Jocul este o activitate bazală și o dimensiune esențială a omului. Creativitatea ludică se înscrie drept constantă obligatorie a devenirii culturale a individului și societății. Întrebările referitoare la originea jocurilor, la locul ce-l ocupă ludicul printre alte activități și funcții specific umane țin de problematica fundamentală a antropologiei și filozofiei culturii.
Încă de la începutul secolului al XX-lea s-a manifestat preocuparea pentru metode care să implice cât mai mult preșcolarul în actul învățării, această preocupare fiind și în prezent o direcție caracteristică a dezvoltării metodologiei didactice. Învățând prin acțiune, copilul devine el însuși un spirit activ, un om „al faptei”.
La vârsta preșcolară, jocul, care înainte de orice este un „modus vivendi”, este în același timp și cea mai importantă metodă activă de instruire, educare și formare, este modalitatea prin care copilul se raportează la lume și în același timp asimilează lumea, realul la propriul său eu. Prin joc, copilul se familiarizează cu diferite aspecte ale vieții naturale și sociale și își satisface diverse trebuințe, jocul fiind o activitate generatoare de trăiri pozitive, de satisfacții imediate.
Totodată jocul este, fără îndoială, cel mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea, înțeleg evenimentele din jur și învață din ele. Utilizarea și dezvoltarea limbajului fac parte integrantă din acest proces. Jucându-se, copilul exersează înțelegerea prin comunicare, își dezvoltă capacitatea de judecată, imaginează și formulează verbal ceea ce se întâmplă în jurul său, dar și ceea ce-și imaginează.
Jocurile copiilor au fost analizate de-a lungul timpului lingvistic, muzical, poetic, psihologic, comparativ-istoric și au fost elucidate multe aspecte privitoare la tipologia jocurilor, structura ritmică și particularitățile lingvistice ale textelor.
Strategia jocului este în esență o strategie euristică, de combinare, relaționare, de interpretare a experienței copiilor (cunoștințe, capacități, deprinderi) și de descoperire a noului.
Jocul, dominantă a copilăriei mici și mijlocii, constituie tipul fundamental de activitate în grădiniță. Rolul lui este formativ, contribuind la stimularea dezvoltării diferitelor funcții și capacități psihice. Valențele formative ale jocului sunt multiple: îmbogățește cunoștințe și formează capacități, dezvoltă atenția, memoria, imaginația, spiritul de observație, formează motivația față de diverse activități, cultivă spiritul de investigație dar și spiritul cooperant.
Deși specific copilăriei, jocul nu își poate fructifica valențele dacă este lipsit de modelul adulților. Adultul este prezent în jocurile copiilor fie ca personaj evocat, fie ca participant activ. Adultul este cel care valorifică întreaga bogăție de informație, precum și calitățile formative ale jocului prin activitatea sa directă de sugerare, sfătuire, stimulare a gândirii, oferind în același timp modelul de limbaj adecvat situației evocate în joc.
Educatoarea poate interveni, cu tact și talent pedagogic, pentru a stârni curiozitatea și entuziasmul copilului, pentru a stimula participarea verbală și intelectuală. Fiecare tip de joc desfășurat în grădiniță, dar fin acordat în sarcini și în materialul utilizat poate activa potențialul creativ al preșcolarilor.
Eficiența metodelor de instruire crește dacă acestea răspund curiozității și interesului copilului. De aceea este necesar ca îmbinarea lor în procesul de învățământ să se facă pentru un fond de problematizare permanentă și să asigure o învățare activă prin descoperire.
O astfel de metodă eficientă pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor este metoda jocului de rol. Jocul de rol este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J.L. Moreno în 1921, prin care se urmărește, în principal, formarea modului de a gândi, de a simți și acționa. Un alt obiectiv al acestei metode este dezvoltarea capacităților empatice, a capacității de a rezolva situații problematice, dar și verificarea corectitudinii și eficienței comportamentelor formate la preșcolari și înlăturarea comportamentelor inadecvate, ineficiente.
Jocurile de rol sunt puternic influențate de mediul de proveniență, de rutinele, obiceiurile tradiționale și modalitățile de exprimare ale familiei. În jocul de rol, copiii trebuie lăsați să utilizeze limbajul care le este familiar. De exemplu, când se joacă „De-a familia”, copiii vor imita comportamentul și limbajul propriei familii. Educatoarea poate arăta și alte forme de comportament și de vorbire, utilizate în diferite situații: cum vorbește și se poartă un doctor sau conducătorul de tren, șoferul de autobuz, vânzătorul sau profesorul. Educatoarea poate interpreta o serie de situații care implică aceste personaje, fie jucându-le împreună cu copiii, fie utilizând păpuși sau imagini.
Se poate iniția un joc de rol utilizând desene, fotografii, o carte, pentru a povesti întâmplări simple. Se discută cu copiii despre ce personaj ar dori să fie, precum și ce lucruri le-ar trebui pentru ca ei să interpreteze rolul personajului ales. Discuțiile trebuie purtate energic, vioi, pentru a impulsiona copiii. După aceea, aceștia pot fi direcționați la centrul „Joc de rol” iar educatoarea îi va observa, fiind pregătită să intervină dacă preșcolarii au pierdut ideile de la care s-a pornit sau dacă au intrat în impas.
Prin jocul de rol, se pot introduce în comportamentul copiilor anumite conduite sociale, cum ar fi folosirea saluturilor, prezentarea unor persoane necunoscute. Educatoarea trebuie să intre în jocul copiilor și să exprime clar comportamentul pe care dorește ca ei să și-l însușească. Când se îndreaptă spre centrul „Joc de rol”, educatoarea spune bună ziua, întreabă dacă este primită în joc, spune la revedere când pleacă.
Scopul principal în dezvoltarea limbajului este de a-i ajuta pe copii să capete încredere în ei pentru a vorbi într-o situație de grup. Totodată, copiii sunt îndrumați pentru a învăța să asculte atunci când vorbesc alți membri ai grupului. Este o bună pregătire pentru o conversație reală, pentru dezvoltarea capacității de așteptare în schimbul de replici, depășindu-se astfel stadiul în care preșcolarii din grup vorbesc toți deodată.
După joc, copiii trebuie ajutați să-și amintească ce au făcut și să-și consolideze cunoștințele. Copiii au fost întrebați ce ar dori să facă mai departe, fiind astfel obișnuiți cu o strategie de planificare, încurajați să gândească și să proiecteze acțiunile. În fiecare joc pot fi introduse rime, povestioare, cântece. Copiii vor fi implicați cerându-li-se să repete sunete, acțiuni, pantomime în cadrul jocului de rol respectiv.
Jocul de rol oferă o varietate de situații în care copiii primesc și transmit mesaje orale. Colțul căsuței, în care se desfășoară marea majoritate a jocurilor de rol, reprezintă mediul cel mai adecvat, iar telefonul de jucărie, cel mai potrivit instrument. Educatoarea propune un subiect – „de-a doctorul”. Jocul se desfășoară „acasă”, iar personajul care cade bolnav poate fi copilul, păpușa, cățelul, pisica, un vecin. Pentru a veni în ajutor pacientului, trebuie telefonat la doctor și la Salvare. În așteptarea mașinii Salvării, doctorul indică la telefon ce trebuie să se facă, ce prim ajutor trebuie să i se acorde pacientului, astfel că există în mod logic o repetare a secvențelor de transmitere-recepționare-îndeplinire a mesajelor.
În cazul copiilor mici, educatoarea participă mult la jocul lor, iar pe măsură ce copiii cresc și dobândesc noi cunoștințe despre lumea înconjurătoare, prezența ei devine din ce în ce mai puțin necesară. În sarcina educatoarei rămân însă supravegherea și intervenția ori de câte ori este nevoie pentru a stimula sau a repune pe direcție jocul respectiv.
Pe măsură ce copiii cresc, se poate crea posibilitatea unei multitudini de mesaje/ instrucțiuni. Pe lângă mesajele telefonice, educatoarea poate structura jocul cerând câtorva copii sa fie pacienți, altora să fie asistente medicale și doctori. Copiii trebuie să se asigure că salonul este curat, că bolnavii sunt îngrijiți, li se dau medicamentele, sunt chemați în sala de tratament, sala de mese. Se pot crea multe situații pentru a-i deprinde pe copii cu receptarea și transmiterea/ îndeplinirea mesajelor/ instrucțiunilor.
Educatoarea trebuie să răspundă în primul rând solicitărilor societății de astăzi, de avansare pe scara modernismului, care conduc la schimbări și în modul de joacă al copiilor. Astfel, jocuri de rol de genul: „De-a familia”, „De-a mama”, „De-a grădinița” și-au mai pierdut din atractivitate, mai ales la grupele mari, în favoarea celor de genul: „Economiștii”, „Informaticienii”, „La gară”, „La bancă”, „De-a roboții”, „De-a stiliștii”, „Automobiliștii”.
Inspirat din teoriile psihodramei, dezvoltate de către Moreno, jocul de rol se desfășoară în patru etape:
1. Descrierea situației;
2. Repartizarea rolurilor (descrierea rolului ce va trebui urmat);
3. Role-playing-ul propriu-zis (jocul de rol);
4. Analiza activității, reliefarea concluziilor.
Jocul de rol dezvoltă limbajul, exersează memoria, încurajează copiii să-și exprime singuri trăirile, ideile, chiar să utilizeze texte gata construite, urmărind socializarea, formarea spiritului de echipă, empatia.
Prin intermediul jocurilor de rol, copiii redau aspecte ale realității fizice și sociale, impresii acumulate în urma unor experiențe directe sau imaginare ale acestora. Sunt identificate două variante de joc: jocurile cu subiecte alese din viața cotidiană (jocurile de conviețuire socială – de-a mama, de-a magazinul, de-a gospodinele, de-a poștașul) și jocurile cu subiecte din basme și povești.
Jocurile cu subiecte din viața cotidiană reflectă prin conținut experiențele directe trăite de copil, dobândite prin observație sau relatare. Jocurile cu subiecte din povești implică crearea unei atmosfere speciale sau redarea unor trăsături ale personajelor. Jocurile inspirate de textul poveștilor pot lua forma unor jocuri dramatizări în care rolurile sunt interpretate fie de copii, fie de păpuși de teatru.
Bibliografie
Evseev, Ivan (1994), Jocurile tradiționale de copii, Excelsior, Timișoara
Pânișoară, Ion – Ovidiu (2008), Comunicarea eficientă, Ediția a III, revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași
Voiculescu, E., Aldea, D. (2005), Manual de pedagogie contemporană, Risoprint, Cluj – Napoca
Revista Învățământului Preșcolar, nr. 3-4, 2008, C.N.I. „Coresi” S.A.
* * *
Textul este o versiune adaptată a materialului „Jocul de rol și dramatizarea – contribuții la dezvoltarea limbajului verbal și non-verbal la nivel preșcolar”, autor Ionela Simona Dăncău, Editura Gabriel, 2015, ISBN 978-606-8177-77-9.