Împărțirea materiei școlare în funcție de tematică se face prin intermediul unității de învățare, componentă esențială în cadrul procesului de predare-învățare-evaluare. În condițiile noului curriculum, parcurgerea programei devine cea esențială, obligatorie, iar manualul devine doar o resursă de învățare pentru elevi. Programa trebuie parcursă în mod obligatoriu de toți, dar într-un mod contextualizat si adaptat la contexte concrete diferite.
În privința conținuturilor programei, profesorul poate interveni prin regruparea lor sub temele unităţilor de învăţare pe care le-a stabilit. Asupra unor unităţi sau elemente de conţinut din manual profesorul poate interveni prin adaptare, înlocuire, omitere, adăugare sau poate utiliza alte materiale-suport.
Proiectarea unei unități de învățare, ca orice demers de proiectare, presupune o serie de etape:
- stabilirea obiectivelor, în conformitate cu competențele propuse de către programă;
- organizarea, structurarea și adecvarea conținutului informațional al unității la nivelul de dezvoltare intelectuală și a particularităților elevilor;
- alegerea strategiilor adecvate și a metodelor de predare-învățare;
- formularea diferențiată a criteriilor de evaluare.
Astfel, proiectarea demersului didactic pe baza unităților de învățare prezintă următoarele avantaje, prin raportare la proiectarea centrată pe lecție:
- oferă o imagine de ansamblu asupra temei, dar și asupra fiecărei lecții;
- existând această imagine de ansamblu, profesorul poate să vizualizeze întreaga unitate și își poate diversifica resursele și activitățile de învățare, astfel încât să se evite monotonia și utilizarea frecventă a acelorași tipuri de activități sau resurse;
- se abordează într-o manieră deschisă, prin descoperire, exemple din viața reală (de exemplu, la rentrée, ma famille, mes vacances, etc.)
- creează un mediu de învăţare coerent în care aşteptările elevilor devin clare pe termen mediu şi lung;
- implică elevii în proiecte de învăţare personale pe termen mediu şi lung – rezolvare de probleme complexe, luare de decizii complexe – cu accent pe explorare şi reflexie;
- implică profesorul într-un proiect didactic pe termen mediu şi lung, cu răgaz pe ritmurile de învăţare specifice elevilor;
- sarcinile de lucru sunt alese astfel încât să răspundă necesităților de formare a competențelor specifice și a competențelor cheie;
- aplicațiile sunt ordonate progresiv, cu scop de antrenament și conduc la elaborarea unor strategii de rezolvare a situațiilor-problemă;
- activitățile pot fi organizate diferențiat pentru valorificarea diferitelor stiluri de învățare și a diferențelor individuale;
- dă perspectivă lecţiilor printr-o relaţie neliniară între ele, situându-le în secvenţe diferite ale unităţii de învăţare;
- pune în legătură noile cunoștințe cu experiența anterioară a elevului într-o formă accesibilă, cu realizarea unor legături interdisciplinare.
În concluzie, proiectarea pe unități de învățare nu este una rigidă, profesorul putând să se adapteze nivelului elevilor și nevoilor educaționale ale acestora, respectând singurul document de la care nu se poate abate – programa școlară.