Tendinţe metodologice privind eficientizarea procesului instructiv-educativ de educație fizică din învățământul primar (Studiu)

Educaţia fizică şi sportul reprezintă activităţi de interes naţional, cu rol crescut în: întărirea sănătaţii, dezvoltarea fizică armonioasă, dezvoltarea calităţilor motrice, intelectuale şi morale  ale întregului nostru popor şi, în mod deosebit, a tinerei generaţii. Integrată într-o educaţie generală cu profund caracter prospectiv, educaţia fizică contribuie, prin conţinutul lui specific, la realizarea idealului educaţional şi a celui social, de formare a unei personalităţi care să întruchipeze participantul competent şi activ la rezolvarea problemelor  societăţii şi la modelarea propriei persoanei.

Datorită caracterului practic-aplicativ educaţia fizică se înscrie printre disciplinele cu mari posibilităţi de realizare a obiectivelor generale ale învăţământului. În acest sens, ea contribuie la creşterea capacităţii de muncă, înzestrarea elevilor cu priceperi, deprinderi şi obişnuinţe transferabile în activitatea productivă, dezvoltarea acelor calităţi motrice solicitate în aceste activităţi, obişnuirea cu spiritul de echipă, cu activitatea în grup, cu disciplina, ordinea, exigenţa.

Dintre funcţiile educaţiei fizice şi sportului, acţionează în mod deosebit funcţia de întărire a sănătăţii şi de creştere a capacităţii generale de muncă a organismului; funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizive; funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice; funcţia de emulaţie şi cea recreativă.

Privite de pe criteriul timpului, funcţiile educaţiei fizice pot fi considerate ca funcţii curente şi de perspectivă. Educaţia fizică la clasele I-IV are un rol însemnat atât în ceea ce priveşte influenţa ei favorabilă asupra procesului de dezvoltare şi fortificare fizică a organismului, cât şi ca instrument didactic menit să favorizeze  cunoaşterea copiilor, adaptarea lor mai rapidă la noile cerinţe şcolare, închegarea colectivelor claselor şi formarea unui climat activ de muncă, de bună înţelegere şi întrajutătoare.

Interesul copiilor pentru mişcare şi exerciţiu fizic este foarte mare în perioada ciclului primar. Dorinţa lor de exersare şi efort fizic are la bază cauze de ordin fiziologic, motiv pentru care orice diminuare sau limitare a activităţii lor  motrice are repercursiuni asupra funcţiilor vitale ale organismului. Cunoscând toate acestea profesorii sunt chemaţi să asigure condiţii tot mai bune  desfăşurării lecţiilor de educaţie fizică, să valorifice din plin influenţele pozitive pe care exerciţiile fizice practicate în conformitate cu cerinţele stabilite prin programele şcolare, le au asupra organismului copiilor.

În lecția de ducație fizică și sport se folosesc o serie de exerciţii şi de jocuri diferite, menite să amplifice efectele pozitive ale exerciţiilor şi să sporească interesul copiilor faţă de practicarea acestora. Aceste exerciţii şi jocuri folosite în lecţiile de educaţie fizică cu copiii urmăresc întărirea sănătaţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase, creşterea capacităţii fizice, a indicilor morfofuncţionali şi a motricităţii generale.

Lecţia de educaţie fizică trebuie să se desfăşoare într-un climat favorabil pentru ca personalitatea lor psihică şi biologică să se manifeste în mod natural. Acest climat elimină în mare parte timiditatea, stângăcia şi teama unor copii faţă de unele exerciţii din lecţie.

Personalitatea, priceperea şi tactul celui care predă exerciţiile fizice la cei mici sunt determinante în trezirea interesului şi a dragostei faţă de mişcare, faţă de sport.

Într-o  societate   determinată   istoric,   sistemul   de   educaţie   se   materializează   prin următoarele tipuri: formal, nonformal sau informal, incluzând toate dimensiunile (intelectuale, morale,  estetice,  tehnologice,  fizice)  implicate  în  cadrul  acţiunilor  educaţionale  organizate, structurate şi planificate sau în contextul influenţelor incidentale de tip pedagogic provenite din câmpul psihosocial.

Eficientizarea procesului de învăţământ poate fi definită ca o conducere organizată pe baza luării în  considerare a legităţilor şi principiilor de învăţământ, a formelor şi a metodelor actuale,  precum  şi  a  particularităţilor  sistemului,  şi  condiţiilor  interne  şi  externe  cu  scopul asigurării unui randament funcţional a procesului de învăţământ, prin prisma criteriilor stabilite. Eficientizarea se bazează pe organizarea ştiinţifică a activităţii elevilor, orientată, nu numai spre un simplu randament, ci şi spre obţinerea unor rezultate, raportate la condiţiile concrete.

Reliefarea  necesităţii  îmbinării  diferitelor  metode  de  lucru  în  cadrul eficientizării procesului de învăţământ este făcută de specialişti. (Cucoş, 2002)

O apreciere importantă este făcută şi de specialişti, asupra faptului că îmbunătăţirea  realizată pentru anumite condiţii nu are aceeaşi valabilitate pentru alte condiţii, unde nu poate acţiona şi devine nulă, dispărând. Eficientizarea nu se face în „general”, ea este posibilă numai în raport cu sarcina de conducere existentă.

Îndeplinirea  în  mod  creator  a  funcţiilor exercitate de  către profesor este principala condiţie de eficientizare a activităţii instructiv-educative. (Cucoş, 2002)

În concluzie, pentru eficientizarea activităţii instructiv–educative profesorul dispune de o gamă variată de căi şi mijloace începând cu proiectarea didactică în funcţie de resursele umane şi materiale de care dispune, precizarea obiectivelor, structura şi conţinutul lecţiei, esenţializarea, actualizarea şi adaptarea conţinutului la nivelul de  înţelegere al elevilor. Respectarea corelaţiei (obiective – conţinut – strategii didactice – metode de evaluare) Colibaba-Evuleţ D. (2007), folosirea mijloacelor moderne de învăţământ şi a metodelor activ–participative de descoperire, realizarea în lecţii a principiilor didactice sunt, de asemenea, importante căi de eficientizare a proceselor de predare–învăţare–evaluare.

BLIOGRAFIE
1. Cârstea Gh., (2000) Teoria şi Metodica Educaţiei Fizice şi Sportului, Editura AN-DA, Bucureşti;
2. Colibaba-Evuleţ D., (2007) Praxiologie şi proiectare curriculară în educaţie fizică şi sport, Ed. Universitaria Craiova;
3. C. Cucoş, (2002) Pedagogie, Edit. Polirom, Iaşi;
4.    Scarlat, E., (1993) Lecţia de educaţie fizică, Ed. Editis, Bucureşti;

 

 

prof. Georgeta Gărăiman

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/georgeta.garaiman

Articole asemănătoare