Stresul părinților și starea de bine a copiilor

Nimicurile cotidiene, emoțiile inhibate, ambianța sufocantă de la serviciu, competițiile feroce, realitațiile de zi cu zi, eșecul școlar al copiilor, toate acestea si multe altele ne fac să ne trezim într-o zi că ne simtim rău, foarte rău. Stresul este polimorf și își pune amprenta peste viața noastră.
Cine ne face viața grea? Cum se răsfrânge starea noastră de stres asupra celorlalți? Stresul părinților poate fi contagios pentru copii?

Ce se întâmplă cu starea de bine a copiilor care trăiesc pe „un câmp  de bătălie” al familiei unde mama și tata, din cauza stresului devin nervoși, iar în casă certurile sunt permanente?

Acest „iceberg” al stresului părinților doboară corabia de vis a familiei ducând la nefericire. Dacă răsfoim sursele de informare românești vom găsi puține studii in privința stării de bine a copiilor. Este un aspect care suscită oarece discuții, dar prea puține.
Drept pentru care o mare parte din literatura de specialitate cuprinde studii efectuate în alte țări,dar cu aspecte teoretice cu o aplicabilitate generală și utilă și în granițele românești.

Starea de bine (well being), deși un termen vehiculat încă din anul 1968 a început să preocupe din ce în ce mai mult liderii popoarelor,fiind corelat cu valoarea produsului intern brut (PIB) odată cu declanșarea crizei mondiale din 2008.Deși privit în sensul binelui dat de opulență sau de asigurarea nivelului necesar de trai, corelat cu nevoile individului,starea de bine migrează încet-încet către fiecare etapă a vârstei, ajungând o adevărată filosofie a conceperii și proiectării demersului didactic în școală, pe principiul corelării proceselor cognitive implicate în învățare ale elevilor cu procesele regulatorii, îndeosebi cu afectivitatea și anume zona emoțiilor. Așadar, am putea concluziona că domeniul în care starea de bine a elevului se integrează este cel al psihologiei educației, disciplină ce pune în corelație directă din punct de vedere psihologic actorii participanți la actul învățării (elevii,profesorii) cu beneficiarii (elevii, părinții, comunitatea, societatea),

La noi in țară, filosofia well being-ului este dezvoltată în noua formă a standardelor de acreditare și de evaluare periodică ale școlilor propuse de Agenția Româna de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, aflate actualmente în curs de aprobare prin hotărâre de guvern.

Noutatea abordării la nivelul sistemului de învătâțământ din România duce la inexistența unor studii relevante în domeniu.

Însă se poate afirma că sursa de cunoaștere a etapei dezvoltării conceptului este îndeosebi cea europeană. Organizația Economică de Cooperare și Dezvoltare este o organizație mondială ce îsi propune promovarea de politici economice și sociale ce au ca scop creșterea stării de bine a oamenilor (www.oecd.org). Conform OECD-ului, dintre factorii cere influențează rezultatele elevilor, unul îl reprezintă nivelul economic al familiei și celălalt nivelul de educație al familiei. Desigur ,dintre toate influențele pe care familia le exercită asupra elevului, ar fi interesant de studiat stresul manifestat de părinți și ce efecte produce acesta asupra stării de bine a copilului.

Cooper et al.(2009) face referire la studiul de doi ani realizat de guvernul britanic cu scopul identificării unei viziuni legate de optimizarea sănătății mentale și a stării de bine în vederea creșterii beneficiilor individuale și ale societații. Beddington et al.(2008) definește capitalul mental ca un status dinamic ce se referă la abilitatea individuală de a-și dezvolta potențialul,de a lucra productiv si creativ, de a crește relații puternice și pozitive cu alții în vederea contribuției la comunitate(apud Cooper et al.,2014,31).

Studiul a concluzionat alături de peste alte 85 de studii internaționale care sunt factorii ce influențeaza capitalul mental și well-beingul de-a lungul vieții,după cum urmează: identificarea din perioada timpurie a copilăriei a dificultăților de învățare,în vederea eliminării costurilor crescânde de comportamente neintegrate social ca o consecință a dificultăților de învătare, identificarea bolilor ce afectează capitalul mental și starea de bine (depresia, anxietatea), în vederea stabilirii tratamentelor adecvate, rolul stresului în starea de bine a omului contemporan, prevenirea demenței ca boală a contemporaneitații (Cooper et al.,2014,32).

De asemenea, sinteza realizată sub egida UNICEF, de Anderson Moore, Kristin, Lippman, Laura H, McIntosh, Hugh(2009), Positive Indicators of Child Well-being, A conceptual framework, measures and methodological issues, Innocenti Working Papers no. 2009-21, inventariază cadrul indicatorilor pozitivi ale stării de bine a copilului, bazându-se pe două cadre – pe dezvoltarea pozitivă și pe psihologia dezvoltării (pg.14-18): la nivel individual (sănătate fizică, dezvoltare și siguranță, dezvoltare cognitivă, emoțională, socială și comportamentală), la nivelul relațiilor (familie, prieteni, școală, comunitate), la nivelul contextual (familie, prieten, școală, comunitate).

Carry L., Cooper, Susan, H, Laundry (2014) precizează că o importanță majoră a stării de bine a copilului o au competențele sociale si cognitive. Asemenea OECD-ului, operaționalizarea competențelor cuprind și latura afectiv emoțională, însă acesteia i se adaugă un alt proces regulator, motivația. Așadar, din perspectiva autorilor citați, competențele social cognitive în relație cu starea de bine a copilului pot fi operaționalizate în:

  • competențele ce dau autonomie copilului (autoreglare și control)
  • dezvoltarea regulilor de stăpânire a emoțiilor
  • dezvoltarea motivației intrinseci de învățare.

Pe măsură ce cresc, copiii devin tot mai conștienți de ceea ce simt ei și de ceea ce simt ceilalți, adică de sentimentele lor și ale celorlalți. Astfel, ei își pot regla sau controla mai bine emoțiile și pot răspunde la distress-ul altora (Saarni et al., 1998). Ei învață ce anume le provoacă tristețe, frică sau furie și învață să se poarte în consecință. Atunci când părinții reacționează prin dezaprobare sau pedeapsă, frica si furia pot deveni mult mai intense și pot afecta adaptarea socială a copilului (Fabes,Leonard, Kupanoff și Martin, 2001). Copiii care au o stimă de sine ridicată sunt mai dispuși în a-și oferi voluntar ajutorul (Karafantis și Levz, 2004). Părinții stimulează empatia, dezvoltarea prosocială și aptitudinile sociale ale copiilor atunci când sesizează frământările pe care le au aceștia și îi ajută pe copii să-și rezolve problemele (Bryant, 1987, Eisenberg at al., 1996).

Cele mai importante influențe pe care le exercită mediul familial asupra dezvoltării copiilor vin din atmosfera căminului. Copiii expuși la cearta părinților și la un parentaj slab prezintă anxietate, teamă și depresie, precum și agresivitate, ostilitate, implicarea în acțiuni violente.

Copiii au nevoie să conștientizeze relația de tip cauză-efect dintre gândurile și acțiunile lor și consecințele acțiunilor, tocmai pentru a-și dezvolta o atitudine responsabilă. Cu alte cuvinte, copii pot învăța că, atunci când fac anumite alegeri, apar și consecințele logice sau naturale, cu care ei se vor confrunta. Părinții au un rol important în modelarea comportamentelor copiilor, în rezolvarea situațiilor sociale și de exprimare a emoțiilor. Părintele este un model pentru copil, un model de cum rezolvă o problemă, cum reacționează când este stresat, cum exprimă bucuria, cum împărtășește teama, ce face când îi este teamă că va greși.

Nu poate fi negată nici bunăstarea profesorului, care prin contagiune va crea bunăstare. Starea de bine este o interdependență între mai mulți factori: sănătatea, rezultatele școlare obținute, dezvoltarea psihologică și emoțională,comportamentul social. Aici adăugam relațiile din familie, din școală, din comunitate și cele de la nivel de societate. Această stare presupune un confort pe mai multe planuri, care se consolidează cu sprijin și în armonie cu ceilalți și cu sine.

Anderson Moore, Kristin,Lippman,Laura H,McIntosh,Hugh (2009) analizează starea de bine a copilului pe baza unor indicatori, ceea ce ne sprijină în operaționalizarea conceptului pe mai multe niveluri:

  • nivel individual (starea de sănătate, siguranță, dezvoltarea competențelor sociale și cognitive);
  • nivel relațional (familie, clasă, școală, comunitate, societate) – nivel contextual (mediul familial, mediul școlar, mediul comunitar,mediul social).

Pe baza observațiilor teoretice, conceptul de stres se operaționalizează în:
– influențe pozitive și negative (părinților, colegilor, prietenilor, comunității, sociale)
– parentingul eficient
– stresul la copilul mic și consecințele lui neurologice
– starea de bine mentală.

Contextul stresant poate fi determinat de:
– un părinte stresat, anxios pe motive diverse
– o relaționare defectuoasă a celor doi părinți
– probleme externe ce afectează climatul familial general.

Indiferent de sursa stresului, efectul asupra copilului, conform studiilor de educație timpurie, este de eliminare a hormonului stresului, cortizonul, ce se constituie în barieră în dezvoltarea psihică a copilului.

De asemenea, o componentă importantă este durata,frecvența și intensitatea stărilor de stres din familie. Ființa umană nu funcționează ca un aparat electronic, nu are butoane, nu o poți scoate și băga în priză, permițând astfel trecerea rapidă și pe nesimțite a omului de la o stare la alta, într-o clipă. Schimbarea aceasta este un proces ce se derulează în mai multe etape.

Ignorarea acestui principiu fundamental al schimbării duce la expunerea noastră la stres. Psihologul David Elkind (1981, 1986, 1997, 1998) a spus despre copilul zilelor noastre că este un copil „zorit”, avertizând că presiunile vieții moderne duc la creșterea forțată a copiilor, făcându-le copilăria stresantă. De la copiii zilelor noastre se așteaptă rezultate foarte bune la școală, premii la diverse competiții, totul pentru a satisface nevoile emoționale ale parinților. Copiii cunosc problemele numeroase ale adulților înainte să poată stăpâni bine problemele copilăriei. Ei au cunoștințe diverse despre violență, despre sex, iar uneori sunt nevoiți să-și asume responsabilități de adult. Mulți copii sunt nevoiți să se mute datorită schimbărilor de la serviciul părinților. Astfel își schimbă școala si grupul de prieteni.

Ritmul agitat de lucru și programul încărcat îi transformă în mici oameni mari. Și, totuși, ei nu sunt niște adulți mai mici. Ei simt și gândesc precum copiii și au nevoie de anii copilăriei ca să se poată dezvolta normal și sănătos. Ținând cont de cantitatea de stres la care sunt expuși copiii, n-ar trebui să ne surprindă faptul că anxietatea în copilărie a crescut foarte mult (Twenge, 2000).

Fragilitatea incontestabilă sugerată oricui de noțiunea de stres este o provocare spre identificarea resurselor, ceea ce poate duce la sprijin pentru cei afectați emoțional de experiențe dificile personale, familiale, profesionale. Promovarea stării de bine sporește înțelegerea relației minte-corp.

Bibliografie:
1. Anderson Moore, Kristin, Lippman, Laura H., McIntosh, Hugh (2009). Positive Indicators of Child Well-being: A conceptual framework, measures and methodological issues, Innocent working Papers no.2009-21
2. Antonesei,L. (2009) (coord.) Ghid pentru cercetarea educatiei. Iasi: Editura Polirom
3. Babbie, Earl (2010). Practica cercetării sociale. Iasi: Polirom
4. Banati, Prerna, Diers, Judith (2016). Measuring Adolescent Well-being: National Adolescent Assessement Cards (NAACs)  no.IRB_2016_10, UNICEF Office of Research-Innocenti, Florence
5. Chapman, L., West-Burnham, J. (2010). Education for Social Justice. London: Continuum
6. Cooper, L.C. (2013). From Stress to Wellbeing. Stress Management and Enhancing Wellbeing, volume 2. London: Palgrave Macmillan
7. Cooper, L.C. (2014). Wellbeing: A complete reference guide, vol 1, Malden: Willey Blackwell
8. Ferguson,D. (2008), What teachers need to know about personal wellbeing. Camberwell Victoria: Acer Press
9. Hoffman, Oscar (1977). Sisteme conceptuale operaționale în sociologie. București: Editura științifică și enciclopedică
10. Huppert, F., Cooper, L.C. (2014). Interventions and Policies to Enhance Wellbeing. Wellbeing: A Complete Reference Guide , Volume VI.Malden: Willey Blackwell
11. Kerlinger, F.N. (1969). Foundations of Behaviour Research Educational and Psyhological Inquiry. New York:  Holt, Rinehart and Winston.

Accesări: 160

Articole asemănătoare