În prezent, școala românească se confruntă cu numeroase provocări (cursuri online, teze cu subiect unic, evaluări standardizate, simulări, bullying, substanțe interzise etc.), cărora elevii și profesorii trebuie să le facă față. Profesorii și majoritatea elevilor reușesc să se adapteze repede, dar sunt și elevi cărora li se pare dificil să iasă din zona lor de confort, care acceptă schimbările cu reticență. Profesorii, ca furnizori ai educației, ca reprezentanți ai școlii în sala de clasă, trebuie să găsească soluții pentru a-i atrage pe acești elevi către școală, pentru a le arăta că instituția de învățământ nu are doar rolul de a facilita accesul la informații, cunoștințe, ci încearcă să ajungă și la sufletul lor. Activitățile extrașcolare reprezintă o modalitate eficientă pentru a realiza acest lucru iar cele care implică voluntariatul sunt cele mai indicate, pentru că beneficiarii sunt atât persoanele ajutate (beneficiari direcți), cât și elevii voluntari (beneficiari indirecți).
Prin voluntariat, elevii își dezvoltă empatia și altruismul, spiritul civic, abilitățile de comunicare, dau dovadă de solidaritate, implicare, responsabilitate. Datorită activităților în care sunt implicați, elevii ajung să conștientizeze importanța voluntariatului în viața unei societăți și să înțeleagă diferențele dintre „munca patriotică” și voluntariat, care vine din inimă, care înseamnă dragoste față de semeni, față de natură, față de mediul în care trăiesc. Voluntariatul este o activitate interesantă, atractivă și pentru copii, demnă de a fi desfășurată în școala contemporană și de a fi promovată în societate ca exemplu de bună practică.
Indiferent că este vorba de acțiuni de ecologizare, colectare a deșeurilor, donații etc., voluntariatul dezvoltă personalitatea elevilor, contribuind la desăvârșirea acestora ca ființe umane dotate cu înțelegere pentru realitățile care îi înconjoară. Voluntariatul înseamnă investiție în propria persoană, echivalează cu o „școală a vieții” pentru că toate situațiile care pot interveni în realizarea unui proiect de voluntariat, reprezintă acumularea de experiență și învățarea gestionării situațiilor de criză de orice fel.
Spre exemplu, printr-o acțiune de ecologizare („Și nouă ne pasă!”), elevii vor învăța ce înseamnă să gândești ecologic, să te implici în acțiuni de ecologizare a mediului în care îți desfășori activitatea. Adevărata educație ecologică își va atinge scopul numai atunci când elevii, adică cetățenii de mâine, vor fi convinși de necesitatea ocrotirii naturii și vor deveni factori activi în acțiunea de conciliere a omului cu aceasta. Conștientizând frumusețea naturii și promovând păstrarea curățeniei, elevii vor înțelege utilitatea acțiunilor ecologice.
Apoi, târgurile caritabile, donațiile de jucării și dulciuri cu ocazia sărbătorilor pascale („Să-i ajutăm pe cei de lângă noi”) sau de iarnă („Moș Crăciun există!”), donațiile de fructe și legume (campania „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”) sensibilizează elevii și profesorii voluntari cu privire la situația dificilă în care se află unele categorii sociale (copii din familii nevoiașe, bătrâni singuri, persoane cu dizabilități), dezvoltă valențele umanitare, consolidează abilitățile de a trăi împreună într-o societate unită și solidară.
Dintre activitățile de voluntariat amintite anterior, experiența m-a făcut să constat că cele destinate sărbătorilor de iarnă sunt cele mai îndrăgite de elevi, pentru că beneficiarii nu sunt doar persoanele ajutate, ci și elevii voluntari, care ajung să simtă magia Crăciunului și să realizeze că este o bucurie mai mare să dai, să dăruiești, decât să primești.
Conform Legii nr. 78 din 2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, voluntarii pot desfășura activități de interes public în următoarele domenii: arta și cultura, sportul și recreerea, educația și cercetarea, protecția mediului, sănătatea, asistența socială, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar și/ sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială. Apoi, unul dintre obiectivele specifice ale Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (care presupune dezvoltarea activității de voluntariat realizată de copii/ elevi din învățământul preuniversitar și studenți) îl reprezintă „organizarea unor activități incitante și interesante pentru persoanele aflate în dificultate și pentru voluntari”.
Astfel, în școală, sub semnul voluntariatului se pot desfășura și activități culturale (aniversarea unor mari scriitori români, spectacole, concursuri de creație literară pe teme specifice voluntariatului etc.), care să promoveze comunicarea între elevi, formarea atitudinii pozitive față de cultura/ literatura română, cultivarea fanteziei creatoare. Agreate de elevi sunt și activitățile sportive; deci, pot fi organizate concursuri de șah, meciuri de fotbal etc. („Minte sănătoasă într-un corp sănătos”), care să favorizeze dezvoltarea spiritului de echipă în rândul elevilor.
Cu ocazia sosirii primăverii, se pot realiza activități extrașcolare care să vizeze confecționarea de felicitări și mărțișoare („Firul alb și firul roșu”), care vor fi vândute, apoi, la un târg caritabil. Astfel, elevii voluntari își dezvoltă abilitățile practice, ajung să prețuiască tradiția națională și vor fi mulțumiți că, la final, au reușit să aducă un zâmbet pe fața unui copil sau a unui bătrân.
De asemenea, pot fi demarate campanii antiviolență („Stop violenței!”) și antidrog („Drogurile – iluzia fericirii”) la nivelul unităților de învățământ, elevii având posibilitatea să-și formuleze propriul mesaj contra violenței și consumului de substanțe interzise. Elevii care se confruntă cu asemenea probleme vor conștientiza că cei din jur le sunt alături, că școala încearcă să-i ajute să depășească situațiile de criză, că totul depinde doar de ei, așa cum spunea și Andre Gide: „Îndrăznește să devii ceea ce ești. Există posibilități minunate în fiecare ființă. Să știi să spui fără încetare: Nu depinde decât de mine!”.
Voluntariatul înseamnă responsabilitate, implicare, dar și bucurie sinceră pentru elevii voluntari. Desfășurând o activitate de voluntariat, elevul demonstrează că este un om bun, implicat și participă într-un mod real, util la asigurarea unei lumi mai bune.
Bibliografie
Legea nr. 78 din 2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România;
Ordinul din 2012 privind dezvoltarea Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC).