Aplicarea strategiilor moderne de optimizare a procesului de însușire a cunoștințelor de limbă și comunicare la copiii cu CES

Pentru formarea şi dezvoltarea copilului, limbajul are o importanță deosebită, având conotații semnificative  în planul dezvoltării intelectuale a acestuia. Reprezintă manifestarea individuală, particulară a limbii prin vorbirea fiecărui individ şi are mai multe funcţii (de comunicare, dominativă, cognitivă, emoțional-expresivă, imperativ-persuasivă, de reglare a activității nervoase, a proceselor psihice).

Particularități ale însușirii limbajului și comunicării la copiii cu CES. Copiii cu CES:

  • prezintă o evoluţie întârziată a limbajului, datorată specificului proceselor sale psihice şi relaţiilor deficitare cu mediul în care trăieşte;
  • nu realizează acordul cele două aspecte ale înţelegerii mesajului verbal (aspectul gramatical al vorbirii şi aspectul de sens);
  • recurg adesea la „şabloane verbale”, consolidate în experienţa lor anterioară, precum şi la modele de acţiune preluate fără discernământ din exterior;
  • au o exprimare verbală mult simplificată şi un vocabular redus la mai puţin de jumătate faţă de copiii normali;
  • prezintă, în marea lor majoritate, defecte de pronunţie, tulburări de vorbire, greutăţi în pronunţarea unor cuvinte consonantice, diftongi şi triftongi;
  • utilizează cel mai frecvent substantive, urmate de verbe şi de pronume personale la pers. I şi a II-a. Adjectivele sunt rar folosite;
  • utilizează în vorbire o construcţie defectuoasă a propoziţiei şi a frazei (incomplete, incorecte, de cele mai multe ori fiind doar enunţuri scurte, eliptice).
  • prezintă o atenţie instabilă şi de scurtă durată, de aceea au probleme în a audia şi înţelege un material.

Având în vedere particularităţile pe care le prezintă copiii cu CES, vom prezenta câteva modalităţi practice utilizate în cadrul activităţilor din unitatea noastră. Aceste modalităţi (şi nu numai) au fost utilizate de noi în munca desfăşurată cu copiii cu CES şi au menirea de a facilita însuşirea cunoştinţelor de limbaj şi comunicare la aceşti copii.

1. Metode interactive: harta literei, harta conceptuală, harta personajului
2. Jocuri şi exerciţii de dezvoltare a limbajului şi comunicării
a) Exerciţii-joc pe baza lecturii după imagini
b) Jocuri cu sunete, cu silabe, cu cuvinte şi cu propoziţii
c) Frânturi de limbă
d) Jocuri didactice
3. Rebus

1. Metode interactive: harta literei, harta conceptuală, harta personajului

A. Harta literei

Se scrie litera învăţată în  mijlocul tablei sau al planşei. Copiii spun cuvinte care incep cu sunetul literei respective şi le scriu cu liniuţe, în jurul acesteia. Ca variantă, se pot cere cuvinte ce conţin sunetul sau în care sunetul se află la sfârşit. Cuvintul se scrie de către copilul care l-a rostit sau de către al copil. Mai jos, vor fi date câteva exemple de “hărţi ale literei”, aşa cum au fost realizate de către elevi.

B. Harta personajului

Plecând  de la  un text literar  studiat (o poveste ascultată sau un scurt text citit)   se alege un personaj, care la fel se scrie în mijlocul tablei. Se desprind din text idei legate de trăsăturile fizice, psihice si sufleteşti  ale personajului, care se scriu  cu linii in jurul numelui personajului. Elevii sunt stimulaţi astfel să desprindă din text informaţii referitoare la personaj, dar şi să determine ei inşişi caracteristici ale personajului, nu cum sunt scrise in text ci cum  reies din faptele personajului, din vorbele sale, din  gesturi  şi atitudinea  personajului respectiv. Uneori elevii pot să spună trăsături ale personajului aşa cum cred ei că ar trebui să fie, fără să  întâlnim în text  nici o  precizare în acest sens (ex. un elev spune  despre Scufiţa Roşie   că este  frumoasă, sau că are  părul  blond , pentru  că aşa  şi-o imaginează el). În acest sens  trebuie  precizat  că elevii nu trebuie opriţi din acest  exerciţiu de  imaginaţie  ci se  scrie  orice idee  pe care o exprimă ei despre un personaj, chiar dacă  pare forţată sau incorectă.

La început, metoda a fost utilizată cu toată clasa, până ce a fost însușită corect de către elevi. Apoi, ei au realizat individual “hărţi ale personajelor”.

2.  Jocuri şi exerciţii de dezvoltare a limbajului şi comunicării

Vom exemplifica, în cele ce urmează, câteva exerciţii şi jocuri utilizate la clasă.

a) Exerciții-joc pe baza lecturii după imagini

În cadrul acestor exerciţii domină conversaţia îmbinată cu observaţia. Prin această activitate se lărgeşte orizontul de cunoaştere al copilului, se realizează o ordonare a cunoştinţelor şi se dezvoltă vorbirea. Ilustraţiile folosite corespund în totalitate obiectivului propus, respectă ordinea logică a întâmplării şi cerinţele pedagogice de bază. Imaginile sunt accesibile copiilor, corespund cerinţelor estetice şi proporţiilor corespunzătoare.

Teme propuse:

  • La şcoală
  • Păsări de curte
  • Familia mea
  • Să aranjăm masa ş.a.

Toate temele propuse se bazează pe imagini adecvate, se stabileşte un set de cuvinte pe baza cărora se va dezvolta conversaţia, precum şi structurile gramaticale corespunzătoare, cu ajutorul cărora elevii vor formula propoziţii, fraze şi scurte texte.

b) Jocuri cu sunete

–  „Cu ce sunet începe cuvântul?”
Sunt jocuri de denumire de imagini date şi de stabilire a sunetului iniţial al cuvintelor. Se pod desfăşura frontal sau pe fişe, elevii lucrând individual, în acest caz. Se mai pot utiliza litere sub formă de autocolant, care se lipesc lângă cuvântul care începe cu sunetul respectiv.

c) Jocuri cu silabe

– „Jocul silabelor”
Copiii denumesc imaginile prezentate şi despart în silabe cuvintele respective,după care reprezintă grafic cuvintele şi silabele. Se precizează locul şi ordinea silabelor dintr-un cuvânt dat. (anexa 2)

– „Completează cuvântul”
Se cere elevilor să formuleze cât mai multe cuvinte care încep cu o silabă dată. Se poate desfăşura sub formă de concurs, fiecare elev primind câte un punct pentru fiecare cuvânt găsit.
Ex.: co…….-coş  ba……-lon   la………-mă
-toi                                  -tic    -să
-pil                                  -zin    -tră
-saş                                 -ră    -căt

d) Frânturi de limbă

Sunt exerciții de articulare a cuvintelor, în versuri sau proză, deosebit de atractive pentru elevi. Aceştia sunt fascinaţi de sonoritatea cuvintelor şi se amuză pe seama dificultății cu care se pronunţă acestea sau sunt atraşi de muzicalitatea versurilor.
Ex.: rac-lac
creţ-fleţ
frigă-mămăligă
hrană-blană ş.a.

e) Jocuri cu cuvinte şi propoziţii:

– „Numărăm cuvinte”
Se dau imagini şi se cere copiilor să alcătuiască propoziţii după ele. Se reprezintă grafic propoziţia şi cuvintele. Se numără cuvintele şi se încercuieşte cifra care arată numărul cuvintelor din propoziţia alcătuită.

Concluzii

Munca cu şi pentru copiii cu CES necesită multă pregătire din partea cadrului didactic, el trebuie să găsească mereu şi mereu acele practici educaţionale care să favorizeze într-o mai mare măsură pariciparea copiilor la activităţile de învăţare din şcoală. Pe lângă acest demers permanent, se numără şi alte provocări, cărora cadrele didactice din învăţământul incluziv trebuie să le facă faţă: „schimbarea mentalităţii şi atitudinilor referitoare la elevii diferiţi de cei „normali”, schimbarea reprezentărilor sociale asupra acestui segment de populaţie şcolară şi renunţarea la etichetări şi stigmatizare, oferirea de şanse egale în vederea integrării lor în comunitate şi social.

Deşi este o muncă foarte grea şi pare destul de lipsită de satisfacţii profesionale (comparativ cu învăţământul de masă), totuşi educarea copiilor cu CES poate fi o sursă de bucurii pentru cei care au ales să îşi dedice viaţa acestor copii.

Bibliografie
1. CIOFLICA, Ana Aurelia, MARIA, Smaranda, Jocuri didactice pentru educarea limbajului – Caiet de muncă independentă, Petroşani, Ed. Tehno-Art, , 2006, 60 pagini.
2. BOCOŞ, Muşata, Didactica disciplinelor pedagogice – Un cadru constructivist, Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2007, 428 pagini.
3. BOLDAN, Mihai, BOLDAN, Steluţa, Manual de comunicare, Zalău  Ed. Şcoala  Noastră, 2007, 188 pagini.

 

prof. Crina Lup

Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Beclean (Bistriţa-Năsăud) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/crina.lup

Articole asemănătoare