Rromii sunt una dintre cele mai dezavantajate minorităţi etnice din România, atât în ceea ce privește mediul social cât și dreptul la educație. Se cunoaște faptul că mulți dintre ei au probleme încă de la începutul vieții. Din cauza lipsei educației părinților, mulți dintre copiii rromi nu sunt înregistrați la naștere, acest pas îngrădindu-le dreptul la educație și la integrarea în societate. Tradiția, sărăcia, lipsa unor modele de urmat în familie fac ca integrarea acestora în societate să devină din ce în ce mai dificilă. Faptul că îmi desfășor activitatea într-o astfel de comunitate, în care astfel de fenomene sunt des întâlnite, reprezintă un punct de plecare în realizarea acestui studiu.
Ipotezele cercetării s-au axat pe măsurile care ar putea fi luate la nivel de școală și la nivel de comunitate pentru atingerea obiectivelor propuse. Astfel, conform acestora, mi-am dorit să scot în evidență relația școală-comunitatea rromă, optimizarea performanțelor școlare în rândul elevilor rromi cât și identificarea celor mai eficiente măsuri pentru prevenirea absenteismului și abandonului școlar.
Informațiile colectate provin dintr-un sat din județul Prahova cu 80% populație de etnie rromă. Ca eșantion, acesta este reprezentat de 20 subiecți (11 părinți și 9 elevi ai claselor V-VIII).
Metoda de cercetare folosită a fost aplicarea unui chestionar ( conform situației actuale, acesta a fost dat pentru a fi completat online).
Conform analizei datelor înregistrate, elevii de etnie rromă absentează sau abandonează școala din următoarele motive:
- costuri ridicate atât pentru îngrijirea personală, rechizite cât și pentru hrană;
- grija față de frații mai mici;
- lipsa modelelor: percepția părinților despre rolul și importanța educației;
- activitățile gospodărești;
- lipsa actelor de identitate;
- căsătoria juvenilă.
O mare parte din aceste cauze pot fi prevenite dacă se iau măsuri atât la nivel de școală cât și la nivel comunitar. Parteneriatele școală-familie-comunitate bazate pe colaborare și implicare, activitățile extrașcolare cu teme diferite, inclusiv acelea care se le implice cultura lor, organizarea de întâlniri între elevi, absolvenți părinți cu prezentarea de modele de reușită în profesie, consilierea elevilor și a părinților în vederea accesării fondurilor și alocațiilor legale, stimularea copiilor cu rezultate bune la învățătură precum și implicarea mediatorului școlar pot fi soluții eficiente pentru combaterea acestor fenomene.
Astfel, studiul de față urmărește identificarea principalelor cauze care conduc la înregistrarea absenteismului si abandonului școlar, cauze ce țin atât de părinți cât și de copii, precum și luarea de măsuri pentru prevenirea acestora.
Știm cu toții că școala te pregătește pentru viață, pentru integrarea în societate. Mai știm și faptul că populațiile rrome sunt în creștere pe teritoriul țării noastre. O prevenire a absenteismului și abandonului școlar duce la obținerea unei calificări a acestora și stoparea unor fenomene nu tocmai plăcute pentru societatea în care trăim.
Prin urmare, cauzele absenteismului și abandonului școlar pot fi prevenite sau reduse dacă părinții ajung să constientizeze rolul educației în ceea ce privește integrarea în societate. Acest process de conștientizare se realizează în timp, acționând asupra generației actuale în scopul îndreptării generației viitoare.
Școlarizarea este percepută de către rromi ca un instrument prin care copiii pot învăța să citească şi să scrie, iar traseul școlar al acestora se finalizează, de obicei, la ciclul primar( Surdu, 2011, p.34). Educația nu reprezintă o valoare pentru romi, chiar dacă unii romi conștientizează avantajele instruirii.
Metode și instrumente de cercetare
Chestionarul
Chestionarul este o tehnică și totodată un instrument de investigare ce constă într-un ansamblu de întrebări scrise, ordonate logic şi psihologic care prin administrarea de către operatorii de anchetă, determină din partea celor anchetați răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris (Chelcea, S. 2001,p.56). Mi-am propus să culeg date privind abandonul și absenteismul școlar și doresc să evidențiez „ce cred”, ce gândesc” și „cum apreciază” părinții și elevii aceste fenomene.
În cazul studiului a fost utilizată ancheta indirectă prin intermediul chestionarului on-line, având în vedere avantajele acestui instrument de sondare a opiniilor respectiv, posibilitatea oferită subiecților de a se gândi suficient înainte de a da un răspuns, eliminarea influenței perturbatoare a operatorului de anchetă, eliminarea greșelilor de înregistrare și interpretare a datelor etc.
Rezultate
Analizând datele puse la dispoziție, observăm că problemele familiale/dezinteresul părinților rromi față de problemele școlare ale propriilor copii, sunt considerate principalele cauze ale absenteismului și abandonului școlar. În răspunsurile primite, problemele financiare ale familiei, influenta grupurilor de prieteni asupra elevilor, reprezintă o a doua categorie de cauze ale acestui fenomen.
Pe lângă problemele familiale, sunt de reținut și aspectele legate de faptul că elevii rromi sunt puși să muncească în gospodărie sau să aibă grijă de frații mai mici cât părinții sunt plecați la muncă. Nu este de neglijat nici faptul că unii elevi acumulează atât de multe rămâneri în urmă la învățătură, încât se află în situație de eșec școlar. Concluzia care se desprinde, din chestionarele completate, este aceea că, problemele familiale ale acestor copii se relaționează nemijlocit cu absenteismul și abandonul școlar. Altfel spus părinții copiilor ar trebui să conștientizeze asupra importanței învățăturii asupra viitorului copiilor lor.
Părinții și elevii rromi au pus absenteismul și abandonul școlar și pe seama altor factori precum: preocupările casnice de la vârste fragede precum și existența unui grup de prieteni care ar putea influența negativ alegerile copiilor în ceea ce privește școala. Nu este de neglijat faptul că, unii trebuie să muncească în loc să meargă la școală. Lucrul acesta este pus în evidență de chestionarele completate. Rezultă clar că, în loc să meargă la școală, să învețe, rromii din localitate muncesc în gospodăria proprie, își ajută părinții sau bunicii la diferite munci, își îngrijesc frații, verii mai mici sau proprii lor copii.
Pentru scăderea ratei absenteismului și abandonului școlar, părinții și elevi rromi propun ca soluții: desfășurarea de parteneriate școală-familie-comunitate bazate pe colaborare și implicare, realizarea de activități extrașcolare cu teme diferite, inclusiv acelea care se le implice cultura lor, o consiliere a elevilor și a părinților în vederea accesării fondurilor și alocațiilor legale, stimularea copiilor cu rezultate bune și existența unei școli a părinților pentru a schimba mentalitatea acestora privind educația.
Prin urmare, ipotezele pe care le-am construit, conform cărora părinții copiilor rromi ar trebui să conștientizeze importanța învățăturii asupra viitorului copiilor lor și faptul că aceștia au nevoie de sprijin moral și financiar la nivel de comunitate pentru scăderea ratei de absenteism, abandon școlar, se confirmă.
Concluzii
Studiul de față a scos în evidență principalele cauze care conduc la apariția fenomenelor de absenteism și abandon școlar în comunitățile de rromi. Părinții și elevii aparținând acestei etnii se confruntă cu probleme financiare și lipsa unor modele de urmat pentru a acorda o importanță educației în adevăratul ei sens.
Fără sprijinul activ al părinților, elevii de etnie rromă nu pot conștientiza rolul școlii în dezvoltatarea lor ulterioară . Din această privință, părinții rromi trebuie să devină conștienți de influența pe care o exercită asupra copiilor lor și să fie convinși că educația dată le poate influența viitorul.
Părinții și familia au o mare importanță în favorizarea succesului sau eșecului școlar în comunitatea rromă. Aceștia au nevoie de sprijin din partea autorităților locale pentru a înțelege legătura dintre școală și integrarea în societate.
Raportându-mă la aceste autorități precum și la instituțiile școlare, acestea pot determina scăderea ratei absenteismului și abandonului școlar prin activități extrașcolare care să le trezească interesul, prin anumite parteneriate școală-familie-comunitate, prin acordarea de sprijin moral și financiar etc.
Într-o oarecare măsură, cei trei factori menționați anterior au o datorie morală față de copiii rromi, având în vedere cazurile frecvente de absenteism și abandon școlar. înregistrate în rândul acestei comunități.
Bibliografie
1. Chelcea, S. (2001). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şicalitative, București:Editura Economică.
2. Suditu, M., Safta, C. (2007). Elemente de metodologia cercetării. Ploiești: Editura Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești.
3. Surdu, L.(2011). Participare, absenteism şcolar şi experienţa discriminării în cazul romilor din România, București: Editura Vanemonde.