Pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, matematica este una dintre cele mai dificile discipline din programa şcolară. Aceşti elevi au mari probleme în a înţelege şi utiliza conceptele matematice întâlnite, în a rememora cunoştinţele dobândite anterior sau în a realiza un raţionament matematic corect şi coerent.
A face însă o clasificare a dificultăților de învăţare din punct de vedere matematic este un lucru dificil. O posibilă împărţire a elevilor având acest tip de probleme, pornind de la un set de caracteristici comune, ar fi următoarea:
(1) caracteristica vizuală / spaţială – grupul celor care stăpânesc noţiunea de număr şi operaţiile de bază, dar au probleme legate de scrierea numerelor, realizarea unor asocieri, a operaţiilor de selecţie, ordonare sau grupare sau reprezentările spaţiale;
(2) caracteristica logico – matematică – grupul celor care au deficienţe în domeniul conceptelor nonverbale, implicite şi al semnificaţiilor. Aceste deficienţe îi conduc la a nu şti când să facă un calcul şi ce operaţii să folosească.
(3) probleme de înţelegere a limbajului utilizat – acest grup se confruntă cu dificultăţi de înţelegere a conceptelor matematice, datorită confuziei generate de simbolurile şi terminologia specifică matematicii;
(4) grupul celor care fac greşeli frecvente de contradicţie şi unele greşeli procedurale. Aceşti elevi au unele probleme şi cu tabla înmulţirii. Mulţi dintre ei sunt consideraţi a fi dislexici, cu deficienţe auditorii, de percepţie şi de memorie.
Deja de ceva timp, intruirea asistată de calculator s-a dovedit a fi eficientă în cazul predării matematicii elevilor cu cerințe educaționale speciale. Între argumentele pentru utilizarea calculatorului în acest scop se află posibilitatea de a oferi feedback instantaneu şi măsurabil pentru utilizatori şi posibilitatea profesorilor de a măsura progresul elevilor într-un mod mai bine structurat, mai puţin stresant şi care permite concentrarea atenţiei pe aspectele educaţionale, nu pe cele tehnice.
În general, elevii cu cerințe educaționale speciale folosesc cu plăcere calculatorul. Acesta le permite să exerseze oricât de mult şi într-un mediu prietenos.
Atunci când alegem din mulţimea de aplicații educaţionale aflate la dispoziţie, ar trebui să avem în vedere câteva aspecte :
- Cu cât ecranul este mai puţin aglomerat, cu atât mai bine – elevii cu cerințe educaționale speciale pot fi distraşi uşor dacă sunt asaltaţi de prea mulţi stimuli în acelaşi timp.
- Metodele de rezolvare prezentate trebuie să fie similare celor folosite la clasă – mulţi elevi devin confuzi dacă sarcina de lucru primită are o formă diferită de cea cu care sunt obişnuiţi. În acest caz, diferenţele trebuie explicate foarte clar, iar elevii trebuie să primească ajutor, în caz de confuzie.
- Aplicațiile care permit particularizări sunt de preferat – cele în care viteza, numărul problemelor şi nivelul de dificultate pot fi modificate vor servi nevoile de învăţare ale mai multor elevi din aceeaşi clasă sau ale aceluiaşi elev, pe o perioadă mai lungă de timp.
- Programele în care nivelul de dificultate creşte treptat, cu paşi mici între nivele, sunt mai eficiente – majoritatea aplicațiilor create pentru toţi elevii fac salturi mari de dificultate între niveluri; acest lucru este cu atât mai adevarat în cazul programelor care acoperă o mare parte a curriculumului propus pentru clasele I – VIII.
- Sunt de preferat aplicațiile care furnizează un feedback pozitiv şi de real ajutor – un soft util în orele de matematică trebuie să includă indicaţii / sugestii atunci când un elev greşeşte; poate fi un interval în care se află valoarea căutată sau o diagramă pentru a evidenţia ideea folosită în rezolvarea problemei – dacă doar este indicat răspunsul greşit, elevul nu are prea mult de câştigat.
- O aplicație bine gândită ar trebui să limiteze numărul de răspunsuri greşite pentru fiecare problemă – o modalitate sigură de a crea frustrare este să pui un elev să „ghicească” în mod repetat răspunsul la o problemă pe care nu ştie să o rezolve ! Un alt pericol în acest caz este încurajarea răspunsurilor întâmplătoare în dauna raţionamentelor. Aplicația ideală va limita numărul de încercări, va furniza indicii pentru aflarea răspunsului corect, va da răspunsul corect şi apoi va reintroduce acelaşi item mai târziu.
- Alegeţi platforme care oferă posibilitatea ţinerii unui jurnal – informaţiile legate de performanţa realizată de un anumit elev îl ajută pe acesta să înţeleagă unde a greşit şi să-şi stabilească ţeluri realiste, dar care să îl şi motiveze. Platforma/ aplicația folosită ar trebui să înregistreze rezultatele fiecărui elev; ar trebui să fie evidenţiate tipurile de probleme sau chiar problemele exacte care au creat dificultăţi .
Platformele care încorporează mijloace didactice virtuale oferă elevului uneltele necesare pentru a-şi reprezenta o anumită problemă şi apoi a o rezolva. Abilitatea de a reprezenta în mod exact şi corect datele oferite de textul unei probleme contribuie la creşterea performanţelor elevului respectiv.