Anul acesta școlar, am preluat grupă mică și am identificat un copil cu CES, diagnosticat deja – un copil aflat în plasament. Am identificat NEVOIA: să ajut un copil de 3 ani cu CES să se integreze în colectivitate, asigurându-i un mediu sigur și favorabil integrării prin reglarea comportamentelor acestuia în relație cu colegii de grupă. Și astfel a trebuit să caut o soluție pentru rezolvarea acestei nevoi.
După o perioadă de două – trei săptămâni în care m-am străduit să corectez comportamente nepotrivite – împins copiii, poziția neadecvată la ora mesei, tăvălit pe jos, agitație permanentă în timpul activităților, lipsa exprimării verbale, neascultarea sfaturilor și comenzilor educatoarei și inclusiv ale facilitatorului – am parcurs, la modul teoretic, pașii pe care îi propune V.A.M pentru a-mi reconfigura abordarea și comportamentul lui C.G. La momentul inițial, CG deranja toate activitățile, nu stătea pe pernuțe alături de ceilalți colegi nici măcar un minut, era foarte agitat, îl găseai pe sub toate mesele, alerga prin sala de clasă, împingea colegii.
Ce am VĂZUT? Comportamente inadecvate.
Ce mi-am propus? Să AJUSTEZ: am discutat zilnic cu el în timpul jocului liber și am aflat că îi place engleza, știa toate culorile, să numere… mai puțin în română… am discutat si cu asistentul maternal și am aflat că nu ii place să i se spună ce să facă, îi place să stea singur și mai ales să stea pe youtube…
Am început să MĂSOR: Cât de des este nevoie să intervin pentru rezolvarea situațiilor neplăcute la grupă? Aproape zilnic în primele două luni de zile. Toți preșcolarii au fost de acord să îl ajutăm pe G să se integreze în colectivul nostru, să fim prieteni. Schimbările nu au întârziat să apară: rezolvarea am găsit-o împreună.
În cazul meu, a fost necesar să fac un pas în spate și să văd cum îmi pot contribui pentru rezolvarea situației. Am iesit „din cutie” și mi-am pus întrebările: Oare ce își dorește G? Inițial, nu m-am gândit că el ar avea vreo nevoie. Așadar, mi-am construit o relație cu el, aflând ce pasiuni are, ce îl supără dar și ce îi place (să stea cu telefonul și că nu îi place să i se spună ce să facă). Am construit o relație, am renunțat să îi fac observații și l-am integrat în activități ca ajutorul meu de nădejde: distribuia creioane, fișe de lucru, numindu-l „mâna mea dreaptă”, cu acordul copiilor, deoarece nu îi neglijez pe ceilalți copii din grupă – am grijă de nevoile fiecărui copil în parte.
Am văzut MĂREȚIA în cel pe care m-am oferit să-l ajut să se integreze în colectivitate și să-i ofer un mediu favorabil integrării. Am hotărât împreună cu facilitatorul să nu fie prezent în sala de grupă decât în timpul mesei pentru a-l ajuta.
După prima săptămână, în timpul activităților pe centre, îl așezam lângă mine și încercam să-l fac să se simtă apreciat. Devenise mai atent, mai ordonat. Când facilitatorul își făcea apariția, totul se anula, ca în momentul T0 – devenea mai agitat, mai neascultător. Astfel că am hotărât împreună cu facilitatorul care este și asistentul maternal al preșcolarului să îl lase la grădiniță singur în sala de grupă câte două ore, iar pe parcurs să mărim timpul în funcție de rezultatele obținute.
De ce a răspuns CG la instrumentul aplicat de mine? Pentru că am acționat din dragoste față de el: l-am implicat în activități luându-l ca ajutorul meu, mâna mea dreaptă. M-am purtat diferit față de el și se pare că a dat rezultate.
În acest moment, am mărit timpul la grupă și stă 2 ore și jumătate și îmi propun sa ajungem pe viitor să participe la întreg programul.
Concluzionând, aș putea afirma că implicarea în astfel de activități ajută la construirea unor relații constructive și fiecare reușită ne dă încredere în noi și o gândire pozitivă ne împinge să mergem mai departe la cât mai multe construirea a cît mai multe relații de acest gen. ”Învățarea se face între minți și inimi”.
Bibliografie
Cursul MDE furnizat de Superteach