„Se poate vorbi de o artă, de o tehnică a lecturii?” se întreba Mircea Eliade (1). Deşi “actul de a înţelege e în principiu o coneictură genială (sau eronată) şi nu există nici metode care să ne înveţe să facem coneicturi, nici reguli de generare a inhibiţiilor”(2), dincolo de această putere a intuiţiei, pe care nimeni n-o poate învăţa de la alţii, avem totdeauna nevoie de o ordine a interogaţiilor şi de anumite reguli. Fiecare cititor îşi găseşte după un anumit timp o asemenea tehnică de lectură ce porneşte de la câteva întrebări fundamentale: ce, când sau cum citim.
Ce citim? Alegerea cărţilor trebuie să se realizeze potrivit vârstei, temperamentului, gustului şi necesităţilor fiecărui lector. Borges le spunea studenţilor săi: „Dacă aceste texte vă plac, bine; iar dacă nu vă plac, lăsaţi-le (din moment ce ideea lecturii obligatorii, la literatură, e o idee absurdă, cum la fel de absurd ar fi să vorbeşti de fericire obligatorie…) Cred că poezia e ceva ce se simte şi dacă dumneavoastră nu simţiţi poezia, dacă nu aveţi sentimentul frumosului, dacă o relatare nu vă stârneşte dorinţa de a şti ce s-a întâmplat după aceea, atunci acel autor nu a scris pentru dumneavoastră… Literatura e destul de bogată pentru a vă oferi un autor demn de atenţia dumneavoastră”(3).
O mare importanţă are deci selectarea cărţii pentru lectură, o operaţie complexă din mai multe motive. Pe de o parte, impactul socialităţii se insinuează pretutindeni, căci şi “alegerea cărţilor pe care le citesc e mai mult a celorlalţi decât a mea”(4). Pe de altă parte, numărul cărţilor la care avem acces e uriaş, depăşind cu mult ceea ce ne-ar interesa şi am putea citi de-a lungul unei vieţi. Practic, problema este de a şti cum să ne descurcăm şi de aceea vom propune câteva criterii.
Când citim? Este dificil de fixat timpul în care ar trebui (re)citită o carte. Mircea Eliade spunea că există legături între literatură şi anotimpuri, între fenomenele cosmice şi etapele sufletului: “Există, fără îndoială, poeme scrise în felurite limbi, pe care, dacă am şti cum şi când să le citim, ne-am apropia concret de marile ritmuri ale naturii, ale vieţii de care noi ne-am desprins şi pe care noi ne trudim să le înţelegem. Am intra în primăvară cu o anumită carte; noaptea Sfântului Ioan ne-ar găsi adunaţi, viguroşi, înălţaţi de paginile unei cărţi solare. Mica noastră bibliotecă de cărţi esenţiale ar fi, de fapt, un Calendar interiorizat”(5). De asemenea, este important ca operele să fie citite la timpul lor. Sunt anumite lecturi importante ale perioadei de adolescenţă şi ale primei tinereţi, sunt alte cărţi care ar trebui citite în anumite etape ale sufletului.
Lectura este inevitabil influenţată de subiectivitatea lectorului şi de predispoziţiile lui emotive. Astfel, în momente de oboseală, de tristeţe sau descurajare orice om poate descoperi antidotul acestor clipe în lectură, căci sunt atâtea “cărţi tonice în literatură, care-ţi comunică sete de viaţă, care-ţi îmbogăţesc forţele sufleteşti”(6).
În timpul unui an școlar, elevii vor să ajungă acasă să se odihnească sau să se distreze. Adesea, ei nu înţeleg faptul că poate fi plăcut să înveţi sau să citeşti. După ce au stat la şcoală câteva ore, după ce şi-au făcut acasă tema, ei nu mai au dorinţa de a deschide o carte. Lectura însă ar trebui să fie un element din programul zilnic, o obişnuinţă şi nu o obligaţie sau o pedeapsă. Vacanţa nu trebuie considerată vremea lecturilor uşoare. În vacanţă, se pot citi capodopere ale literaturii, căci spiritul se simte eliberat de orice constrângere şi poate asimila lucrurile esenţiale.
Când este timpul potrivit pentru a citi o anumită carte? Se consideră că orice cititor “îşi formează ritmul şi regimul propriu de lectură, aşa cum îşi formează mersul”(7), că “trebuie să se conducă după un anumit instinct care se dezvoltă în fiecare în parte”(8).
Cum citim? Jean Starobinski (9) afirma: “Trebuie să fac opera să retrăiască pentru a o putea iubi, trebuie s-o fac să vorbească pentru a-i putea răspunde”, Astfel, este instaurat un complex “contract de lectură”, în cadrul căruia se desfăşoară o veritabilă reţea de relaţii. G. Genette urmăreşte aceste relaţii ale textului pornind de la noţiunea de “transtextualitate”(10), care presupune:
- intertextualitatea (relaţia text-alte texte);
- paratextualitatea (relaţia text-titlu, prefaţă, note marginale şi infrapaginale, ilustraţii);
- metatextualitatea (relaţia text-comentarii, aprecieri critice);
- hipertextualitatea (relaţia de derivare a unui text în altul prin transformare sau imitaţie);
- arhitextualitatea (relaţia text-gen literar).
Informaţiile pretextuale indirecte (opiniile, impresiile primite de la ceilalţi) sau directe (titlul, coperta, prefaţa/postfaţa, sumarul, bibliografia etc.) fac parte din ceea ce Paul Cornea numea “prelectură”(11). Aceste elemente au o utilitate indiscutabilă, căci furnizează orientări importante asupra conţinutului şi semnificaţiei operei, explică, recomandă, situează, preconizează căi de acces şi asocieri, instituind astfel un cadru stimulativ. Titlul (“noma text”), oferind indicii asupra tipului de lectură pe care îl propune, “poate reduce, confirma sau spori gama semantică a unui text”(12).
Cu toate acestea, suntem de părere că lectura este mult mai mult decât simpla decodificare a cuvintelor pe pagină; este o activitate complexă care implică interpretare, analiză și reflexie. Într-o eră în care informația este disponibilă într-o abundență fără precedent, capacitatea de a citi cu eficiență și profunzime este esențială. Arta de a citi nu se limitează la a lectura multe cărți, ci implică și dezvoltarea abilității de a înțelege, aprecia și integra cunoștințele pe care le obținem din lectură.
Plecând de la aceste idei, propunem câteva principii și strategii care pot ajuta să transformăm lectura într-o experiență profundă și satisfăcătoare: Înainte de a deschide o carte, este important să ne definim scopul lecturii. Să ne întreabăm ce anume dorim să obținem din această experiență: relaxare, să învăţăm ceva nou, să ne inspirăm sau să ne îmbogățim cunoștințele într-un domeniu specific? Scopul nostru va influența modul în care abordăm textul și ne va ajuta să rămânem concentraţi. Alegerea cărților sau a materialelor de lectură potrivite este crucială. Nu toate textele sunt create egal și nu toate se potrivesc tuturor cititorilor. Fiecare gen, autor sau stil are propriile sale particularități. Să ne asigurăm că alegem materiale care ne sunt interesante și relevante pentru obiectivele noastre. Citirea activă implică angajarea activă cu textul: notarea de idei, întrebări (despre intenția autorului și despre cum se leagă informațiile prezentate) și reacții pe marginea cărții sau într-un carnet de notițe. Acest tip de implicare ne va ajuta să înțelegem și să reținem mai bine materialul. Discutarea cărților cu alții poate adânci înțelegerea și poate deschide perspective noi. Participarea la cluburi de lectură sau discutarea cu prietenii despre cărțile care au fost citite şi schimbul de opinii și perspective poate îmbogăți experiența noastră și ne poate ajuta să vedem textul din unghiuri diferite. După ce terminăm de citit, e necesar să ne luăm timp pentru a reflecta asupra materialului.
Cum se leagă ideile prezentate de experiențele noastre? Ce am învățat și cum putem aplica aceste cunoștințe în viața noastră? Reflexia ne ajută să integrăm informațiile și să le transformăm în cunoștințe utile. Exersarea lecturii diversificate nu doar că ne va extinde orizonturile, dar ne va îmbogăți și aprecierea literară. Încercarea de a citi cărți din culturi și perspective diferite poate oferi o înțelegere mai profundă a lumii și a diversității umane.
Dezvoltarea unei rutine de lectură poate ajuta la integrarea acestei activități în viața noastră zilnică. Fie că este vorba despre lectura înainte de culcare, în timpul pauzelor de masă sau în momentele de relaxare, găsirea unui moment potrivit pentru lectură poate face diferența în frecvența și calitatea timpului dedicat cititului. Conchidem prin a sublinia faptul că arta de a citi este un proces continuu de învățare și descoperire. Prin stabilirea unor obiective clare, crearea unui mediu de lectură adecvat, utilizarea tehnicilor de citire activă și reflectarea asupra materialului, putem transforma lectura într-o experiență profundă și satisfăcătoare.
A citi nu înseamnă doar a absorbi informație, ci a ne angaja într-un dialog continuu cu textele și a integra cunoștințele în propria noastră viață. Astfel, lectura devine nu doar o activitate de timp liber, ci o parte esențială a dezvoltării personale și intelectuale.
Referințe
(1). M. Eliade, Taina Indiei (texte inedite), Bucureşti, Editura Icar, pag.107.
(2). E. D. Hirsch, apud. Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Bucureşti, Editura Minerva, 1988.
(3). J. L. Borges, Cărţile şi noaptea, Iaşi, Editura Junimea, 1988.
(4). P. Cornea, Introducere în teoria lecturii, Bucureşti, Ed. Minerva, 1988.
(5, 6). M. Eliade, op.cit.
(7). M. Maliţa, Aurul cenuşiu, Eseuri rostite, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1973.
(8). M. Eliade, op.cit. (9). J. Starobinski, Textul şi interpretul, Bucureşti, Ed. Univers, 1985.
(10). G. Genette, Palimpsestes. La litterature au second degré, Paris, 1982.
(11). P. Cornea, op.cit.
(12). A. Rothe, O convenţie literară neglijată: titlul în Revista de istorie şi de teorie literară, 1-3, 1985.
*R. Ingarden, Studii de estetică, Bucureşti, Editura Univers, 1978.