasta se explică prin importanța și rolul pe care această abilitate cognitivă îl au în viața și activitatea persoanei in general, în cea a elevului în mod special.
Cunoașterea continuă și cât mai corectă de către elevi a rezultatelor obținute în activitatea școlară este vitală pentru asigurarea unei reflectări realiste a propriilor posibilități. Formarea unei autoaprecieri corespunzătoare posibilităților fiecărui elev are o influență pozitivă asupra progreselor înregistrate în activitatea școlară.
Atât interevaluarea, cât și autoevaluarea pot stimula elevii în încercarea a-și măsura prin efort propriu randamentul școlar, cultivându-le puterea de discernământ, de evaluare, responsabilitatea socio-morală a atribuirii unui calificativ, cu condiția ca elevul să cunoască criteriile de notare.
Analiza atentă a reacției față de greșelile făcute ne oferă date importante cu privire la modul de apreciere și pe această bază se iau măsuri în vederea corectării. In general, elevii cu o apreciere corectă au față de propriile greșeli o atitudine deschisă, căutând să înțeleagă unde și ce au greșit. Cei cu tendințe de subapreciere nu reușesc să facă acest lucru, dezarmează, refuză să se autocontroleze, motivând adesea că nu sunt în stare să observe singuri.
Pentru formarea unor deprinderi de autoevaluare reală a rezultatelor și corectarea tendințelor greșite care se manifestă la unii elevi, cadrul didactic acționează în vederea conștientizării propriilor posibilități sau limite.
In acest sens, voi descrie un procedeu pe care l-am folosit de nenumărate ori la clasele de elevi pe care le-am condus. Procedeul l-am intitulat Plicurile colorate după gradul de dificultate și este un procedeu recomandat de doamna profesor Felicia Enea de la Școala nr. 4, Moinești, Bacău.
Se folosesc plicuri de trei culori. Fiecare elev primește trei plicuri în care sunt sarcini cu grade de dificultate diferite, precizându-le copiilor faptul ca o anumită culoare are un grad de dificultate mare, altă culoare conține sarcini cu grad de dificultate mediu, iar ultimul plic are sarcini cu grad de dificultate redus. După ce avem certitudinea că fiecare elev a înțeles ce fel de sarcină conține fiecare plic, le propunem elevilor să aleagă orice plic doresc, stabilind 10 minute de rezolvare. La expirarea celor 10 minute, elevii vor așeza în plic rezolvarea sarcinii și li se propune să aleagă altă sarcină, oferindu-le 7 minute pentru rezolvare.
Observarea cu atenție a elevilor în general, dar mai ales a gradului de dificultate al sarcinilor alese după succesul sau insuccesul avut la rezolvarea primului subiect, ne oferă date interesante cu privire la autoapreciere.
Astfel, copiii care se apreciază corect aleg sarcini cu grad de dificultate corespunzător posibilităților lor. În cazul în care greșesc, încearcă să se verifice, aleg sarcini asemănătoare, pentru a se asigura că au înțeles corect sau dacă nu reușesc nici atunci, aleg sarcina un pic mai ușoară. Elevii care au tendințe de supraapreciere aleg sarcini care depășesc net capacitatea proprie, iar după insucces, unii iau probleme cu același grad de dificultate sau mai grele, de teamă să nu se compromită. Alții, din aceeași categorie, trec de la o extremă la alta, numai să rezolve, să aibă succes, luând o sarcină cu grad mic de dificultate, deși inițial au fost tentați de sarcinile grele. Elevii cu tendințe de subapreciere aleg sarcini cu grad de dificultate inferior posibilităților lor, iar după rezolvarea primei sarcini, pe a doua o aleg din aceeași categorie, motivând teama de o eventuală nereușită.
Astăzi, când învățarea la distanță a înlocuit-o pe cea față în față, metoda poate fi mult mai atractivă pentru copii și plicurile colorate pot deveni ușor, instrumente într-o aplicație: jamboard, wordwall etc. Instrumentele online, dacă sunt accesibile tuturor, devin mult mai atractive și mai interesante, îl ispitesc mult mai mult pe copil, îl determină, îl fac curios. În același timp, pot fi și un dezavantaj în cazul în care copilul nu este sincer și apelează la diferite tertipuri pentru a oferi răspunsul corect sau pot chiar să nu se afle ei în fața ecranului și sarcinile să fie rezolvate de o altă persoană. Ambele cazuri prezintă avantaje și dezavantaje. Fără să o fi aplicat vreodată la clasă, în acest fel, consider că soluția care oferă eficiență maximă este aceea în care procedeul este aplicat într-o sală de clasă, cu instrumente moderne de autoevaluare – online.
În concluzie, consider că utilizarea periodică a unui astfel de procedeu poate duce la o cunoaștere a elevilor, la conștientizarea capacității sau a limitei fiecărui elev în parte și îl poate dirija pe cadrul didactic în alegerea metodelor și procedeelor adecvate pentru a-i oferi copilului încredere în forțele proprii, pentru a-l determina să aibă curaj, să nu îi fie teamă de un eventual eșec, să știe să piardă, să nu se descurajeze și să își dorească să încerce până la reușită.