Evaluarea în contextul educațional reprezintă un demers pedagogic definit ca proces educațional de colectare, analiză și interpretare a informațiilor relevante despre achizițiile elevilor, având ca finalitate formularea unor judecăți de valoare fundamentate și orientate spre optimizarea demersului didactic (Manolescu, 2010). În strânsă legătură cu evaluarea se află conceptul de progres școlar, care semnifică avansul înregistrat de elev în raport cu obiectivele curriculare prestabilite, reflectând o evoluție pozitivă și măsurabilă a cunoștințelor, abilităților și competențelor sale pe o anumită perioadă de timp (Stoica, 2019).
Evaluarea școlară se clasifică în:
- Evaluare inițială: diagnosticarea nivelului elevilor la început de an școlar, pentru a stabili nivelul de pregătire al elevilor (Radu, 2001).
- Evaluare formativă: monitorizarea continuă și oferirea de feedback (pe parcursul anului școlar, unității de învățare), cu scop formativ (Stoica, 2019).
- Evaluare sumativă: măsurarea globală a atingerii obiectivelor (la sfârșit de an școlar, unitate de învățare), se aplică în principal metode cu scop sumativ (Iucu, 2006).
Evaluarea inițială, periodică și finală sunt etape temporale distincte în cadrul procesului de evaluare școlară, fiecare având un scop specific și fiind realizată în momente cheie ale parcursului de învățare al elevului. Ele nu reprezintă tipuri fundamentale de evaluare în sine, ci mai degrabă momente de aplicare a diferitelor metode și instrumente de evaluare. Ele sunt momentele când se realizează evaluarea, indiferent de tipul specific de evaluare (formativă, sumativă, diagnostică) care este predominant în acel moment.
Sintagma Cerințe Educaționale Speciale (CES) circumscrie ansamblul de necesități individuale ale unui elev, generate de o varietate de factori, inclusiv dizabilități de natură senzorială, fizică, intelectuală, emoțională, de limbaj sau de comunicare, tulburări specifice de învățare, tulburări de dezvoltare, sau tulburări de comportament. Aceste necesități impun adaptări semnificative ale curriculumului sau furnizarea de servicii educaționale suplimentare, cu scopul de a asigura participarea deplină și efectivă a elevului la procesul de învățare, în condiții de echitate cu ceilalți (Legea nr. 1/2011 privind educația națională). Elevul cu CES este acel elev ale cărui particularități individuale necesită o abordare educațională personalizată și resurse specializate pentru a-i facilita accesul la curriculum și pentru a-i susține progresul școlar (Gherghina, 2018).
Dezvoltarea cognitivă a elevilor cu CES se manifestă printr-o eterogenitate semnificativă, influențând modalitățile în care aceștia procesează informațiile, abordează rezolvarea de probleme și își construiesc gândirea abstractă (Piaget, 2012, trad. rom.).
Dezvoltarea cognitivă a copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) în domeniul matematicii prezintă o varietate complexă de dificultăți, influențată de natura specifică a CES-ului (dizabilitate intelectuală, tulburări de învățare, tulburări din spectrul autist, ADHD ) și de interacțiunea cu factori individuali, educaționali și de mediu. Înțelegerea acestor dificultăți este punctul de pornire pentru a elabora strategii de intervenție personalizate și eficiente.
Dintre dificultățile cognitive pe domeniul matematicii, cele mai des întâlnite la copiii cu CES amintim după Butterworth, B. (2010):
- Dificultăți în înțelegerea conceptelor numerice de bază: cardinalitatea (înțelegerea faptului că ultimul număr numărat reprezintă cantitatea totală), conservarea numărului (înțelegerea faptului că numărul rămâne același indiferent de aranjamentul obiectelor) sau relațiile de mărime (mai mare decât, mai mic decât). Aceasta poate îngreuna formarea unei baze solide pentru învățarea operațiilor aritmetice.
- Dificultăți în realizarea operațiilor aritmetice: executarea operațiilor aritmetice de bază (adunare, scădere, înmulțire, împărțire) poate fi o provocare pentru copiii cu CES. Aceștia pot avea dificultăți în memorarea faptelor numerice (tablă înmulțirii), în înțelegerea algoritmilor de calcul, în organizarea pașilor de rezolvare sau în menținerea atenției pe parcursul operațiilor complexe. Tulburările de învățare, cum ar fi discalculia, se manifestă în mod specific prin dificultăți persistente în înțelegerea și manipularea numerelor (Butterworth, 2010).
- Dificultăți în percepția spațială și în geometrie: probleme în înțelegerea formelor, a relațiilor spațiale (deasupra, dedesubt, în interiorul), a orientării în spațiu sau în vizualizarea obiectelor în diferite dimensiuni (Newcombe, 2010). Aceste dificultăți pot afecta înțelegerea conceptelor geometrice de bază și rezolvarea problemelor care implică raționament spațial.
- Dificultăți în rezolvarea de probleme: implică o serie de abilități cognitive complexe, inclusiv înțelegerea textului problemei, identificarea informațiilor relevante, selectarea și aplicarea strategiilor de rezolvare și verificarea rezultatului (Montague, 2007). Copiii cu CES pot întâmpina dificultăți în oricare dintre aceste etape, fie din cauza dificultăților de înțelegere a limbajului, a deficitelor de atenție, a dificultăților de organizare sau a problemelor de memorie de lucru.
Copiii cu dizabilitate intelectuală pot avea o rată de dezvoltare cognitivă mai lentă și pot necesita o abordare mai concretă și mai puțin abstractă a conceptelor matematice
- Tulburările de învățare (Discalculia): dificultățile sunt specifice procesării numerice, înțelegerii conceptelor matematice și realizării calculelor
- Tulburările din Spectrul Autist: pot exista dificultăți în înțelegerea conceptelor abstracte, preferințe pentru rutină și dificultăți în adaptarea strategiilor de rezolvare. Pe de altă parte, unii copii cu TSA pot avea abilități excepționale în domenii specifice ale matematicii.
- ADHD: Dificultățile de atenție, impulsivitatea și hiperactivitatea pot afecta concentrarea în timpul lecțiilor de matematică și rezolvarea sarcinilor
În cadrul disciplinei Matematică, aceste particularități pot genera dificultăți specifice în înțelegerea conceptelor numerice fundamentale, în executarea operațiilor aritmetice de bază, în percepția relațiilor spațiale sau în abordarea sarcinilor de rezolvare de probleme (Stan, 2015). Urmărirea atentă a îmbunătățirii rezultatelor acestor elevi necesită implementarea unui proces de evaluare continuu și individualizat, adaptat la profilul lor specific de învățare.
Monitorizarea progresului unui elev cu CES la disciplina Elemente de matematică presupune un demers evaluativ complex, care îmbină elemente ale evaluării formative și sumative, fiind în mod intrinsec adaptat la necesitățile sale educaționale unice. Acest proces include o serie de etape interconectate, menite să ofere o imagine detaliată a evoluției elevului:
Stabilirea unor obiective de învățare individualizate reprezintă un pas fundamental. Aceste obiective trebuie să fie formulate în concordanță cu principiul SMART (Specifice, Măsurabile, Atingibile, Relevante, Încadrate în timp) și să fie elaborate ținând cont de nivelul actual de dezvoltare cognitivă al elevului, de potențialul său individual identificat și de adaptările necesare ale curriculumului național (Iucu et al, 2014).
Selectarea și aplicarea unor metode și instrumente de evaluare diferențiate pentru a permite elevului cu CES să își demonstreze achizițiile în modalități care valorizează punctele sale forte și compensează eventualele dificultăți. Aceasta poate implica utilizarea observației directe structurate în timpul activităților practice, recurgerea la materiale manipulabile pentru concretizarea conceptelor, adaptarea formatului testelor (timp suplimentar, prezentare vizuală clară, itemi cu complexitate redusă), încurajarea prezentărilor orale, analiza atentă a portofoliilor cu lucrări relevante și stimularea autoevaluării prin instrumente ghidate (Manolescu, 2015).
Monitorizarea frecventă a progresului prin evaluări formative integrate în activitățile de învățare este crucială pentru a identifica precoce dificultățile și pentru a oferi un feedback imediat și constructiv. Aceasta se poate realiza prin verificări orale individuale, analiza răspunsurilor la întrebări specifice, examinarea sarcinilor de lucru adaptate și utilizarea unor instrumente de autoevaluare simple (Radu, 2018).
Documentarea sistematică a progresului reprezintă o componentă importantă pentru a urmări evoluția elevului pe termen lung. Aceasta poate include utilizarea unor fișe de observație structurate, scale de evaluare a comportamentului cognitiv în timpul rezolvării de sarcini, înregistrări ale performanței la activități specifice și analize calitative ale lucrărilor realizate (Stoica, 2019).
Colaborarea activă cu părinții și alți specialiști (psiholog școlar, consilier școlar, logoped) reprezintă echipa multidisciplinară care oferă o înțelegere holistică a nevoilor elevului și pentru a asigura o abordare coerentă și integrată a intervențiilor educaționale (Stan, L., 2014).
Adaptarea continuă a intervențiilor pedagogice pe baza datelor de evaluare colectate permite personalizarea procesului de învățare, utilizarea unor strategii de diferențiere eficientă, selectarea de materiale didactice adaptate și integrarea tehnologiilor asistive relevante pentru a sprijini progresul optim al elevului (Iucu et al, 2014).
Schița de urmărire a progresului elevului cu CES pe Domeniul Dezvoltare Cognitivă (Elemente de Matematică)
Obiectiv Individualizat (Elemente de Matematică)
O1…..
O2…
Metode/Instrumente de Evaluare
DATA REPERE TEMPORALE NIVELUL ÎNVĂȚĂRII
Data evaluării Tipul Evaluării: inițială perioadică finală Nivel de realizare: regres stagnare progres
Data evaluării Tipul evaluării: inițială perioadică finală Nivel de realizare: regres stagnare progres
Observații/Strategii de Intervenție/Recomandări
Bibliografie
Butterworth, B. (2010). Foundational numerical capacities and the origins of dyscalculia. În S. Berteletti, C. Lucangeli, R. H. Logie. Numerical cognition and individual differences (pp. 1-20). Psychology Press.
Iucu, R. B. (2006). Teoria și metodologia instruirii. Editura Polirom. Iași.
Iucu, R. B., Păun, E. (2014). Educația preșcolară în România. Editura Polirom. Iași
Stan L. (2014). Pedagogia preșcolarității și a școlarității mici. Editura Polirom. Iași
Manolescu, M. (2010). Evaluarea competențelor. Editura Polirom. Iași.
Montague, M. (2007). Self-regulation and mathematics instruction. Learning Disabilities Research and Practice, 22(1), 75-83.
Newcombe, N. S. (2010). Increasing comprehension by using visual learning strategies. American Educator, 34(2), 29-43.
Radu, I. T. (2001). Evaluarea în procesul didactic. Editura Didactică și Pedagogică. București.