Educație modernă, bazată pe instrumente TIC și interactivitate în schimbul de experiența școlar din Polonia – proiect Erasmus+ TLOWP

Școala „George Emil Palade” este una dintre unitățile școlare partenere din cadrul proiectului Erasmus+ ”Teach and Learn Outside the Walls through Playing”, aflat la debut. Prima mobilitate din cadrul acestui proiect s-a desfășurat în perioada 25-29 noiembrie 2019 în Wierzbno, o localitate mediu-dezvoltată din Silezia de Jos, Polonia.
Szkoła Podstawowa w Wierzbnie, Wierzbno, ul. Szkolna   63-430 Odolanów, Polonia, coordonatoarea proiectului, a organizat programul mobilitatii, bazat pe aplicația proiectului, având tema Reading and Writing Skills through Playing.

Țările participante în proiect, România, Turcia, Italia și Grecia și țara gazdă, Polonia, au reunit echipe de câte 5 cadre didactice și de 3 elevi, în scopul schimbului de bune practici. Activitățile s-au derulat în colaborare, simultan, profesori si elevi, dar si în paralel, partenerii oferind activități interactive de  învățate pentru a se surpinde elementele esențiale ale sistemului polonez de educație.

Prima zi a debutat cu deschiderea oficială a proiectului. Partenerii au vizitat scoala si au participat la o intalnire cu oficialitatile locale. Gazdele au organizat un scurt program artistic, o dramatizare în limba engleză a poveștii ”Cenușăreasa”.

Ziua a continuat cu prezentarea video a instituțiilor scolare partenere în proiect și  ale regiunilor din care acestea provin. Elevii din cele 5 țări participante au realizat, pe echipe, steaguri pe tema protecției mediului, sub sloganul ”Clean Up!”. Echipele reunite de profesori și elevi au participat la cele 2 jocuri propuse de fiecare partener, pe tema mobilității, dezvoltarea abilităților de citire și de scriere prin joc.

Ultima activitate a zilei a presupus alegerea prin vot a logo-ului. Fiecare partener a acordat puncte de la 1-5 pentru cele mai reușite propuneri de logo. Produsul care a acumulat cele mai multe puncte a fost desemnat câștigător. Din cele 15 logo-uri participante la concurs, a fost desenmat câștigător cel realizat de către Ana Stănescu, elevă în clasa a III-a E,  Școala Gimnazială ”George Emil Palade”.

Următoarea zi a fost dedicată conexiunii dintre noțiunile teoretice și realitate, conectate științei  (STEAM),  prin realizarea unor workshop-uri la Centrul de Știință Copernic. Acestea au oferit posibilitatea copiilor implicați în proiect să interacționeze.

Mobilitatea a continuat cu excursie documentară la Wroclaw, capitala Voievodatului Silezia de Jos.  În prima parte a zilei, partenerii au mers la Hyropolis, expoziție interactivă dedicată apei, faunei și florei din mediul acvatic. Parcurgând  un itinerariu multimedia coiii au înțeles cât de  importantă este apa pe Terra și în Univers.

În partea a doua a zilei, partenerii s-au deplasat în centrul istoric al orașului Wroclaw, pentru o vizită ghidată. Elementele arhitecturale specifice și evenimentele istorice cele mai relevante au fost evidențiate, ceea ce a permis interacțiunea directă cu specificul cultural al regiunii Silezia de jos.

Prima parte a zilei a treia a fost dedicată activităților desfășurate în echipe internaționale mixte, profesori și elevi. Cele 3 grupe formate au desfășurat pe rând o activitate de limba engleză, una de matematică și una de științe. Grupele au interacționat în rezolvarea unor sarcini de lucru bazate pe joc. Apoi, echipa de profesori s-a reunit pentru a prezenta exemplele de bună practică pe care fiecare partener le-a pregătit în instituția sa pe tema mobilității.

După-amiază, partenerii s-au deplasat în Ostrow la Multiteka unde au desfășurat activități conectate realității augmentate, puzzle interactiv, jocuri de atenție, simulator de Formula 1 etc.  Vizita la muzeul orașului a permis cunoașterea  celor mai importante aspecte din istoria comunității din Odolanow.

Ultima zi a fost o încununare a activităților derulate pe parcursul întregii săptămâni: Jocurile Olimpice de la Wierzbno, Polonia. Partenerii au format grupe mixte și au concurat sub steagul fiecărei țări partenere. Probele au permis interacțiunea activă între participanții proiectului, precum și exersarea deprinderilor de lucru în echipă și a spiritului de competiție.

După-amiază, toată echipa de proiect  a participat la o întâlnire cu oficialitățile de la Odolanow, oaspeții străini fiind întâmpinați de către președintele Consiliului Comunei și Orașului Odolanow, Jan Prokop. Activitățile au continuat la școala cu un curs de formare pentru cadrele didactice implicate despre avantajele metodice ale abordării Visual Thinking.

Seara s-a incheiat cu o activitate festivă de oferire a diplomelor de participare și de schimb cultural între parteneri, prin implicarea lor în dansuri specifice celor 5 națiuni.

Considerăm că prima mobilitate a proiectului și-a atins obiectivele: partenerii au interacționat în cadrul unor activități didactice inovative, bazate pe principiul learn by doing. Programul a permis dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză și a celor de încurajare a spiritului de competiție, cumulat obiectivelor specifice temei reuniunii, dezvoltarea deprinderilor de citire și scriere prin joc.

Cadrele implicate și-au lărgit repertoriul didactic prin parcurgerea unui curs modern de predare, bazat pe Visual Thinking, dar și prin preluarea unor exemple de bună practică ale partenerilor, pe care le vor insera în activitatea lor curentă la clasă.

Elevii au avut prilejul să interacționeze cu specificul cultural al unei familii poloneze, prin găzduirea lor în cadrul acestora, dar, mai ales, au putut să beneficieze de avantajele unei învățământ modern, racordat la cerințele secolului XXI, prin experimentele personale, realizate în cele 2 case ale științei vizitate, Centrul Kopernik din Varșovia și Hydropolis din Wroclaw.

 

prof. Camelia Timofte

Școala Gimnazială George Emil Palade, Buzău (Buzău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/camelia.timofte

Articole asemănătoare