Transdisciplinaritatea: Temeiuri conceptuale (IV)

În vreme ce disciplinaritatea   sau inter/ pluridisciplinaritate  situa Subiectul în raport cu Obiectul pe un singur nivel de Realitate, transdiciplinaritatea implică o Realitate multinivelică și multireferențială.

II. Transdisciplinaritatea  fenomenologică

Aspectul fenomenologic se referă la relația dintre Subiect și Obiect, în raport cu Terțul ascuns.

  • Obiectul transdisciplinar   se  constituie din „ansamblul nivelurilor de Realitate și de zona sa complementară de non-rezistență.”
  • Subiectul transdisciplinar  concentrează „ansamblul nivelurilor de percepție și zona sa complementară de non-rezistență. ”

Obiectul și Subiectul transdisciplinar împreună cu Terţul Ascuns definesc Realitatea Transdisciplinară sau Trans-Realitatea.
Astfel, la nivelul Obiectului, putem vorbi de un nivel macrofizic, un nivel microfizic, ciber- spaţiul- timpul şi nivelul supercorzilor. Dintre nivelurile de Realitate ale Subiectului, numite și „niveluri de percepție” (inspirat de fenomenologia lui Husserl), putem menționa: nivelul biologic, nivelul psihic, nivelul trăirilor spirituale, afective etc.

Un nivel de Realitate se referă la aspectele pe care le putem surprinde printr-o formă de cunoaştere, ştiinţifică sau de altă natură şi care se supun unui ansablu de legi generale (cum este, de exemplu, legea gravitaţiei).

De asemenea, nivelurile de percepţie se referă la experienţele, cunoştinţele, trăirile Subiectului care pot fi transpuse în cuvinte, sub formă raţională sau exprimate printr-un  limbaj simbolic sau metaforic.

Ansamblul nivelurilor de  Realitate se prelungeşte – dincolo de „ultimul”, „cel mai de sus” şi „ultimul”, „cel mai de jos” – printr-o  zonă de non-rezistenţă (sau de transparenţă) la ,,experienţele, reprezentările, descrierile, imaginile sau formalizările matematice, în care nu mai există nici un nivel de Realitate, datorită limitelor organelor noastre de simţ de a surprinde Realitatea, indiferent de instrumentele de măsură care ar putea prelungi capacitatăţile lor.”   Zonele de non-rezistenţă ale Obiectului şi Subiectului trebuie să fie identice pentru ca Subiectul transdisciplinar să poată comunica cu Obiectul transdisciplinar. Zona de non-rezistenţă, datorată limitelor corpului uman, a organelor de simţ, indiferent de instrumentele care ne prelungesc abilităţile şi competenţele perceptive corespunde, în modelul de Realitate transdiciplinară, sacrului, ,,rațional, dar nu raționalizabil,”  o zonă de tranparență absolută, dar care, datorită diferențelor dintre nivelurile de Realitate, apare ca un văl, ca un „real voalat”, autorul preluând conceptul „le réel voilé”  al lui Bernard d’Espagnat, acesta sustrăgându-se oricărei formalizări raționale.

Zona de non- rezistență este Terțul secret inclus  – Terț tainic inclus, Terț iubitor  şi permite „unificarea, prin diferențele lor, a Subiectului transdisciplinar cu Obiectul transdisciplinar.”  În vreme ce, realitatea empirică este accesibilă prin instrumentele ştiinţei, este diferită de realul voalat, care rămâne nonreprezentabil. Re-descoperierea sacrului și implicarea lui în cunoaștere este marea contribuție adusă de transdiciplinaritate, permițând  dialogul dintre cultură, religie și stiință.

Între două niveluri de Realitate adiacente există și coerență orientată, informaţia circulă de la un nivel de Realitate la altul, atât în cazul Obiectului, cât  şi în cazul Subiectului, într-un mod orientat, imaginat ca o săgeată care traversează nivelurile de Realitate. Mișcarea poate să fie ascendentă sau descendentă. „Fluxului de informaţie ce traversează într-o manieră coerentă diferitele niveluri de Realitate îi corespunde un flux de conştienţă ce traversează într-o manieră coerentă diferitele niveluri de percepţie. Cele două fluxuri se află într-o relaţie de izomorfism, datorită zonei de non-rezistență comune Subiectului și Obiectului transdisciplinar, Terțul secret ascuns. Cunoașterea devine în același timp exterioară – a Obiectului  și interioară – a Subiectului , implicând trecerea de la cunoașterea in vitro la cunoașterea in vivo, ,,dinamică și contradictorie, întocmai ca plenitudinea reală a lumii și a ființei umane.”

În modelul transdisciplinar al Realităţii nu există  o ierarhie a  nivelurilor de Realitate: „nici un nivel de Realitate nu constituie un loc privilegiat de unde am putea înţelege toate celelalte niveluri de Realitate. Un nivel de Realitate este cel care este pentru că toate celelalte niveluri există în acelaşi timp” , spune teoreticianul, formulând astfel un nou Principiu al Relativităţii . Structura nivelurilor de Realitate este deschisă, în prelungirea teoriilor lui Kurt Gödel, ceea ce blochează posibilitatea construirii unei teorii complete, care ar mărgini, din nou, cunoașterea.

III.   Transdisciplinaritatea experimentală şi atitudinea transdisciplinară

În societatea secolului 21, transdisciplinaritatea experimentală compune o țesătură caleidoscopică, în manifestări diverse și mozaicate, cu precădere în palierul educației. Metodologia transdiciplinară implică o atitudine transdisciplinară, bazată pe: rigoare, deschidere și toleranță: „caracteristici fundamentale ale atitudinii şi viziunii transdisciplinare.  Rigoarea în argumentaţie, care ia în seamă toate datele existente, este cea mai bună barieră în calea derivelor posibile. Deschiderea implică acceptarea necunoscutului, neaşteptatului şi imprevizibilului. Toleranţa este recunoaşterea dreptului de a susţine idei şi adevăruri contrare acelora pe care le împărtăşim noi înşine” .

  • Rigoarea este vizibilă, în primul rând la nivelul limbajului, în argumentaţia de tip transdisciplinar, care se bazează pe cunoaşterea vie, în acelaşi timp exterioară şi interioară. Transdisciplinaritatea nu operează cu perspectiva obiectivă a științei clasice, ci impune o nouă formulă, care să unească obiectivitatea subiectivă şi subiectivitatea obiectivă . Limbajul transdisciplinar se construiește pe includerea terțului, „care se găsește întotdeauna între «De ce?» și «Cum?», între «Cine?» și «Ce?». Această includere este și teoretică și experimentală.”
  • Deschiderea se referă la acceptarea necunoscutului, neaşteptatului, imprevizibiului  şi vizează deschiderea nivelurilor de Realitate şi de percepţie, unul spre altul, deschiderea către zona de rezistență absolută care leagă Subiectul de Obiect . Deschiderea semnifică refuzul oricărei dogme, ideologii sau sistem închis de gândire.
  • Toleranţa se manifestă în raport cu idei și adevăruri contrare principiilor fundamentale ale transdisciplinarităţii.

 

prof. Georgeta Cozma

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/geta.cozma

Articole asemănătoare