În dezvoltarea normală a vorbirii preșcolarilor și școlarilor mici, pot să apară unele tulburări de vorbire, cunoscute și sub denumirea de handicapuri de limbaj. Acestea pot apărea pe un fond intelectual normal, dar și la deficienții mental sau senzorial. Tulburările se datorează unor deprinderi greșite de vorbire sau unor particularități ale aparatului fonator, ale analizatorului verbator și analizatorului auditiv, de care depinde o pronunție corectă.
Psihopedagogul Emil Verza s-a impus în literatura de specialitate, clasificând următoarele tulburări de limbaj:
- Tulburări de pronunție (dislalia, rinolalia, dizartria);
- Tulburări de ritm și fluență a vorbirii (bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia, aftonagia, tulburări pe bază de coree);
- Tulburări de voce (afonia, disfonia, fonastenia);
- Tulburări ale limbajului scris-citit (dislexia-alexia, disgrafia-agrafia);
- Tulburări polimorfe (afazia, alalia);
- Tulburări de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen, electiv sau voluntar; retard și întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii);
- Tulburări ale limbajului bazat pe disfuncțiile psihice (dislogia, ecolagia, jargonofazia, bradifazia etc.) (Verza, 1993, p.82).
Tulburări de articulație și de pronunție
Ca formă de manifestare, cea mai întâlnită este dislalia care presupune o abatere de la vorbirea corectă prin pronunțarea cu dificultate a unor sunete, silabe și chiar cuvinte. În funcție de forma de manifestare se conturează trei forme dislalice:
- Dislalia simplă, apărând deteriorări numai la nivelul anumitor sunete;
- Dislalia generală, cu alterarea majorității sunetelor;
- Dislalia totală, cu extindere la nivelul cuvintelor (Verza, 1993, p.83).
Comparativ cu vocalele, consoanele apărând mai târziu în vorbirea copiilor, sunt mai des afectate. Din această cauză pronunția acestora este mai dificilă și intră mai des în aria fenomenelor dislalice (de exemplu: vibranta r, siflantele s-z, șuierătoarele ș-j, africatele g-ț).
Rinolalia sau nazalizarea este o tulburare de articulație prin deteriorarea sunetelor „m” sau „n”. Această greșeală de pronunție sau de vorbire nu prezintă un caracter fiziologic, înscriindu-se în limitele normale și fiind ușor de corectat.
Cea mai gravă tulburare de articulație, provocată de unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală, o reprezintă dizartria. Acest tip de tulburare este caracterizată de o vorbire confuză disritmică, disfonică și o pronunțare neclară.
Tulburări de ritm și fluență
Din această categorie de tulburări face parte bâlbâiala, afectând în mod frecvent băieții. Această tulburare este caracterizată de o dificultate mai mare în vorbire, provocând perturbări atât la nivelul personalității cât și al comportamentului.
Bâlbâiala prezintă trei forme de manifestare: cronică, tonică și mixtă. Bâlbâiala cronică prezintă întreruperi ale vorbirii fluente, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete sau silabe. Bâlbâiala tonică prezintă un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziție, blocaj provocat de apariția unui spasm articulatoriu cu o durată mai mare sau mai mică, în funcție de gravitatea acestuia. Forma mixtă rezultă din îmbinarea caracteristicilor primelor două forme de bâlbâială, dar cu una din cele două dominante.
Netratarea bâlbâielii poate duce la instalarea logonevrozei. Atitudinea copiilor de a-l ridiculiza pe cel care se bâlbâie și abordarea greșită de către educatoare a acestei manifestări conduce la efecte negative asupra randamentului școlar. Logonevroza afectează întreaga personalitate a copilului fiind foarte rezistentă la corectare.
Tahilalia și bradilalia fac parte din aceeași categorie de tulburări. Tahilalia reprezintă tulburarea specifică vorbirii într-un tempou prea rapid, spre deosebire de bradilalie ce presupune o tulburare de exprimare într-un tempou exagerat de rar.
Tulburări de voce
Acesta categorie presupune o scădere a intensității și a timbrului vocii, forma cea mai gravă reprezentând pierderea totală a vocii. În această categorie se înscriu: fonastenia, disfonia și afonia.
Fonastenia se manifestă pe fondul unor oboseli ale vocii, în această situație coardele vocale nu mai au capacitatea de a imprima o intensitate normală a vocii.
Disfonia presupune o pierdere parțială a vocii, a expresivității și a intonației ei.
În cazul afoniei, sonoritatea vocii dispare total.
Cauzele producerii acestor fenomene sunt suprasolicitarea vocii, tensiuni psihice excesive, afecțiuni ale aparatului fonoarticulator, afecțiuni ale sistemului endocrin și a organismului în general.
Tulburările polimorfe
Aceste manifestări generează consecințe grave ce vizează atât comunicarea cât și dezvoltarea psihică normală a copilului. Din această categorie fac parte afazia și alalia.
Afazia este caracterizată de pierderea parțială sau totală a funcțiilor limbajului.
Alalia este o tulburare înnăscută, copilul prezintă dificultăți majore în însușirea limbajului, menținându-se în afara ariei de comunicare verbală. Cei afectați de aceste tulburări se folosesc de comunicarea nonverbală și paraverbală, dar și de unele cuvinte mono și bisilabice pentru a transmite mesajul.
Tulburări de dezvoltare ale limbajului
Se manifestă la acei copii care nu prezintă un nivel normal de dezvoltare a vorbirii în raport cu vârsta. Acest tip de tulburări, numite și retarduri sau întârzieri în vorbire sunt caracterizate de dificultăți în comunicare, în exprimare și în înțelegerea vorbirii celor din jur. Copiii care prezintă această formă de manifestare au un vocabular sărac și folosesc în mod special cuvinte uzuale. Au incapacitatea de a formula propoziții respectând aspecte fonetice, lexicale și gramaticale.
Mutismul electiv sau voluntar presupune refuzul copilului de a comunica pe o anumită perioadă de timp cu unele persoane sau cu toți din jurul lui. Prin utilizarea unor metode greșite de educare și abordarea unei atitudini care frustrează copilul această tulburare se manifestă în mod deosebit la copiii hipersensibili. Această manifestare influențează negativ însușirea limbajului și integrarea în activitate, chiar și de se manifestă pe o perioadă mai scurtă de timp.
Într-o categorie aparte, tulburările limbajului bazate pe disfuncțiile psihice sunt caracterizate de dezordini generale de formulare, exprimare verbală și înțelegerea comunicării (Damșa, Toma Damșa, Ivănuș, 1996, p.20).