Comportamentul uman depinde în mare măsură de mediu social în care se dezvoltă, „este influențat de convingerile noastre, precum și de capacitățile noastre”, spune Albert Bandura. Acesta consideră că omul este produsul unei reciprocității triadice dinamice și anume capacitățile personale (cognitive, afective, motorii, biologice), comportament, și mediul înconjurător.
Albert Bandura, cel mai cunoscut psiholog în viață, s-a născut la 4 decembrie 1925 în localitatea Mundare, Alberta de Nord, Canada, un orășel cu 400 de locuitori. A fost cel mai mic dintre cei șase copii ai familiei. Părinții săi aveau o educație modestă, dar au acordat o mare atenție instruirii și nivelului de studii pentru copii. Tatăl său a învățat singur să scrie în trei limbi străine – olandeză rusă și germană – pe lângă poloneza nativă.
Situația economică a familiei a fost destul de limitată dar în familia Bandura s-a menținut o atmosfera armonioasă, fapt pe care renumitul psiholog și-l amintește mai târziu. În vacanțe, pentru a-și susține familia, Albert Bandura a lucrat ca muncitor pentru o fabrică de mobilier apoi la construcția autostrăzii alături de tatăl său
La îndemnul familiei sale după absolvirea liceului, Albert Bandura s-a înscris la Universitatea British Columbia din Vancouver, inițial pentru cursuri de biologie, dar întâmplător, asistând la un curs de psihologie a fost fascinat de acest domeniu. În 1949 a absolvit facultatea obținând premiul Bolocan în psihologie, acordat doar studenților cu rezultate academice deosebite. Pentru masterat s-a înscris la Universitatea din Iowa, centru important de cercetare academică. În 1951 Bandura a absolvit masterul iar în 1952 a obținut titlul de doctor în psihologie clinică sub îndrumarea lui Arthur Benton profesor de neurologie și psihologie de la Universitatea din Iowa.
Din 1953 și până în prezent Albert Bandura este profesor la Universitatea Stanford, instituție etalon a mediului academic în Statele Unite ale Americii – „am intrat la facultate la Universitatea Stanford în 1953 unde am încheiat recent o jumătate de secol de servicii academice și sunt încă în serviciul activ pentru a doua jumătate”.
Anii de școală, coroborați cu perioade de muncă în diferite domenii, au constituit experiențe de învățare valoroase pentru Bandura, intrând în contact cu oameni din diverse medii sociale. De asemenea, perioada liceului din micul orășel natal unde doar doi profesori lucrau și la matematică exista un singur manual din care cei doi profesori citeau pe rând, a constituit o premisă a auto-educării „elevii trebuiau să se ocupe de propria educație”. În aceste condiții, toți absolvenții liceului unde a studiat Albert Bandura a urmat mai departe studii superioare. Se pare că lipsa resurselor educaționale a devenit un imbold pentru ei, un factor stimulator „instrumentele auto direcției servesc bine în timp”.
Învățarea umană a constituit subiectul multor cercetări ale specialiștilor în educație. B.F. Skinner, în anii 1940 susținea că limbajul este achiziționat de către copii în urma unei „condiționări operante” fără a lua în considerare faptul că oamenii pot învăța instinctual, prin imitație.
Neil Miller și John Dollard susțin în cartea lor, Teoria învățării sociale, publicată în 1941, că personalitatea constă în obiceiuri învățate în urma interacțiunii sociale. Clark Lewis Hull, profesor la Universitatea Yale, susține teoria comportamentalistă stimul- răspuns. Mai târziu, în 1954, J.B.Rotter arată că învățarea depinde considerabil de interacțiunea dintre individ și mediu. Conform teoriei sale personalitatea individuală influențată de mediul social poate determina un anume comportament, care, întărit duce la învățare.
Un pas important în recunoașterea proceselor cognitive în învățare a fost făcut de Noam Chomski în 1959, care a arătat că doar procedeul stimul-răspuns nu este suficient pentru dobândirea limbajului. El considera că „ființele umane sunt cumva special concepute” pentru a înțelege și a dobândi limbajul, consecință a unui mecanism cognitiv.
Toate aceste teorii precursoare au fost analizate de Albert Bandura care, a observat că există procese de învățare interpersonale care nu pot fi explicate folosind aceste teorii. El a dezvoltat teoria învățării sociale ca o teorie a procesului de învățare și a comportamentului social care arată că noi comportamente pot fi dobândite prin observarea și imitarea a acestora. Astfel, învățarea are loc doar în context social, este un proces cognitiv, și are loc prin observare sau instrucțiune directă.
Teoria învățării sociale se ghidează după următoarele principii:
1. învățarea este un proces cognitiv care are loc într-un mediu social;
2. învățarea poate avea loc prin observarea unui comportament/ consecințelor unui comportament;
3. învățarea presupune inițial observarea, extragerea informațiilor, apoi luarea deciziilor cu privire la performanța comportamentului (modelarea).
4. întărirea are rol în învățare dar nu este pe deplin responsabilă pentru învățare;
5. elevul nu este doar un recipient pasiv al informațiilor; calitățile personale, mediul și comportamentul se influențează reciproc.
Teoria învățării sociale explică procesele prin care se învață un comportament și se menține modelul, calea către un comportament.
Albert Bandura susține că, dacă schimbarea unui comportament presupune schimbare cognitivă atunci procesul are loc și invers, pentru a schimba cognițiile trebuie să acționăm asupra comportamentului. De cele mai multe ori, oamenii învață numai privindu-i pe ceilalți, modelul comportamental este stocat și ulterior în anumite condiții similare este reprodus.
Acest lucru este deosebit de important în educația copiilor, deoarece ei nu pot discerne consecințele unui anumit comportament și îl reproduc ca atare, prin imitație.
Bandura consideră imitarea și identificarea ca procese determinante în învățarea socială. Imitarea permite copilului să observe și să imite persoanele din jurul său (alți copii, părinți, profesori). Se presupune că principiile învățării sociale funcționează în același mod de-a lungul vieții.
Învățarea prin observație poate avea loc la orice vârstă. Oamenii învață unii de la alții, prin observare, imitație și modelare. Pe baza acestor principii generale, învățarea poate avea loc fără o schimbare de comportament. Adepții teoriei comportamentale spun că învățarea trebuie să fie reprezentată de o schimbare permanentă în comportament, în timp ce, în contrast, teoreticienii învățării sociale spun că învățarea poate duce sau nu la o schimbare de comportament.
Învățarea observațională presupune existența unui model care poate fi:
- un model viu, care implică o persoană reală care demonstrează sau interpretează un comportament;
- un model de instruire verbală, care implică descrieri și explicații ale unui comportament;
- un model simbolic, care implică afișarea unor personaje reale sau fictive (cărți, filme, programe de televiziune sau mass-media online);
Prin imitație, copilul adoptă rolul sociale, face „lucruri pentru oameni mari” și astfel învață comportamente deprinderi, abilități. Imitarea presupune prezența unui model și a unui subiect și are loc în două faze: faza de achiziție când subiectul învață comportamentul unui model și faza de performanță, când subiectul reproduce comportamentul învățat în lipsa modelului inițial.
Și reacțiile emoționale pot fi învățate observând alte persoane, acest proces purtând numele de condiționare vicariantă. Teama de animale, de stomatolog, se poate manifesta la copii ca urmare a acestui proces însă manifestarea este reversibilă atunci când copilul observă un comportament opus, de exemplu alți copii jucându-se cu un animal.
Învățarea prin modelare comportamentală presupune patru procese comportamental-cognitive:
1. Atenția – oamenii învață prin concentrarea atenției asupra caracteristicilor unui model. Cu cât acestea sunt mai neobișnuite este cu atât mai probabil să atragă atenția. Pentru copii, culoarea poate să facă diferența.
2. Retenția – presupune păstrarea cât mai fidelă a acțiunilor sau caracteristicilor modelului (memorarea) prin codare simbolică și organizare cognitivă. Are loc prin procese vizuale și verbale. Este importantă repetiția pentru a fi siguri că observatorul a reținut caracteristicile sau acțiunile modelului.
3. Reproducerea – subiectul este capabil să imite comportamentul observat – cel care i-a atras atenția. acuratețea feedback- ului este influențată de capacitățile individuale ale subiectului – abilități cognitive.
4. Motivația – este ingredientul final necesar pentru modelarea unui comportament. Subiectul trebuie să-și dorească să demonstreze ceea ce a învățat și pentru asta va avea nevoie de stimulente pozitive, de încurajări și recompense.
Comportamentul manifestat va fi diferit în funcție de caracteristicile subiectului, factorii sociali. Întărirea și pedeapsa au rol important în motivație pentru copii.
Principiile învățării sociale se aplică la clasă pentru a îmbunătăți dobândirea și păstrarea cunoștințelor elevilor. Profesorul poate fi model pentru elevi și poate astfel induce un comportament adecvat care va fi recompensat.
Teoria socială a învățării se bazează pe procesele gândirii umane care intervin atunci când oamenii învață urmărind ceea ce fac ceilalți. Astfel, cogniția este esențială în contextul învățării sociale și de aceea Bandura a transformat-o, în 1999 în teoria cognitivă socială. Această teorie oferă un cadru pentru înțelegere, predicție și schimbare în comportamentul uman.
Teoria cognitivă a influențat multe domenii de cercetare: educație, sănătate, științe sociale. Teoria cognitivă socială face distincția între învățarea nouă și performanța comportamentelor învățate anterior. Spre deosebire de teoriile condiționării, care susțin că învățarea implică conectarea răspunsurilor la stimuli sau urmărirea răspunsurilor cu consecințe sociale, teoria cognitivă afirmă că învățarea și performanța sunt procese distincte. Cu toate că învățarea are loc făcând, învățăm foarte mult observând, iar ceea ce învățăm depinde de factori precum motivația noastră, interesul, stimulentele pentru performanță, nevoia percepută, starea fizică, presiunile sociale.
Bibliografie
1. Learning Theories – An Educational Perspective – Sixth Edition, Dale H. Schunk, The University of North Carolina at Greensboro, 2012;
2. http://www.asecib.ase.ro/mps/aurel-marin_dramnescu_MODELUL_PEDAGOGIC_AL_INSTRUIRII_SOCIALE_BANDURA.pdf
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Albert_Bandura