Teoria experienței de învățare mediată a lui Feuerstein

Reuven Feuerstein, psiholog și cognitivist renumit, este autorul teoriei modificabilității cognitive structurale și al teoriei experienței de învățare mediate. Acesta pornește de la premiza că inteligența poate fi învățată, fiind predispoziția individuală de adaptare la noi situații prin modificări ale sistemului cognitiv. Conform teoriei sale, funcționarea cognitivă, comportamentală și emoțională se pot modifica structural, deoarece individul este un sistem deschis, în care nivelul de funcționare depinde de experiențele pe care individul le dobândește de-a lungul vieții.

Teoria experienței de învățare mediată presupune existența unui „mediator” ce ajută la dezvoltarea inteligenței în procesul de învățare. Acesta este persoana care lucrează în relație directă cu subiectul, îl ajută să dezvolte procese cognitive de natură să conducă la o gândire mai clară, ameliorând procesul de învățare. Medierea implică o tehnică clară, cu etape precise, cu instrumente de recuperare sau de dezvoltare treptată a funcțiilor cognitive și, în același timp, stimulează afectiv prin descoperirea de către subiect a legăturii dintre funcția cognitivă și rolul ei in viața cotidiană.

Lipsa învățării mediate poate fi văzută ca o cauză directă a deficitului cognitiv, influențând toate etapele procesării informației: cea de input, cea de elaborare și faza de output. Inexistența unor experiențe de învățare mediată este sinonimă cu eșecul cognitiv.

Pedagogul a dezvoltat un program de lucru, numit Programul de Îmbunătățire Instrumentală (Instrumental Enrichment Program – IEP), destinat îmbunătățirii abilităților cognitive, printr-o metodologie creată cu scopul de a susține autonomia și activismul individului în coordonarea acestor funcții. Programul lui Feuerstein este folosit cu succes în aproximativ 70 de țări, atât pentru adulți, cât și pentru copii, fiind compus din 14 instrumente de intervenție pentru optimizarea abilităților cognitive și metacognitive care favorizează achiziția de abilități mentale, de concepte utilizabile în situații diferite. Cele 14 instrumente sunt: organizarea punctelor, comparații, orientarea în spațiu I, percepere analitică, ilustrarea, relațiile de familie, categorizarea, progresiile numerice, relațiile temporale, instrucțiunile, orientarea în spațiu II, silogismele, tranzitivitatea, construirea reprezentărilor.

Prin dispozitivul de evaluare a predispoziției spre învățare (The Learning Propensity Assessment Device – LPAD), Feuerstein evidențiază existența unei schimbări a scopului evaluării de la o perspectivă statică la una dinamică, determinând astfel potențialul de modificabilitate al individului. Întreaga teorie a lui Feuerstein se constituie ca o dezbatere amplă despre inteligență, ca o confruntare între teoria ambientalistă (care subliniază importanța factorilor sociali ăn determinarea prestațiilor cognitive ale subiectului) și teoria ereditaristă (care atribuie o importanță deosebită factorului genetic). Teoria lui este plasată în cadrul primei teorii, deși recunoaște importanța factorului ereditar, însă acordă mai multă încredere influențelor sociale și culturale sau medierii.

Nivelul intelectual al individului este în mare parte rezultatul interacțiunii cu mediul social, datorită experienței învățării mediate. În acest sens, Feuerstein se îndepartează de Piaget, nefiind de acord cu dezvoltarea cognitivă în stadii succesive și fixe pentru toți indivizii. Apropierea dintre cei doi autori constă în faptul că ei consideră inteligența un proces și nu un produs măsurabil prin teste psihometrice. Inteligența este definită ca și capacitate modificabilă care permite atingerea unor nivele de adaptare tot mai mari și complexe. Din aceste experiențe Feuerstein și-a construit Teoria Modificabilității Cognitive Structurale. Feuerstein explică diferența dintre „schimbare” și „modificare structurală”. Primul termen se referă la schimbări limitate în timp și superficiale și care nu devin parte a structurii cognitive a subiectului. În schimb, modificarea implică o evoluție a întregului sistem cognitiv care conduce la crearea de structuri noi și conexiuni noi între cele existente. Cu alte cuvinte, o modificare structurală implică modalități de gândire noi și mult mai flexibile. O caracteristică a oamenilor este tendința intrinsecă spre evoluție și modificare continuă. Astfel, sistemul cognitiv este considerat ca fiind un sistem deschis, sistem care nu poate sa atingă statutul de stabil și definitiv, ci care este in interacțiune cu realitatea înconjurătoare.

Convingerea referitoare la modificabilitatea umană este însoțită în mod direct și de o altă atitudine caracterizată de neacceptarea dizabilității, indiferent de gradul ei. Se impune precizarea că neacceptarea nu vizează relația emoțională a formatorului cu subiectul aflat în dificultate, relație care trebuie să se bazeze pe empatie, respect, ci se referă la riscul unei atitudini pasive și de renunțare la intervenția externă. Se întâmplă des ca părinții unui copil cu dizabilități să aibă tendința de a evita situațiile stresante pentru acesta, rezultatul obținut fiind acela al unui mediu static, neexigent, artificial care nu stimulează copilul în direcția modificării și evoluției capacităților cognitive.

Feuerstein a subliniat de foarte multe ori faptul că omul este capabil să se modifice chiar și în situația în care acesta prezintă o deficiență. Persoanele dezavantajate cultural sau cele cu dizabilități nu sunt capabile de o modificare spontană, ci au nevoie de o intervenție sistematică și intensivă.

Metoda Feuerstein se caracterizează printr-un puternic impuls de acțiune și de operaționalitate. Spre deosebire de mulți specialiști care se ocupă de persoanele cu dizabilități și care de multe ori declară că se găsesc în fața unor obstacole greu de depășit create de gravitatea situației persoanelor respective, psihologul subliniază faptul că dezvoltarea abilităților cognitive ale individului este tot timpul posibilă făcând abstracție de:

  • Vârsta subiectului (chiar și adulților le putem induce modificări structurale în sistemul cognitiv. Feuerstein nu este de acord cu ideea unei așa-numite „perioade critice”, după care persoana cu dizabilități nu mai poate desfășura o învățare semnificativă. El contrazice aceasta ipoteză care se situează în contrast cu ideea sa despre inteligența dinamică, ca proces în continuă devenire. Declinul cognitiv al persoanei adulte cu dizabilități este cauzat de absența unor intervenții educative specifice pentru adulți și nu este o situație de nedepășit. Dacă intervenția educativă este eficientă și la vârsta adultă nu trebuie să se subevalueze necesitatea unor intervenții precoce. Astfel, în primii ani de viață se recomandă valorificarea acestor oportunități privind intervenția precoce pentru a se îmbunătăți calitatea vieții individului. De exemplu, alterarea funcțiilor cognitive ale persoanelor cu Sindrom Down nu se datorează numai atitudinii pasive din partea specialiștilor din acest domeniu, ci aceasta derivă și din procesele neurofiziologice specifice manifestării acestui sindrom. Numai prin recunoașterea acestei pluralități de cauze și de procese este posibilă implementarea unei intervenții multidimensionale eficiente);
  • Etiologia dizabilității (de multe ori cadrele didactice și specialiștii manifestă o anumită incapacitate atunci când se găsesc în fața unor persoane cu deficiențe grave de origine organică. Feuerstein susține că și în aceste situații este posibilă o intervenție de îmbunatățire cognitivă);
  • Gravitatea  deficienței (și în acest caz se întrevăd modificări structurale posibile. Toate metodele educative și  de reabilitare își găsesc justificarea lor în posibilitatea potențării abilităților cognitive și comportamentale ale subiectului. În metoda Feuerstein, această posibilitate este afirmată dincolo de orice obstacol).

Este oportună evitarea unui risc potențial constând în subevaluarea specificității oricărei tipologii de deficiențe, lăsând loc unei atitudini excesiv optimiste sau chiar miraculoase. În aceste cazuri profesorul și părintele ar putea avea un sentiment de frustrare pentru că schimbările copilului nu au fost rapide și profunde, așa cum se aștepta.

Pasul succesiv ar fi acela al insatisfacției și al deziluziei față de orice metodă de reabilitare. Se recomandă îmbinarea unei atitudini optimiste și orientată spre obiectiv, cu conștientizarea limitelor și a problematicii legate de orice tip de dizabilitate.

Bibliografie:
1. Daniela Popa, Strategii de stimulare a învățării autoreglate la elevii cu dificultăți de învățare, Presa Universitară Clujeană, 2013, p. 57-63;
2. www.amazingkid.ro/despre-metoda-feurestein/
3. dppd.ulbsibiu.ro/ro/ccocd/consiliere/documente/metoda_reuven_feuerstein.pdf 

prof. Valeria Cleșcu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/valeria.clescu

Articole asemănătoare