Un alt subiect care ocupă „prima pagină a ziarelor” este „camera de detenție” din învățământul preuniversitar. Bineînțeles că în Statutul elevului 2024 nu are această denumire, dar e important și senzaționalul.
Ce prevede de fapt art. 14 alineatul 2, 3 și 4 din Statutul Elevului 2024:
”(2) În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ stabilit pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc. În acest caz, părintele/reprezentantul legal al elevului va fi informat în scris/prin mijloace de comunicare electronică. Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat.
(3) Cadrul didactic poate decide ca elevul să desfășoare activitatea în spațiul menționat la alin. (2) doar pentru ora de curs ținută de respectivul cadru didactic. Pentru respectiva oră de curs, elevului nu i se consemnează în catalog absență.
(4) Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) se reglementează prin regulamentul de ordine interioară al fiecărei unități de învățământ.”
Deci, chiar și cu lupa dacă o să cauți, nu găsești sintagma „camera de detenție”. Mulți colegi, profesori, directori, psihologi etc. își exprimă public opinia cu privire la cât de nefastă este această prevedere.
Fiecare dintre noi trăim într-o „bulă profesională” pe care o cunoaștem foarte bine. Tot ce este cuprins în celelalte „bule” ne este străin. Dacă cunosc două, trei școli în care nu există cazuri grave de prejudiciere a activității de predare-învățare-evaluare, presupun că această situație este asemănătoare pentru toate școlile din România.
În articolul Siguranța în școlile din România, publicat în revista EDICT în 23 aprilie 2024 (edict.ro/siguranta-in-scolile-din-romania/) am susținut că „este necesar un mediu sigur din toate punctele de vedere pentru eficiență maximă în procesul de predare-învățare-evaluare, pe lângă pasiune și dedicație. Una dintre soluțiile pentru controlul fenomenelor disturbante ale orelor am găsit-o ca fiind existența unui sistem de proceduri asemănător cu cel din filmele americane, în care, în cazul unui incident, este solicitat personalul specializat care însoțește elevul ce deranjează lecția într-o sală specială, unde este supravegheat pentru până la finalul programului”.
„Bula mea profesională” cuprinde o școală cu elevi proveniți din mediu defavorizat, un liceu teoretic, o școală de cartier, trei școli din mediu rural foarte diferite între ele.
Ca director în școala cu elevi proveniți din mediu defavorizat, am fost nevoit de multe ori să iau elevi recalcitranți care deranjau ora de limba română sau matematică și să-i duc în biroul meu unde lucrau pe o fișă simplă până la finalul orei. Colegii psihologi probabil mi-ar susține o prelegere cu privire la faptul că nu sunt ei de vină, ci familia dezorganizată și mediul în care trăiesc. Le dau dreptate, dar până când are timp psihologul arondat școlii să își facă datoria, acești elevi sunt violenți în timpul orei cu alți colegi sau chiar cu profesorul.
La una dintre școlile de cartier, procedura neoficială pentru a „scăpa” de elevii dificili era ca aceștia să nu rămână repetenți pentru a nu „distruge” și altă clasă. Acești elevi își continuă traseul școlar la un liceu tehnologic. Din discuțiile avute cu colegi care predau la liceele tehnologice, se pare că nici acolo situația nu este „roză”.
La liceul teoretic unde se presupune că nu există acest tip de probleme, am surprins elevi care jigneau din teribilism o colegă profesoară știind că aceasta nu ia nicio măsură pentru a nu deranja conducerea școlii.
Sunt voci ale unor directori de școli prestigioase care susțin că această măsură nu este potrivită și probabil vor folosi biblioteca școlii pentru stabilirea acestui spațiu, care probabil nu va fi folosit, pentru că nu este necesar.
Eu sunt sigur că unitățile de învățământ care au cu adevărat nevoie de această procedură se vor folosi de ea și vor găsi și modalități să o pună în practică.
Concluzie: sunt sigur că părinții ai căror copii nu au putut face ora de matematică din cauza unui coleg care a deranjat permanent ora vor atrage atenția conducerii școlii că există o procedură care să permită remedierea acestei situații.
Bibliografie și resurse web
MONITORUL OFICIAL AL ROM NIEI, PARTEA I, Nr. 795/12.VIII.2024, ORDIN privind aprobarea Statutului elevului
edict.ro/siguranta-in-scolile-din-romania/