Activitățile outdoor în lucrul cu elevii cu dizabilități auditive la disciplina geografie

Ieșind de rutina zilnică a activităților desfășurate în sala  de grupă, activitățile desfășurate în natură  capătă un caracter atractiv și mai aplicat. Pe scurt, educația outdoor oferă copiilor șansa de a se conecta cu natura, în timp ce învață noi abilități, totul într-un cadru mai puțin formal decât o clasă.

Elevii cu dizabilități auditive au mare nevoie de aceste activități. În plus, școala în aer liber are avantajul de a menține alert interesul acestor elevi și de a facilita dobândirea de cunoștințe geografice, deoarece predarea se bazează pe observarea zilnică și participarea activă. În contact direct cu fenomenele, obiectele naturale și sociale, elevii cu dizabilități auditive își dezvoltă și își perfecționează sensibilitatea tuturor organelor de simț. Școala în aer liber oferă și un alt avantaj: predarea bazată pe percepția sensibilă a fenomenelor, obiectelor dezvoltă cunoștințele ce rămân în memorie timp îndelungat.

Exemple de activități în aer liber pe care le putem desfășura la orele de geografie:

Descoperim planetele Sistemului nostru solar

Materiale necesare:  9 globuri de polistiren sau mingi de diferite dimensiuni, inel polistiren, bețigașe de frigărui, bază polistiren, vopsele acrilice (acuarele), pensoane.

În curtea școlii, elevii vor confecționa Sistemul solar. Ei vor colora corespunzător globurile de polistiren, realizând astfel Soarele și cele 8 planete care gravitează în jurul său. Baza de polistiren va fi colorată cu albastru și mici puncte galbene ce vor reprezenta stelele, apoi, pe această bază vor fi atașate cu ajutorul bețelor de frigărui corpurile crești confecționate, în ordinea poziției lor în Sistemul solar. Astfel, elevii vor descoperi poziția corectă a fiecărei planete, dimensiunea ei, culoarea ei.

Harta cartierului

Realizăm o hartă a cartierului în care se găsește școala noastră. Materiale necesare: bloc de desen, creioane, carioci, acuarele, pensoane. Plecăm din fața școlii și ne oprim în fața Mall-ului Pallas. Elevii vor desena o hartă ce va cuprinde obiectivele întâlnite pe traseu. Vor da un nume hărții și vor realiza și o legendă. Apoi, vor cere unui membru al familiei sau unui prieten să încerce să utilizeze harta pentru a ajunge la o anumită destinație.

Ceasul naturii

Elevii sunt grupați în echipe de câte doi. Li se cere să colecteze 12 obiecte diferite din natură care vor fi folosite pentru a crea un ceas. Aceste 12 obiecte trebuie colectate în duplicat (două roci mici, două roci mari, etc.). Când echipa a terminat de colectat setul de 12 obiecte (x2), unul dintre elevi își creează ceasul (cretă, urme de nisip, pietricele), alegând un obiect diferit pentru fiecare oră a zilei. În acest timp coechipierul său nu se uită. Apoi, elevul care a proiectat ceasul va spune cum a creat ceasul partenerului său, asfel încât, acesta din urmă să recreeze ceasul cât mai identic posibil, fără să se uite. De exemplu, elevul ar spune: la ora 3 pune ramura mică pe verticală, la ora 6 pune cea mai mica pietricică, la ora 8 pune o frunză, etc. Elevii își vor dezvolta spiritual de echipă, cooperarea și vor învăța să “citească” ceasul.

Frânghia buclucașă

Activitatea se va desfășura pe terenul de sport. Elevii vor fi așezați în cerc și vor primi o frânghie. Fiecare ele va face un nod la frânghie în dreptul său. Pentru a desface nodul din dreptul său, fiecare participant va trebui să spună ce a învățat nou la lecția de geografie Mișcările pământului. Concurenții au dreptul la un minut de gândire. Cel care nu reușește să spună ce a învățat nou nu va dezlega nodul lui, jocul trecând la următorul participant.

Micul nostru calendar al vremii

Materiale necesare: foi de hârtie, carioci, creioane colorate, linie. Activitatea se va realiza pe perioada unei luni de zile. Mod de lucru: se împarte foaia de hârtie în 5 coloane verticale, trecându-se sus cele 4 săptămâni și 8 linii verticale, aici trecându-se zilele săptămânii. În pătrățelele corespunzătoare fiecărei zile se desenează starea vremii: soare, ploaie, nori, vânt, soare cu nori. În acest fel elevii învață starea vremii dar și zilele săptămânii. La sfârșitul lunii elevii vor prezenta calendarul colegilor.

Stropește floarea!

Activitatea se va desfășura pe terenul de sport. Elevii desează cu creta flori, în mijlocul cărora vor scrie continentele și oceanele. Profesorul lansează întrebări, iar elevii echipați cu un pulverizator trebuie să răspundă cât mai rapid, pulverizând floarea corectă. Învățăm și ne distrăm!

Creez căsuța mea!

În grădina din curtea școlii elevii vor confecționa mici corturi pe care le vor folosi ulterior pentru diferite activități. Depinde de ei cum le vor construi, își vor folosi creativitatea și vor putea lucra în echipă. Materiale necesare: pânze (țesături) colorate, bastoane lungi de lemn (aproximativ 10 bastoane groase și 10 bastoane subțiri), sfoară, cleme de rufe. Această activitate reprezintă o oportunitate pentru copii să lucreze împreună și să împărtășească idei și strategii.

Mini orășelul meu

Materiale necesare: nisip, pahare, bețișoare, crenguțe, mini case din plastic, animăluțe marine din plastic, frunze, sticle cu apă, țevi mici de plastic. În curtea școlii, într-un spațiu special amenajat, elevii, având la dispoziție materialele de mai sus, vor crea adăposturi și căsuțe pentru animale. Copiii vor putea folosi apa pentru a crea bazine, pentru a modela nisipul, iar țevile de plastic le vor putea folosi pentru a crea sisteme de apă subterane.

Ghicește sau pierzi!

Jocul se va desfășura în grădina școlii. Elevii sunt împărțiți în două echipe. O echipă extrage un bilețel dintr-un bol, bilețelul reprezentând o imagine (ex. diferite forme de relief). Membrii echipei se sfătuiesc și aleg un reprezentant care mimează cel mai bine imaginea redată de bilețel. Membrii celuilalt grup trebuie să ghicească ce mimează adversarul, având la dispoziție un minut. Un joc care le dezvoltă elevilor creativitatea, lucrul în echipă, perspicacitatea.

Jocuri propuse în drumeție:

Toate sunetele sunt afară- Alocați fiecărui elev câteva litere și cereți-i să găsească obiecte din jurul său care încep cu litera respectivă.
Cu busola ne orientăm- Propuneți elevilor să se orienteze cu ajutorul busolei, să descopere punctele cardinale.
Copaci extraordinari- Cereți elevilor să măsoare copacii din parc. Ei vor colabora în grup și vor găsi metode diverse de măsurare a copacilor.
Cartea poștală- Cu materialele strânse în excursie (frunze, flori, semințe, ramuri, pietricele, conuri) elevii vor crea cărți poștale pe care le vor oferi prietenilor, părinților, colegilor.
Atingeți- Copiii se vor bucura de insecte, plante pe care le vor atinge pentru a observa texturile lor: moi, aspre, umede, etc. Un joc excelent de percepții senzoriale.
Vânătoarea de comori- acest joc educativ îi ajută pe elevi să asimileze lucruri noi fără să aibă impresia că învață. Copiii vor primi indicii desenate/ fotografiate sau care conduc spre locuri/ obiecte cunoscute. Pornind de la un prim indiciu, care ar trebui să fie cât mai ușor, elevii încearcă să descopere toate obiectele ascunse. Merg din indiciu în indiciu spre marele premiu de la final: comoara.

Picături pe zăpadă

În lunile de iarnă puteți amesteca zăpada în programul dumneavoastră de educație în aer liber. Este o experiență senzorială minunată pentru copii să picteze în zăpadă. Sigur se vor bucura. Puteți folosi cutii de brioșe vechi pentru a pune vopselele și puteți adăuga puțină apă la vopsele pentru a le face să picure și să „picteze” mai bine zăpada. Produs final: zăpada va arăta ca un adevărat curcubeu.

Unde este? A dispărut!

Copiii sunt fascinați de lucrurile care se topesc. De multe ori se întreabă dacă există lucruri care fac să se topească ceva mai repede. Găsirea umbrei în timpul verii, când e foarte cald, ne face să ne răcorim. Copiii vor descoperi că obiectele așezate la soare se topesc mai repede decât cele așezate la umbră. La experiment vom folosi iepurași de ciocolată. Unul va fi așezat la lumina directă a soarelui și celălalt la umbră. Elevii vor observa că doar în câteva minute iepurașul așezat la soare începe deja să se topească, iar cel de la umbră e aproape intact. Vor avea loc discuții despre ceea ce au observat ei și predicțiile lor despre cum vor arăta iepurașii în alte 10 minute. Vom vorbi despre transformarea stărilor de agregare: solid-lichid.

Această metodă nouă de predare a geografiei în mijlocul naturii îmbină utilul cu plăcutul, eliminând stresul, creând o atmosferă pozitivă, elevii fiind aproape de natură, simțind și respirând geografie. Pentru acești copii, timpul petrecut în medii naturale poate oferi ameliorare de la simptomele lor și un mediu care îi ajută să gândească diferit în timp ce încep să elaboreze noi strategii pentru gestionarea dizabilităților lor.

Bibliografie
Ilinca N., Didactica geografiei României, Editura Corint, 2008
Ken G., Outdoor education. Methods and Strategies, Editura Human Kinetics Publishers, 2005
Kolb D. A., Learning-Style Inventory. Selfscoring inventory and interpretation booklet. Boston, MA: McBer & Co, 1985.
Link M., Outdoor education: A manual for teaching in nature’s classroom, Editura Prentice-Hall, 1981
Lungu E., Activitățile de tip outdoor, ISJ Iași, Cerc pedagogic învățământ preșcolar, Secelean, R.-N., 2013
Manual de educație outdoor- Lifelong Learning Programme 2010-2012
Mărculeț I., Popescu M., Geografie- Manual pentru clasa a V-a, Editura Aramis, București, 2017
Mândruț O., Geografie- Manual pentru clasa a V-a, Editura Corint, București, 2017

 

prof. Monica-Cristina Cernat

Liceul Tehnologic Special Vasile Pavelcu, Iași (Iaşi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/monica.cernat

Articole asemănătoare