Personalitatea umană este un rezultat al geneticului și mediului, în proporții diferite de la om la om. Laturile sale (temperamental, caracterul, aptitudinile, inteligența, etc.) sunt influențate puternic, atât de bagajul genetic, dar și de bagajul socio-cultural. Cu alte cuvinte, personalitatea se formează, într-o mare măsură, din experiențele pe care le trăim, plenar, în contexte sociale zilnice.
Multitudinea relațiilor, precum și a experiențelor pe care le trăim, oferă un cadru de constucție pentru caracter, o oportunitate de șlefuire a trăsăturilor temperamentale prea mult sau prea puțin dezvoltate, o modalitate de specializare a inteligenței și un spațiu concret de testare a aptitudinilor și creativității. Personalitatea este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi explicării – la nivelul teoriei ştiinţifice – a modalităţii de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană (Cosmovici, A., 2005). Cu alte cuvinte, ea oferă o prezentare amplă a omului sub aspect psihologic: cum este, ce trăsături are, care sunt aptitudinile, talentele sale, ce nivel de motivație are, cât de puternică este voința sa, etc.
Complexitatea personalității este dată de laturile ce-o compun și care sunt în număr de cinci: temperamentul, caracterul, inteligența, creativitatea și aptitudinile. Acestea se dezvoltă sub influența celor trei factori de bază: ereditate, mediu, educație. Ereditatea oferă un prim cadru pentru formarea și dezvoltarea personalității. Ea oferă acele predispoziții ce sunt date de trăsăturile prezente și la alți membrii ai familiei și care poartă denumirea de bagaj genetic. Mediul se referă la totalitatea aspectelor de ordin socio-cultural ce susțin evoluția personalității, iar educația, ultimul factor, aduce în lumină acele influențe dirijate și organizate de adulți menite să șlefuiască imperfecțiunile rezultate în urma acțiunii primilor doi.
Un contribuitor important pentru conturarea și dezvoltarea personalității ce reunește câte puțin din fiecare factor, este voluntariatul. Pentru mulți, acesta reprezintă o formă de muncă lipsită de câștiguri materiale. În realitate, voluntariatul semnifică mult mai mult de atât. El este o acțiune susținută și organizată, concentrată pe un anumit domeniu de activitate, al cărui scop primar este exersarea spiritului civic. Astfel, o primă latură a personalității vizată pentru dezvoltare este caracterul. Prin modelele de relaționare pe care le propune, precum și exemplele de activități concrete de muncă, se consolidează trăsături caracteriale, interese profesionale și aptitudini. Experiențele reale pe care elevii le experimentează în acțiunile de voluntariat, sunt de impact și produc restructurări majore la nivelul sistemului de valori. Temperamentul este și el șlefuit prin domolirea anumitor trăsături ca impulsivitatea, nervozitatea, răbdarea, și altele. Pentru prima oară, temperamentul și caracterul se pot dezvolta împreună într-un mod sănătos, completându-se.
Aptitudinile sunt oglindite în tipul de voluntariat ales. Interesele își spun cuvântul, deoarece elevii aleg să se implice în activități în care excelează. Prin intermediul sarcinilor propuse, aceștia au posibilitatea să transforme aptitudinile în deprinderi, atingând un alt nivel de dezvoltare. Alegerile privitoare la carieră sunt facilitate de aceste experiențe.
Inteligența primește un cadru individualizat de manifestare, tipul specific fiecărui elev ajungând să se accentueze prin valorificarea acțiunilor sale în muncă. Creativitatea este pusă și ea sub semnul evoluției prin faptul că elevii adaptează strategiile de muncă profilului psihoaptitudinal personal.
Voluntariatul este mai mult decât o experiență; el este un întreg repertoriu educativ ce însoțește elevul în autocunoaștere. Acțiunea sa este multidimensională, vizând dezvoltarea plenară a personalității. Caracterul său flexibil nu impune o vârstă, un cadru anume, nu limitează ci, dimpotrivă, întrunește toate condițiile pentru a crea o experiență unică pentru fiecare elev. Viitorul și evoluția unei societăți se regăsesc, astfel, în implicarea în acțiunile de voluntariat. Cultivarea interesului pentru această activitate prin validarea inițiativelor civice, precum și susținerea copiilor în demersul explorator de identificare a domeniului potrivit pentru ei, sunt esențiale pentru dezvoltarea unor caracteristici stabile, puternice și reprezentative de personalitate.
Bibliografie
1. Băban A., (2009). Consiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere. Cluj: Asociația de științe cognitive din România.
2. Cosmovici, A., (2005), Psihologie generală, Iași: Polirom.
3. Cristea. C.G., (2008), Pedagogie generală, București: Didactica și Pedagogica.
4. Cucoș, C. (2014), Pedagogie, Iași: Polirom.
5. Jigău, M., (2007), Consilierea carierei. Compendiu de metode și tehnici, București: Sigma.