Ateliere STEAM în cadrul mobilității din Aalst, Belgia, desfășurată în proiectul Erasmus+ STEAM like Leonardo

În cadrul proiectului STEAM like Leonardo, în perioada 1-7 martie, o echipă formată din 2 profesori si 6 eleve din Școala Gimnazială George Emil Palade au participat la un schimb interșcolar în Aalst, Belgia.Proiectul se află în cel de-al doilea an de implementare, iar tema mobilității a fost Leonardo Inventatorul. Școala gazdă, DvM HTB, este un liceu de prestigiu al comunității, unde se pregătesc absolvenți pentru diferite profesii tehnice.

Etapa premergătoare a mobilității a presupus elaborarea a 3 teme intermediare stabilite la nivelul coordonatorilor: design thinking, airborne şi the catapult challenge.

Aspectul educațional ce se impune a fi evidențiat este coordonarea internațională a echipelor mixte, fiecare dintre acestea beneficiind de expertiza unui profesor partener european. Aceasta provocare a permis îmbunătățirea abilităților lingvistice în limba engleză a participanților, necesare în mentorarea şi identificarea celor mai potrivite aplicații educaționale de colaborare online, care să faciliteze elaborarea sarcinilor de lucru. De asemenea, de reliefat caracterul inovativ al sarcinilor de lucru, ce au luat forma unor „misiuni” complexe de parcurgere a unor etape de identificare a surselor autentice de informare, de selecție şi interpretare a noțiunilor, de utilizare creativă a acestora în prezentările genial.ly elaborate.

Jocul de rol a fost o modalitate inspirată de a implica activ elevii în propria formare, prin asumarea rolurilor de istorici, ingineri, biologi, fizicieni sau tehnicieni. Sarcinile de lucru au presupus atât conlucrarea internațională, dar și realizarea locală a unor proiecte.

Rezultatele celor 3 echipe românești se pot vizualiza urmărind linkurile:
The catapult challenge https://youtu.be/8Zlwahwp3E0 ,
The anemometre https://youtu.be/5LleeLkRb5g și prezentarea genial.ly pentru Design Thinking – the Future Table
view.genial.ly/5e3ef75b4885970fc40ffcfb/dossier-ro-design-thinking.

Activitățile realizate în timpul mobilității din Aalst au avut un puternic caracter formativ-aplicativ. Sarcinile de lucru au permis colaborarea în echipe internaționale în vederea realizării unor catapulte din lemn.

Echipa română a putut utiliza, pentru prima data, instrumente și echipamente necesare tuturor etapelor de realizare: măsurare și tăiere cu cuttere electrice, perforare, asamblare și fixare prin utilizarea de adezivi.

Workshop-ul MaM, Mind and Markerspace, a presupus observarea unor elemente din natură și notarea acestora, în vederea utilizării lor în proiectarea și realizarea unor catapulte, care să le permită dărâmarea unui zid de cărămizi de carton.

Workshop-ul FabLab a permis utilizarea laserului în elaborarea unor șabloane de vinilin cu forme diverse, care să fie imprimate pe tricouri sau alte tipuri de materiale, precum placaj.

Rezultatele au fost uluitoare pentru elevele de clasa a VII-a care au utilizat pentru prima dată astfel de echipamente electrice moderne tipice activităților STEM. De altfel, componenta STEAM a proiectului a fost cea mai relevantă valență educativă a activităților, partenerul belgian având expertiza necesară, beneficiind de ore STEAM în curricula națională.

Prin vizita de 2 ore de la Technopolis, un centru de știință care promovează învățarea experiențială, elevii au realizat experiențe diferite din sfera STEM, care le-a facilitat înțelegerea fenomenelor științifice prin observarea directă a aplicabilității acestora în viața cotidiană: iluzii optice, forța centrifugă, curentul electric, energia hidraulică.

Muzeul Carnavalului o fost o incursiune bucolică în istoria comunității, cele 3 zile de carnaval fiind evenimentul central al acesteia în fiecare primăvară. Care alegorice cu personaje diverse, ce persiflează natura umană și slăbiciunile acesteia, au impresionat audiența prin monstruozitatea caricaturală și tehnica minuțioasă de realizare.

Vizitele documentare din Bruxelles și Bruges au permis observarea elementelor arhitecturale esențiale ale breslelor flamande de-a lungul secolelor.

Aplicația online Super Sam a implicat participanții în descoperirea orașului, prin rezolvarea unor sarcini, în puncte cheie ale acestuia. Echipele internaționale parcurgeau trasee prestabilite pe parcursul cărora îndeplineau diferite provocări, imortalizate pe camera, pentru a fi punctați.

Schimbul școlar, în ansamblul său, a fost o experiență benefică atât pentru cadre, care au putut prelua direct tipare educaționale, dar și pentru elevii participanți, care, prin colaborarea cu partenerii, au devenit actori ai propriei formări, prin beneficiile schimbului de bune practici, provenite din 4 sisteme de învățământ diferite: polonez, belgian, spaniol și român.

Profesor coordonator proiect, Camelia Timofte

 

prof. Camelia Timofte

Școala Gimnazială George Emil Palade, Buzău (Buzău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/camelia.timofte

Articole asemănătoare