Accesibilitatea limbajului literar-artistic pentru preşcolari

Articolul de faţă  urmăreşte să surprindă măsura în care limbajul artistic poate fi stimulat la copiii preşcolari. Fără a emite pretenţia unor forme artistice complexe, aș vrea să mă  opresc asupra câtorva elemente care pot deveni accesibile acestui nivel de vârstă şi de cultură. Pentru o înţelegere mai uşoară, voi încerca  să tratez posibilităţile limbajului artistic pe nivele cunoscute: fonetic, lexical şi gramatical.

Astfel, din punct de vedere fonetic se poate apela la rimă în cadrul unor versuri scurte introduse în textul poveştilor. Rima este un tip de repetiţie fonetică a unor sunete aflate la sfârşitul versurilor ce conferă sonoritate. Tot la nivel  fonetic  putem vorbi de prezenţa onamatopeelor, cuvinte motivate natural care sunt folosite în mod curent şi chiar cu uşurinţă şi plăcere de către copii. Armonii imitative şi interjecţii se folosesc cu succes şi dau expresivitate discursului. Nina Turbatu şi Dana Turbatu recomandă încurajarea tendinţei copiilor de a se juca cu cuvintele prin expunerea lor la anumite sonorităţi şi texte în care apar asemenea figuri. (N.Turbatu, 2009, p.70)

O familiarizare cu diferite tipuri de repetiţii (în plus faţă de rimă  şi fără clasificare strictă pe tipuri) pentru obţinerea unui efect de intensitate, de augumentare este facilă, “o minge mare” capătă dimensiuni de poveste dacă devine “o minge mare, mare, maaaaare”. Cu  prilejul creerii de repetiţii se pot elimina din exprimare pleonasme cum ar fi “moş bătrân”, “a urca sus” etc. destul de des întâlnite.

Grafismul şi texte  vizuale pot fi de asemenea folosite deoarece copii stăpânesc relativ bine desenul  şi pot completa textul scris cu desene care le facilitează mult înţelegerea şi îi  apropie de înţelegerea comunicării scrise. Astfel, dacă ideile formulate prin cuvinte pot fi scrise de educatoare şi ei pot să participe activ prin aceste imagini inserate la locul potrivit. Nu avem pretenţia unei “caligrame”  a lui Appolinaire dar o scenă de poveste combinând cuvinte, desene, decupaje  etc poate fi o încântare estetică.

La nivel lexical alegerea cuvîntului cel mai potrivit dintr-o serie de cuvinte are un rol decisiv în elaborarea unui limbaj artistic. Jakobson atrage atenţia asupra importanţei selecţiei şi combinării. Astfel, din seria  “iepure”, ”iepuraş”, “iepurică”, “iepuroi”, “iepurilă” etc., se alege cea mai apropiată stării afective. Copii folosesc mai degrabă  “iepuraş” când îl asociază cu un animal mic, fragil, sperios etc. Din seria verbelor cu acelaşi înţeles cu “a fugi” pot fi selectate cuvinte sau sintagme sinonime: “a alerga”, “a goni”, “a lua-o la sănătoasa”, “a fugi mâncând pământul”etc. Şi de aici rezultă combinând “iepuraşul a luat-o la sănătoasa”.Vocabularul sărac al copilului preşcolar  face dificilă sarcina găsirii cuvântului cel mai potrivit  dar  expunerea permanentă a  copilul la un limbaj complex, variat , prin lectura unor texte din domenii diferite îi poate ajuta pe preşcolari să aleagă şi ei sau chiar să construiască  din proprie iniţiativă sintagme inedite. Jocurile de dezvoltarea vorbirii  în care sunt găsite diminutive (“Să alintăm cuvintele!” ), sinonime (“Cum îi mai putem spune ?) sau antonime (“Dacă nu e aşa cum este ?) pot fi etape premergătoare creerii de poveşti. Se pot introduce vag şi cuvinte omonime sau polisemantice  pentru a conştientiza copiii că  mai multe lucruri  pot fi numite în acelaşi fel alegând totuşi cuvinte apropiate de experienţa lor de viaţă. Se pot alege cuvinte cunoscute ca “broască”, “poartă”, “cer” ş.a.

Un alt element ornant  la îndemâna copiilor este şi epitetul. Folosesc cu plăcere epitete cromatice  şi chiar şi epitete caracterizatoare. “Vulpe  şireată”, “iepure fricos”etc. sunt sintagme  întâlnite des în poveştile cunoscute şi după acest model pot fi construite altele. Este una din figurile cele mai simple de construit prin intermediul unor întrebări precum  “cum este?”, “cum arată?”, “ce culoare are?” ş.a. În articolul lor, Nina Turbatu şi Dana Turbatu propun o serie de jocuri: “Completează ce lipseşte !”, “Găseşte mai multe însuşiri!” pentru a pune copilul în situaţia de a face îmbinări   simple pentru a ajunge mai târziu la expresii artistice. Mai mult, ele propun şi familiarizarea copiilor cu simbolistica anumitor cuvinte cum ar fii cuvântul “alb” care înseamnă puritate, pace, candoare, săr-bătoare.(N.Turbatu, 2009, p.70).

Copii pot face cu plăcere comparaţii. Dacă la început ei au nevoie de imagini concrete pentru a realiza această operaţie, treptat reprezentările lor permit găsirea unor comparaţii concrete  dar şi abstracte. Imaginaţia copiilor aflată în punctul ei culminant îşi aduce aportul.

Accesibilă mi se pare şi hiperbola. Personajele din basme, balauri, zmei, fiinţe fabuloase de dimensiuni gigantice  îi obişnuiesc pe copii cu mijlocul  artistic amintit. Ei pot contura personaje umane sau animale  cu proporţii amplificate  mai ales că reprezentările lor spaţiale  şi temporale  nu sunt clar conturate.

Animismul face parte din viaţă normală a copiilor. Prin urmare, personificarea nu va fi decât un demers normal în povestirile lor. Copacii, florile, animalele  prind grai şi se poartă asemenea oamenilor. Totul poate prinde viaţă  şi acest procedeu este folosit constant, inconştient de către copii.

Metaforele şi alegoriile se elaborează greu şi nivelul intelectual  al copilului nu permite elaborarea conştientă a unor asemenea  figuri complexe. Aplecarea spre joc poate genera  incidental metafore dar ele  sunt percepute de receptor astfel deoarece sistemul de filtrare e altul. Să nu uităm că realitatea preşcolarului nu este una obiectivă şi raţională ca  realitatea  noastră  şi  atunci când o fetiţă spune în joacă “mă mărit cu pământul” sau “mă mărit cu copacul” nu face paralelă nici cu “Mioriţa”, nici cu panteismul, nici cu chiuveta îndrăgostită a lui Cărtărescu. Dar pentru  adultul cu o anumită enciclopedie culegerea şi integrarea acestor metafore în context poate avea valenţe deosebite.

La nivel de gramatică , un procedeu uşor de utilizat este şi inversiunea. “Frumoasa prinţesă” faţă de “o prinţesă frumoasă”  aduce în plin plan  ceea ce o caracterizează, accentuează  trăsătura. La această vârstă, copiii folosesc corect adjectivul după substantiv şi adverbul după verb şi vor detecta uşor schimbarea importanţei cuvântului odată cu schimbarea  locului.

Legat de personaje copiii realizează antiteze între personaje, lumea poveştilor şi a basmelor  se împarte în două tabere distincte şi opuse: una de partea binelui şi alta de partea răului.

Aceste figuri prezentate  mi se par acccesibile  fără a exclude posibilitatea producerii  altora.  Valoarea lor artistică se reliefează în contextul în care vor fi folosite .

E  important să învăţăm copii să construiască  acest context pe o schemă logică şi coerentă din punct de vedere cronologic, cu momente clar conturate, cu introduceri şi încheieri, cu personaje interesante şi de ce nu chiar cu valori morale. Asupra acestui aspect voi reveni în capitolul destinat activităţii de  povestire  creată de copii.

Folosirea dialogului îi face pe preşcolari să simtă mai intens  emoţiile textului, tensiunea şi ei dramatizează  constant şi inconştient. Treptat, prin dirijare, ei pot folosi atât vorbirea directă cât şi pe cea indirectă  când prezintă fapte din trecut.

Descrierea unui peisaj, caracterizarea unor personaje fizic sau chiar psihic, schimbarea perspectivei  şi altele se pot construi prin serii de întrebări şi sugestii. În plus însoţirea cu gesturi semnificative şi cu o mimică corespunzătoare  completează comunicarea verbală  orală. După modelul educatoarei sau din propria experienţă de viaţă copii reuşesc să-şi transmită emoţiile şi ideile şi pe cale non-verbală. Mai mult, dirijaţi, ei  vor face diferenţa între propoziţii cu acelaşi enunţ dar cu pronunţie diferită. Astfel , un ton uşor ironic într-o propoziţie de genul  “era isteţ tare” îi determină pe copii să remarce adevăratul sens:  “nu era isteţ deloc”.

Din cele prezentate, se vede că dirijarea preşcolarilor în direcţia folosirii unui limbaj frumos, artistic nu este neapărat o utopie. Important este modul în care adultul intervine cu strategii didactice atractive şi active pentru motivarea copilului şi stimularea potenţialului acestuia. Educarea limbajului în grădiniţă se face constant în cadrul tuturor activităţilor şi jocurilor desfăşurate şi în mod sistematic prin forme de organizare specifice acestei discipline.

Bibliografie:
1. Norel, Mariana-“Metodica realizării activităţilor de comunicare şi limbaj”, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2007.
2. Steiner, George–“După Babel –Aspecte ale limbii şi traducerii”, Editura Univers, Bucureşti, 1983.
3. Turbatu, Nina; Turbatu, Dana –Receptarea limbajului artistic de către preşcolari, Revista Învăţământului Preşcolar, nr.1-2, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi inovării, 2009
4. Vişan, Graţiela–Importanţa cunoaşterii relaţiei între dezvoltarea limbajului şi integrarea socială a preşcolarului, Revista Învăţământului Preşcolar, nr.3-4, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, 2008.
5. Vrăşmaş, Ecaterina–coordonator; Oprea, Viorica; Stoica,  Ana; Stanciu, Adriana; Niculescu, Sorina; Gălbinaşu, Elena  Liliana – “Să învăţăm cu… plăcere”, Supliment al Revistei  Învăţământului Preşcolar, Editura Coressi, 2007.

Accesări: 135

Articole asemănătoare