Tranzițiile reprezintă momente-cheie în viața copilului preșcolar, fiind asociate cu schimbări de activitate, spațiu, ritm și relații. Dintre acestea, tranziția de la familie la grădiniță constituie una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării timpurii, având un impact semnificativ asupra bunăstării socio-emoționale, adaptării comportamentale și dezvoltării competențelor sociale și cognitive. Copiii mici se confruntă adesea cu emoții intense în fața schimbării, deoarece autoreglarea emoțională și controlul comportamental sunt încă în formare. Literatura de specialitate subliniază faptul că succesul tranzițiilor depinde de planificarea atentă a activităților, de predictibilitatea mediului educațional și de colaborarea autentică dintre familie și cadrele didactice (Bohan-Baker & Little, 2002; Rimm-Kaufman & Pianta, 2000).
Activitățile de tranziție – definiție și rol educațional
Activitățile de tranziție sunt strategii educaționale și tehnici de calmare utilizate în momentele de schimbare a activităților sau a mediului, având ca scop prevenirea comportamentelor negative și susținerea autoreglării copilului. Manifestări precum plânsul, opoziția, negocierea sau crizele emoționale apar frecvent deoarece copiii simt pierderea controlului asupra rutinei și sunt copleșiți de emoțiile generate de schimbare. Prin utilizarea consecventă a activităților de tranziție, copiii sunt ajutați să anticipeze ceea ce urmează, să își gestioneze emoțiile și să participe activ la programul zilnic. Aceste activități sprijină dezvoltarea competențelor socio-emoționale, a înțelegerii conceptului de timp și a autonomiei personale.
Importanța activităților de tranziție în educația preșcolară
Activitățile de tranziție contribuie la menținerea autocontrolului copilului, chiar și în situațiile în care acesta trebuie să renunțe la o activitate preferată. Ele sunt utile în numeroase momente ale zilei preșcolare, precum: despărțirea de părinți la sosire, trecerea între centrele de activitate, așezarea la timpul de cerc, curățenia, formarea rândului, revenirea în clasă după joaca de afară sau așteptarea începerii unei activități. O tranziție eficient gestionată poate face diferența dintre o zi armonioasă și una marcată de tensiuni emoționale, atât pentru copil, cât și pentru educator.
Strategii și exemple de activități de tranziție pentru preșcolari
Activitățile de tranziție pot fi adaptate creativ, în funcție de specificul grupei și de nevoile copiilor. Printre cele mai eficiente strategii se numără:
- Utilizarea cântecelor și a rimelor, care semnalizează schimbarea activității și creează predictibilitate;
- Obiectele de tranziție, precum jucării mici sau obiecte simbolice, care oferă copilului un sentiment de siguranță;
- Transformarea tranzițiilor în jocuri, prin mișcare, imitație sau provocări de timp;
- Jocurile cu degetele, utile în momentele de așteptare, care dezvoltă motricitatea fină și atenția;
- Implicarea simțurilor, prin semnale auditive sau olfactive care marchează schimbarea;
- Integrarea elementelor academice, precum recunoașterea literelor sau numerelor în timpul tranzițiilor.
Aceste strategii favorizează cooperarea, reduc comportamentele problematice și cresc gradul de implicare al copiilor.
Tranziția de la familie la grădiniță și bunăstarea socio-emoțională
Intrarea copilului în grădiniță, în special la grupa mică, reprezintă prima tranziție majoră din viața sa. Copilul se confruntă cu un mediu nou, reguli necunoscute și separarea de figurile de atașament, ceea ce poate genera anxietate, frică sau frustrare. În acest context, familia joacă un rol esențial, fiind principalul sistem de sprijin al copilului. Modelele ecologice ale dezvoltării plasează copilul în centrul unei rețele de relații între familie, grădiniță și comunitate, iar calitatea acestor relații influențează adaptarea copilului (Bronfenbrenner, 1994). Din perspectiva teoriei atașamentului, educatoarea devine o figură de siguranță secundară, oferind protecție emoțională și stabilitate.
Practici educaționale pentru susținerea tranziției și a bunăstării copilului
Pentru a sprijini adaptarea copilului, cadrele didactice pot implementa următoarele practici:
- construirea relațiilor de încredere prin interacțiuni empatice și atenție individualizată;
- crearea ritualurilor și a rutinei zilnice predictibile;
- colaborarea activă cu părinții și comunicarea constantă;
- susținerea autoreglării emoționale prin joc, povești și obiecte de tranziție;
- monitorizarea și reflecția profesională asupra procesului de adaptare;
- organizarea activităților de grup și socializare treptată;
- utilizarea suporturilor vizuale și a avertizărilor anticipate.
Aceste intervenții contribuie la reducerea anxietății și la dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale copilului.
Concluzii
Tranzițiile din educația timpurie, în special tranziția de la familie la grădiniță, reprezintă procese complexe care necesită planificare, empatie și colaborare. Activitățile de tranziție bine structurate sprijină autoreglarea emoțională, adaptarea comportamentală și bunăstarea copilului. Comunicarea deschisă între părinți și educatoare, alături de reflecția profesională continuă, transformă această perioadă într-o experiență securizantă și într-o bază solidă pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.
Bibliografie
– Bohan-Baker, M., & Little, P. (2002). Transitions in the early years. Early Childhood Research & Practice, 4(1).
– Bronfenbrenner, U. (1994). Ecological models of human development. In T. Husén & T. N. Postlethwaite (Eds.), The International Encyclopedia of Education (Vol. 3). Pergamon.
– Denham, S. A. (1998). Emotional development in young children. Guilford Press.
– Duncan, G. J., Dowsett, C. J., Claessens, A., Magnuson, K., Huston, A. C., Klebanov, P., … Japel, C. (2007). School readiness and later achievement. Developmental Psychology, 43(6), 1428–1446.
– Ministerul Educației Naționale. (2019). Curriculum pentru educația timpurie. București.
– Ramey, C. T., & Ramey, S. L. (1999). Early learning and school readiness: Can early intervention make a difference? Development and Psychopathology, 11, 233–255.
– Rimm-Kaufman, S. E., & Pianta, R. C. (2000). An ecological perspective on the transition to kindergarten. Journal of Applied Developmental Psychology, 21(5), 491–511.
– Rosenkoetter, S., Hains, A., & Fowler, S. (1994). The transition to kindergarten: Challenges and strategies. Early Childhood Education Journal, 21(3), 211–218.
– Siraj-Blatchford, I., Sylva, K., Muttock, S., Gilden, R., & Bell, D. (2002). Researching effective pedagogy in the early years. DfES.
– Zlate, M. (2009). Psihologia copilului. Polirom.