Greșeala face parte în mod firesc din procesul de învățare. La grădiniță, copilul încearcă, observă, compară, formulează răspunsuri și își modifică treptat reprezentările despre lumea înconjurătoare. Uneori răspunsul său este corect, alteori este neașteptat sau diferit de cel urmărit de educatoare.
În fața unei astfel de situații, reacția imediată este adesea corectarea: „Nu este așa”, „Ai greșit”, „Mai încearcă”. Corectarea este firească și necesară, însă valoarea educativă a momentului nu se află întotdeauna în simpla înlocuire a răspunsului greșit cu cel corect.
O eroare poate oferi educatoarei informații despre modul în care copilul gândește, despre experiențele pe care le folosește pentru a interpreta o situație și despre ceea ce a înțeles sau nu a înțeles încă. Din această perspectivă, greșeala poate deveni un punct de plecare pentru învățare.
Literatura de specialitate acordă o atenție tot mai mare modului în care cadrele didactice răspund greșelilor copiilor. Cercetările realizate în contexte educaționale timpurii evidențiază faptul că erorile pot fi valorificate pentru a sprijini construirea cunoașterii, iar reacția profesorului poate influența modul în care copilul se raportează la greșeală și la propriul proces de învățare (Gabas, Cutler & Schachter, 2023; Tulis, 2013).
În acest context, rolul educatoarei nu este doar acela de a identifica răspunsul corect, ci și de a înțelege ce se află în spatele unui răspuns greșit și de a transforma momentul respectiv într-o oportunitate de explorare.
Greșeala ca indiciu al modului în care gândește copilul
La vârsta preșcolară, copilul își construiește progresiv reprezentările despre obiecte, fenomene și relații, pornind de la experiențele și observațiile sale. Un răspuns greșit nu este, prin urmare, lipsit de semnificație.
De multe ori, copilul ajunge la un anumit răspuns folosind un criteriu propriu. Acesta poate fi diferit de criteriul urmărit de educatoare, dar poate avea logică din perspectiva copilului.
De exemplu, dacă un copil așază un măr în categoria legumelor, explicația poate fi simplă: „Pentru că îl mâncăm”. Copilul nu demonstrează neapărat că nu cunoaște mărul sau că nu a întâlnit noțiunea de fruct. El folosește un criteriu de clasificare care, în acel moment, i se pare relevant.
Dacă educatoarea se limitează la afirmația „Mărul este fruct”, copilul primește informația corectă, dar nu află neapărat de ce criteriul său nu este suficient.
Dacă, în schimb, educatoarea întreabă „De ce l-ai pus aici?”, ea are posibilitatea să descopere modul în care copilul a gândit. De aici poate începe o conversație despre asemănări și diferențe, despre criterii și despre modul în care obiectele pot fi grupate.
Astfel, greșeala devine o sursă de informație pedagogică.
Ce ne poate spune o greșeală?
O eroare poate avea cauze diferite. Uneori copilul nu a înțeles încă noțiunea, alteori nu a înțeles cerința, folosește o experiență anterioară pentru a interpreta situația sau aplică o strategie care nu conduce la rezultatul urmărit (Donaldson, 2019).
De aceea, aceeași greșeală nu trebuie interpretată automat în același mod.
Un copil care confundă două culori poate avea nevoie de mai multe experiențe de observare și comparare. Un copil care numără greșit poate avea nevoie de sprijin pentru asocierea dintre număr și cantitate. Un copil care oferă o interpretare neașteptată a unei povești poate fi, de fapt, capabil să observe un detaliu pe care ceilalți nu l-au remarcat.
Pentru educatoare, important este să descopere ce exprimă răspunsul copilului.
În acest sens, întrebarea „De ce?” poate fi uneori mai valoroasă decât afirmația „Nu este corect”.
Nu pentru că educatoarea trebuie să evite corectarea, ci pentru că înainte de a corecta este util să înțeleagă.
Rolul educatoarei în valorificarea erorii
Cercetările privind reacțiile cadrelor didactice la greșelile elevilor arată importanța modului în care acestea sunt abordate în situațiile reale de învățare. Tulis (2013) evidențiază faptul că reacțiile profesorilor la greșeli sunt legate de modul în care elevii percep greșeala și învățarea din greșeli. Donaldson (2019, 2020) analizează, la rândul său, felul în care cadrele didactice din clasele de kindergarten încadrează greșelile și feedbackul.
Pentru educatoarea de la grupă, această perspectivă poate fi tradusă în intervenții simple.
- să îi ceară să explice cum a ajuns la acel răspuns;
- să îl invite să observe din nou;
- să îi ofere posibilitatea de a verifica prin acțiune;
- să compare răspunsul său cu un alt exemplu;
- să reformuleze cerința;
- să îi ofere timp pentru o nouă încercare;
- să folosească răspunsul copilului pentru a stimula discuția în grup.
Astfel, copilul nu rămâne doar în poziția celui care a primit un verdict, ci devine participant la procesul de verificare.
O formulare simplă precum „Hai să vedem împreună” poate crea o atmosferă diferită de cea produsă de un „Nu, ai greșit”.
De la corectare la explorare
A valorifica greșeala nu înseamnă a renunța la corectitudine. Copilul are nevoie să afle care este răspunsul corect, însă drumul până la acesta poate fi la fel de important ca rezultatul final.
Într-o activitate de clasificare, de exemplu, copilul poate grupa un fruct împreună cu legumele. În locul unei corectări imediate, educatoarea poate întreba:
„De ce ai pus mărul aici?”
Dacă răspunsul este „Pentru că îl mâncăm”, educatoarea poate continua:
„Și legumele le mâncăm. Ce am putea observa ca să vedem unde se potrivește mărul?”
În acest moment, eroarea devine un prilej pentru formularea unui criteriu mai potrivit.
Un alt exemplu poate apărea în activitățile matematice. Dacă un copil consideră că un șir în care obiectele sunt mai îndepărtate între ele conține mai multe elemente, educatoarea poate propune o verificare prin numărare sau prin reașezarea obiectelor.
Nu răspunsul „Nu sunt mai multe” este cel mai important, ci experiența prin care copilul ajunge să constate acest lucru.
Întrebările educatoarei – instrument pentru valorificarea greșelii
În multe situații, educatoarea nu are nevoie de explicații lungi. O întrebare potrivită poate fi suficientă pentru a determina copilul să revină asupra propriului răspuns.
„Cum ai gândit?”
„Ce ai observat?”
„De ce crezi asta?”
„Hai să verificăm.”
„Ce se întâmplă dacă încercăm altfel?”
„Mai găsești un exemplu?”
„Cum am putea afla?”
Aceste întrebări nu au rolul de a pune copilul în dificultate, ci de a-l ajuta să își exprime raționamentul și să participe la rezolvarea situației.
În cazul copiilor mici, formularea trebuie să fie simplă și adaptată nivelului lor de dezvoltare. Uneori, demonstrația practică sau manipularea obiectelor este mai eficientă decât o explicație verbală.
Greșeala și climatul emoțional al grupei
Modul în care educatoarea reacționează la greșeli contribuie și la climatul emoțional al grupei. Un copil care se teme că va fi ridiculizat sau mustrat pentru un răspuns greșit poate deveni mai puțin dispus să răspundă, să pună întrebări sau să încerce o soluție nouă (Donaldson, 2019; Tulis, 2013).
În schimb, într-un climat în care greșeala este tratată firesc, copilul poate înțelege că o încercare nereușită nu înseamnă că nu este capabil să învețe.
Această idee nu presupune laudă nejustificată și nici acceptarea oricărui răspuns ca fiind corect. Înseamnă ca educatoarea să separe răspunsul greșit de valoarea copilului.
„Răspunsul acesta nu este corect” este diferit de „Nu știi”.
Prima formulare se referă la sarcină. A doua poate fi percepută de copil ca o judecată asupra propriei persoane.
Pentru educația timpurie, această diferență este importantă.
Greșeala ca sursă de reflecție pentru educatoare
Valorificarea greșelilor copiilor poate contribui nu doar la învățarea acestora, ci și la reflecția profesională a educatoarei.
Dacă un copil oferă un răspuns neașteptat, educatoarea poate analiza nu doar răspunsul copilului, ci și situația de învățare:
A fost cerința suficient de clară?
Exemplul oferit a fost potrivit?
Copilul a avut suficiente experiențe pentru a înțelege noțiunea?
Am presupus că o anumită achiziție este deja formată?
Am oferit suficient timp pentru răspuns?
Uneori, o eroare repetată de mai mulți copii poate arăta că este necesară o altă abordare a conținutului.
În acest fel, greșeala copilului devine și un feedback pentru cadrul didactic.
Câteva repere pentru practica educațională
Observăm înainte de a corecta. Răspunsul copilului ne poate oferi informații despre modul său de gândire.
Întrebăm înainte de a explica. O întrebare scurtă ne poate ajuta să descoperim raționamentul copilului.
Oferim posibilitatea de a verifica. Copilul învață mai mult atunci când poate observa, compara sau experimenta.
Separăm greșeala de copil. Un răspuns greșit nu definește capacitatea copilului.
Folosim greșeala ca punct de plecare. O eroare poate genera o nouă încercare, o comparație sau o discuție.
Acceptăm faptul că și educatoarea poate învăța din greșelile copiilor. Uneori, răspunsul neașteptat ne arată că este nevoie să schimbăm modul în care explicăm sau organizăm situația de învățare.
Concluzii
Greșeala este o prezență firească în activitatea copilului preșcolar. Ea poate indica o dificultate, o neînțelegere, o asociere construită pe baza experiențelor anterioare sau pur și simplu o etapă firească a formării unei noi reprezentări.
De aceea, valoarea pedagogică a unei greșeli nu se află doar în corectarea ei, ci și în ceea ce reușim să aflăm și să construim pornind de la aceasta.
Rolul educatoarei este esențial. Ea poate transforma un moment de eroare într-un moment de explorare, poate încuraja copilul să își explice gândirea și îi poate oferi posibilitatea de a verifica și de a încerca din nou.
A valorifica greșeala nu înseamnă să considerăm orice răspuns corect. Înseamnă să privim greșeala ca pe o informație și să folosim această informație pentru a sprijini învățarea.
Poate că, în loc să ne întrebăm doar „Cum corectez această greșeală?”, este mai util să ne întrebăm: „Ce îmi arată această greșeală despre modul în care gândește copilul și ce pot face pentru ca ea să devină o oportunitate de învățare?”
Bibliografie
Donaldson, M. (2019). Teacher accounts of children’s mistakes in the Kindergarten classroom. Journal of Ethnographic & Qualitative Research, 13(3), 187–197.
Donaldson, M. (2020). Tools to build their best learning: Examining how Kindergarten teachers frame student mistakes. Harvard Educational Review, 90(1), 54–74. https://doi.org/10.17763/1943-5045-90.1.54
Gabas, C., Cutler, L., & Schachter, R. E. (2023). Making mistakes: Children’s errors as opportunities for emergent literacy learning in early childhood. The Reading Teacher, 76(6), 664–672. https://doi.org/10.1002/trtr.2171
Tulis, M. (2013). Error management behavior in classrooms: Teachers’ responses to student mistakes. Teaching and Teacher Education, 33, 56–68. https://doi.org/10.1016/j.tate.2013.02.003