Predarea literaturii la liceu este pentru mine o provocare continuă, pentru că presupune găsirea unui echilibru între exigențele programei de bacalaureat și nevoia adolescenților de a se regăsi în ceea ce citesc. Experiența mi-a arătat că lectura impusă nu produce ecou dacă nu este transformată într-o experiență autentică, personalizată, în care elevii să simtă că sunt parteneri de dialog cu textul și nu doar receptori pasivi. Astfel, încerc să construiesc demersuri didactice care să pornească de la curiozitatea lor, să integreze metode interactive și să le ofere spațiu pentru reflecție personală.
Un exemplu relevant este modul în care abordez romanul „Ion”, de Liviu Rebreanu, un text fundamental în programa de bacalaureat. Înainte de lectura propriu-zisă, le propun elevilor un brainstorming dirijat: îi rog să spună primele cuvinte care le vin în minte când aud titlul romanului. De obicei, apar termeni precum „pământ”, „țăran”, „dragoste”, „obsesie”. Îi notez pe tablă sau într-un Padlet colaborativ, iar astfel se construiește un orizont de așteptare care ne va ajuta să confruntăm ulterior impresiile inițiale cu temele și motivele din text.
Momentul lecturii este întotdeauna unul cu valoare simbolică. De exemplu, atunci când parcurgem scena celebră a sărutului pământului, citesc eu fragmentul cu voce expresivă pentru a transmite intensitatea gestului, apoi îi las pe elevi să recitească în liniște și să noteze cuvintele sau imaginile care îi impresionează. Le cer să scrie o frază de reflecție rapidă, de tipul „Această scenă mi-a transmis…” sau „Mi-a amintit de…”, pentru a-i ajuta să își găsească propria voce și să lege textul de experiențele lor.
Analiza propriu-zisă o fac prin metoda cubului, care le propune elevilor sarcini diferite în funcție de perspectiva aleasă: unii descriu scena și detaliile vizuale, alții compară fragmentul cu alte texte, alții identifică simbolurile, stabilesc asocieri cu valori universale, argumentează importanța momentului pentru roman și caută aplicații în realitatea actuală. În urma acestor activități de grup, prezentările în plen conduc la o hartă conceptuală a ideilor, pe care o construim împreună.
Pentru a duce analiza mai departe, organizez o dezbatere. În cazul romanului „Ion”, întrebarea lansată este: „Ion este victima destinului sau un individ liber care își asumă propriile alegeri?”. Împart clasa în două echipe, fiecare pregătindu-și argumentele, iar o echipă de „judecători” decide în final care a fost mai convingătoare. Elevii descoperă astfel că literatura nu oferă răspunsuri definitive, ci provoacă întrebări și poziționări.
Etapa de reflecție personală este esențială. Folosesc adesea eseul de cinci minute, în care elevii notează rapid ce au înțeles nou și cum se raportează la personaj. Textele pot rămâne anonime, pentru a încuraja sinceritatea. Pentru o evaluare formativă mai structurată, apelez la instrumente digitale precum Google Forms, unde formulez întrebări cu răspunsuri multiple sau deschise, inclusiv exerciții de completare, astfel încât feedback-ul să fie imediat și transparent.
În ceea ce privește romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu, încerc să creez un echilibru între analiza naratorului omniscient și dimensiunea de roman al formării. În clasă, pornesc de la desenarea unei diagrame a relațiilor dintre personaje, realizată împreună cu elevii pe tablă sau într-o aplicație digitală. Aceasta devine punctul de plecare pentru discuții despre tipologii și trăsături de caracter. Îi provoc pe elevi să identifice reperele realismului balzacian, dar și să se întrebe în ce măsură personajele pot fi judecate din perspectiva actualității. De exemplu, Otilia este adesea comparată cu modele feminine din cultura populară, ceea ce face ca romanul să fie perceput nu doar ca o frescă socială, ci și ca o explorare a rolurilor de gen.
La studiul romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, abordarea mea este diferită, pentru că accentul cade pe conflictul interior și pe dimensiunea autentică. După lectura unor fragmente-cheie, precum scrisorile dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela sau descrierile de pe front, elevii sunt invitați să facă un jurnal dublu de lectură: într-o coloană notează citate semnificative, iar în cealaltă propriile reflecții sau întrebări. Această metodă îi ajută să își confrunte emoțiile cu experiențele personajului și să observe subtilitățile stilistice. Ulterior, organizez o dezbatere despre tema iubirii și a fidelității, în care elevii compară perspectivele lui Camil Petrescu cu viziuni contemporane. În ceea ce privește partea a doua a romanului, discuțiile vizează modul în care războiul schimbă percepțiile personajului și deschide spre o altă înțelegere a condiției umane.
Metodele acestea nu le aplic doar la romanul realist. În cazul poeziei eminesciene, „cubul” se transformă într-un instrument de analiză a simbolurilor și antitezelor, iar la „Iona” de Marin Sorescu dezbaterea pornește de la întrebarea dacă personajul este tragic sau doar un simbol al condiției umane. Poezia bacoviană, în schimb, cere o abordare mai intimă, prin reflecții personale și exerciții de transpunere a atmosferei de plumb în realitatea elevilor.
Convingerea mea este că textul literar la liceu nu trebuie redus la „comentariile de examen”, ci privit ca un spațiu de dialog interior. Elevii trebuie să fie puși în situația de a gândi, de a se raporta la texte prin prisma propriilor întrebări și de a-și exersa spiritul critic. Literatura îi ajută să înțeleagă lumea, dar și să se înțeleagă pe ei înșiși, iar profesorul are rolul de mediator în această întâlnire.
Bibliografie
• Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006.
• Bocoș, Mușata, Instruirea interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, Editura Polirom, Iași, 2013.
• Pânișoară, Ion-Ovidiu, Ghidul profesorului de succes, Editura Polirom, Iași, 2017.
• Todorov, Tzvetan, Plăcerea textului, Editura Univers, București, 1995.
• Eco, Umberto, Lector in fabula, Editura Univers, București, 1996.