Prezentul studiu de caz analizează intervenția educațională realizată în cazul unui copil preșcolar diagnosticat cu mutism selectiv, urmărind identificarea strategiilor pedagogice eficiente și evaluarea impactului acestora asupra dezvoltării comunicării și integrării sociale. Studiul documentează colaborarea dintre cadrul didactic, familie și specialiști (psiholog, logoped) pe parcursul a doi ani de intervenție sistematică. Rezultatele evidențiază progrese semnificative în planul comunicării verbale și al adaptării socio-emoționale, copilul reușind să depășească barierele inițiale și să se integreze cu succes în mediul școlar. Analiza de caz subliniază rolul determinant al educatoarei în detectarea timpurie a dificultăților de comunicare și în implementarea unor strategii diferențiate, centrate pe interesele copilului, oferind un model de bună practică aplicabil în contexte educaționale similare.
1. Context educațional și date generale
Copilul a fost înscris în învățământul preșcolar, frecventând grădinița cu program normal. Provine dintr-o familie organizată, fiind crescut de ambii părinți și având un frate mai mic cu doi ani. Comunicarea verbală este prezentă în mediul familial, copilul relaționând în special cu mama, alături de care își petrece cea mai mare parte a timpului. De asemenea, am observat o expunere crescută la mijloacele media televizor și telefon.
2. Justificarea alegerii temei
Alegerea acestui studiu de caz este determinată de manifestările specifice mutismului selectiv observate la copil în mediul educațional, precum și de evoluția remarcabilă înregistrată în urma aplicării unor strategii educaționale diferențiate și a colaborării cu specialiști psiholog și logoped. Studiul evidențiază rolul educatoarei în sprijinirea dezvoltării comunicării și integrării socio-emoționale a copilului.
3. Manifestări comportamentale și observații pedagogice
Copilul manifestă un interes accentuat pentru tematica dinozaurilor, interes reflectat în jocul său spontan. În timpul activităților liber alese, imită sunetele dinozaurilor, aleargă prin grupă și reproduce sunete preum dinozaurii. Jocul este predominant individual, copilul evitând implicarea în jocurile de grup.
În perioada grupei mici, copilul nu a comunicat deloc cu educatoarea. La începutul grupei mijlocii, odată cu schimbarea cadrului didactic, copilul a început să răspundă monosilabic („da”, „nu”), evitând inițierea dialogului și menținând contact vizual redus. De cele mai multe ori, observa jocurile colegilor fără a se integra activ.
Copilul nu manifesta anxietate la separarea de mamă și respecta regulile grupei. Se implica în activități instructiv-educative (colorat, pictat, decupat), demonstrând capacitate de concentrare și respectarea cerințelor, însă evita comunicarea verbală.
4. Diagnostic educațional și interpretare
Comportamentele observate sunt caracteristice mutismului selectiv, tulburare de comunicare manifestată prin incapacitatea copilului de a vorbi în anumite contexte sociale, în ciuda competenței lingvistice adecvate vârstei, demonstrată în mediul familial. Aceste manifestări au dus la necesitatea unei intervenții educaționale sistematice, adaptate nevoilor individuale ale copilului.
5. Obiectivele intervenției educaționale
Intervenția educațională a avut ca obiective principale:
- dezvoltarea comunicării verbale în mediul preșcolar;
- creșterea încrederii în sine și reducerea anxietății sociale;
- stimularea interacțiunilor sociale și a jocului de grup;
- facilitarea integrării copilului în colectivul grupei.
6. Strategii și metode de intervenție
Intervenția a fost realizată printr-o abordare multidisciplinară, în colaborare cu psihologul și logopedulși implicând familia. Am creat un climat securizant, în care copilul a fost încurajat gradual să comunice însă fără a-l presa.
Activitățile educaționale au fost adaptate intereselor copilului, utilizând tematica dinozaurilor ca element motivațional.
S-au folosit metode cum ar fi:
- jocul dirijat și jocul de rol;
- activități de grup restrâns;
- încurajarea comunicării nonverbale ca etapă premergătoare celei verbale;
- valorizarea fiecărui progres, indiferent de amplitudinea acestuia.
7. Evoluția copilului și rezultatele intervenției
În urma aplicării strategiilor educaționale și a intervenției terapeutice susținute, copilul a înregistrat progrese semnificative. A început să se joace cu colegii, să inițieze interacțiuni verbale și să comunice fluent cu educatoarea. Ulterior, copilul a reușit să povestească întâmplări personale, să recite poezii și să cânte cântecele specifice activităților de la grădiniță.
În prezent, copilul este elev în clasa I, participă la activități extracurriculare și recită poezii în cadrul serbărilor școlare, în fața publicului. Aceste aspecte reflectă o evoluție semnificativă în planul comunicării și al adaptării socio-emoționale. De asemenea, copilul revine cu plăcere la grădiniță și menține legătura cu educatoarea, povestind experiențe din mediul școlar, fapt ce confirmă consolidarea relațiilor educaționale și impactul pozitiv al intervenției timpurii.
8. Concluzii și implicații educaționale
Studiul de caz evidențiază rolul esențial al cadrului didactic în identificarea dificultăților de comunicare și în aplicarea unor strategii educaționale diferențiate. Colaborarea eficientă dintre educatoare, familie și specialiști a contribuit semnificativ la depășirea mutismului selectiv și la integrarea armonioasă a copilului în mediul școlar. Rezultatele obținute subliniază importanța intervenției timpurii și a adaptării demersului didactic la particularitățile fiecărui copil.
Studiul de caz prezentat demonstrează că mutismul selectiv, deși reprezintă o provocare semnificativă pentru practica educațională, poate fi abordat cu succes printr-o intervenție timpurie, sistematică și personalizată. Rezultatele obținute confirmă eficiența unei abordări multidisciplinare, în care cadrul didactic își asumă un rol activ de observator, mediator și facilitator al comunicării, colaborând strâns cu familia și cu specialiștii în sănătate mintală. Din perspectiva dezvoltării profesionale, cazul ilustrează competențele pedagogice necesare pentru adaptarea demersului didactic la nevoile individuale ale copiilor cu dificultăți de comunicare: capacitatea de observație sistematică, flexibilitatea metodologică și valorificarea intereselor copilului ca instrument motivațional.
La nivel instituțional și sistemic, studiul susține necesitatea consolidării mecanismelor de colaborare dintre grădiniță, școală și serviciile de sprijin specializat, precum și importanța formării continue a cadrelor didactice în domeniul identificării și intervenției timpurii în cazul tulburărilor de comunicare. Experiența documentată poate constitui un reper pentru elaborarea unor protocoale de intervenție adaptate contextului educațional românesc, contribuind la creșterea capacității sistemului de învățământ de a răspunde diversității nevoilor educaționale ale copiilor.