Articolul abordează rolul esențial al învățătorului în formarea stimei de sine, dezvoltarea emoțională și facilitarea colaborării între elevi, părinți și cadre didactice în învățământul primar. Pornind de la un cadru teoretic solid și susținut de experiența practică a autoarei, sunt prezentate exemple concrete de activități desfășurate la clasa a II-a, menite să dezvolte autonomia, empatia și încrederea elevilor. De asemenea, se evidențiază importanța colaborării didactice și a formării continue în crearea unui climat educațional pozitiv și incluziv. Concluziile subliniază necesitatea integrării sistematice a dimensiunii emoționale și colaborative în demersul educațional.
Cuvinte cheie: dezvoltare personală, stimă de sine, educație emoțională, colaborare educațională, învățământ primar
Introducere
În învățământul primar, accentul se mută treptat de la simpla acumulare de cunoștințe spre formarea unor deprinderi de viață esențiale: încredere în sine, echilibru emoțional, relaționare pozitivă și autonomie. Școlarul mic, aflat la începutul procesului de structurare identitară, are nevoie de contexte educaționale care să-i ofere siguranță, valorizare și sentimentul reușitei.
În această etapă, stima de sine capătă un rol fundamental. Definind modul în care copilul își percepe valoarea personală și competența în raport cu ceilalți, stima de sine influențează direct motivația, implicarea și adaptarea școlară. Prin urmare, intervențiile educaționale nu trebuie să vizeze doar performanța, ci și consolidarea unei imagini de sine pozitive.
În paralel, educația emoțională susține capacitatea copilului de a recunoaște, exprima și gestiona propriile emoții, contribuind la climatul de siguranță afectivă din clasă. Aceasta este strâns legată de colaborarea educațională, care implică nu doar cooperarea dintre elevi, ci și parteneriate solide între cadre didactice și părinți, pentru sprijinirea dezvoltării integrale a elevului.
Prezentul articol își propune să exploreze modalitățile concrete prin care aceste trei dimensiuni — stimă de sine, echilibru emoțional și colaborare — pot fi valorificate în activitatea didactică de zi cu zi, prin practici aplicate specifice învățământului primar.
Fundamente teoretice
Conceptul de stimă de sine este esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Potrivit lui Nathaniel Branden, stima de sine este „capacitatea de a ne considera competenți să facem față provocărilor fundamentale ale vieții și de a fi demni de fericire”. În mediul educațional, acest construct psihologic influențează motivația, adaptabilitatea și performanța școlară.
Pe de altă parte, educația emoțională vizează formarea abilităților de recunoaștere, exprimare și reglare a emoțiilor, facilitând interacțiuni pozitive între elevi, precum și o relație mai profundă cu învățătorul. Daniel Goleman (1995) subliniază că inteligența emoțională este mai bun predictor al succesului pe termen lung decât coeficientul de inteligență (IQ).
Totodată, colaborarea didactică joacă un rol esențial în construirea unei culturi educaționale participative. Prin echipe de lucru, consilii metodice sau parteneriate între școli, învățătorii pot genera soluții pedagogice eficiente, adaptate contextului socio-emoțional al elevilor.
Numeroși autori au contribuit la înțelegerea profundă a acestor concepte fundamentale. Susan Harter (1999) propune o viziune multidimensională asupra stimei de sine, evidențiind faptul că percepția copilului despre propria valoare este influențată de domenii specifice – precum competența academică sau relațiile sociale – și de feedbackul primit din medii semnificative precum școala. Carl Rogers (1951) subliniază importanța unui climat de acceptare necondiționată și susținere empatică, elemente esențiale pentru dezvoltarea unui sine autentic și valoros.
În același sens, Albert Bandura (1997) introduce conceptul de auto-eficacitate, arătând că percepția individului despre capacitatea sa de a avea succes într-o sarcină determină nivelul de angajare și persistență în activitate. Acest construct este strâns legat de stima de sine și are implicații directe în contextul școlar. Thomas Gordon (2000), prin modelul său de comunicare eficientă în educație, pledează pentru relații bazate pe încredere și respect reciproc între elevi și cadrele didactice, fundament al colaborării reale.
De asemenea, teoriile lui Jean Piaget și Lev Vygotsky oferă explicații valoroase despre modul în care interacțiunea socială și învățarea în contexte colaborative contribuie la dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului. Conceptele de „desechilibru cognitiv” (Piaget) și „zona proximei dezvoltări” (Vygotsky) subliniază rolul intervenției pedagogice adaptate nivelului real și potențial de dezvoltare al elevului.
Pornind de la aceste fundamente, articolul propune o reflecție practico-teoretică asupra modului în care stima de sine, educația emoțională și colaborarea în echipă pot transforma clasa primară într-un spațiu de formare integrală.
Practici aplicate la clasa a II-a
În cadrul clasei a II-a, am integrat activitățile centrate pe dezvoltarea personală și emoțională în mod transversal, în toate disciplinele. De exemplu, la orele de Comunicare în limba română, am desfășurat activitățile „Scrisori către mine” și „Jurnalul stimei de sine”, prin care elevii și-au exprimat gândurile, emoțiile și reușitele personale. Aceste exerciții au încurajat autoreflecția, extinderea vocabularului emoțional și formarea unei imagini de sine pozitive.
Am desfășurat și activitatea „Copacul calităților”, în fiecare luni dimineață, când fiecare copil scria o calitate personală pe o frunză colorată, adăugând-o pe copacul clasei. Această rutină a dezvoltat capacitatea elevilor de a-și recunoaște punctele forte și de a valoriza trăsăturile colegilor.
În cadrul proiectelor tematice, am organizat activități în aer liber — „Școala în natură” — în livadă și în parcul din curtea școlii. I-am încurajat pe copii să îmbrățișeze copacii, să le „asculte” povestea și apoi să scrie ceea ce au simțit și imaginat. Aceste activități au sprijinit dezvoltarea sensibilității, exprimarea emoțiilor și conectarea cu natura.
Pentru dezvoltarea competenței investigaționale, la orele de CLR am aplicat metoda lecturii-ștafetă, în care fiecare elev formula o întrebare pentru colegul următor, bazându-se pe conținutul citit. Astfel, i-am pregătit pentru orele de Științe ale naturii, stimulând observația, curiozitatea și capacitatea de explorare.
De asemenea, am organizat ateliere de dezvoltare emoțională cu sprijinul părinților, pe teme precum „Curajul de a greși”, „Ce fac când sunt trist?” sau „Cine sunt eu?”. Aceste întâlniri au consolidat relația școală–familie și au creat coerență între mesajul transmis acasă și cel din clasă.
Toate activitățile au fost completate de momente de autoevaluare și feedback pozitiv, menite să întărească legătura dintre efort, progres și apreciere sinceră. Am observat o implicare sporită a elevilor, o reducere a comportamentelor disruptive și o atitudine mai deschisă față de învățare.
Colaborarea didactică și dezvoltarea profesională
Pentru a fi un model autentic pentru elevi, este esențial ca învățătorul să își cultive în permanență propria dezvoltare personală și profesională. Autodepășirea, reflecția pedagogică și învățarea continuă devin nu doar semne ale unui profesionist responsabil, ci și piloni ai unui sistem educațional sănătos și înnoitor. Impactul acestor demersuri se reflectă în atitudinea elevilor, în adaptabilitatea metodelor didactice și în prestigiul social al profesiei.
În calitate de profesor metodist, implicarea în activități de formare și mentorat a fost esențială în promovarea unei culturi didactice colaborative. Întâlnirile metodice, atelierele pedagogice și cercurile pedagogice organizate la nivelul județului au permis schimbul de bune practici, adaptarea strategiilor didactice și susținerea colegilor aflați în formare.
Proiectele de dezvoltare profesională continuă, precum CRED sau cele derulate prin CCD Prahova sau alte instituții, au oferit cadrul ideal pentru explorarea unor noi paradigme didactice, inclusiv integrarea abordărilor STEAM sau a învățării outdoor. Aceste experiențe au fost valorificate ulterior în propria clasă, contribuind la diversificarea activităților și creșterea motivației elevilor.
Colaborarea interinstituțională, inclusiv în cadrul proiectelor europene, a facilitat accesul la resurse moderne și crearea de rețele educaționale în care învățătorii devin co-creatori de conținut și metodologii. Astfel, parteneriatele între școli, sprijinul managerial și colaborarea între cadrele didactice contribuie decisiv la profesionalizarea mediului educațional primar.
Concluzii și recomandări
Exemplele prezentate în acest articol evidențiază faptul că îmbinarea educației emoționale cu dezvoltarea stimei de sine și colaborarea activă între cadrele didactice contribuie semnificativ la formarea unui climat educațional pozitiv și incluziv. Rolul învățătorului depășește granițele disciplinei, devenind acela de arhitect al unui spațiu de învățare care formează nu doar cunoștințe, ci și caractere.
Se recomandă integrarea sistematică a activităților de dezvoltare personală în curriculumul primar, precum și extinderea programelor de formare continuă axate pe inteligență emoțională, colaborare și leadership educațional. Totodată, stimularea parteneriatelor educaționale între școli poate reprezenta o soluție viabilă pentru extinderea impactului acestor inițiative la nivel comunitar.
Prin implicare, reflecție și colaborare, învățătorul devine un agent real al transformării școlii românești.
Bibliografie
1. Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. New York: Freeman.
2. Branden, N. (1994). The Six Pillars of Self-Esteem. New York: Bantam.
3. Dewey, J. (1938). Experience and Education. Macmillan.
4. Goleman, D. (1995). Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Than IQ. New York: Bantam Books.
6. Gordon, T. (2000). Teacher Effectiveness Training: The Program Proven to Help Teachers Bring Out the Best in Students of All Ages. New York: Three Rivers Press.
7. Harter, S. (1999). The Construction of the Self: A Developmental Perspective. New York: Guilford Press.
8. Ministerul Educației Naționale. (2018). Curriculum național pentru învățământul primar: clasele I-IV. București: MEN.
9. Montessori, M. (1965). The Absorbent Mind. Holt, Rinehart and Winston.
10. Neagu, M. (2024). Contribuții în planul constituirii stimei de sine la școlarul mic. Ploiești: Casa Corpului Didactic Prahova.
11. Neagu, M. (2024). Ghid de bune practici: exemple de activități didactice moderne realizate în cadrul proiectului COOL. Ploiești: Casa Corpului Didactic Prahova.
12. Neagu, M. (2024). Particularități ale formării stimei de sine la școlarul mic. Ploiești: Casa Corpului Didactic Prahova.
13. Piaget, J. (1977). The development of thought: Equilibration of cognitive structures. New York: Viking Press.
14. Rogers, C. R. (1951). Client-Centered Therapy. Boston: Houghton Mifflin.
15. Spencer, H. (1861). Education: Intellectual, Moral, and Physical. Williams and Norgate.
16. Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Cambridge, MA: Harvard University Press.Branden, N. (1994). The Six Pillars of Self-Esteem. Bantam.
* * *
Autor: MARIETA NEAGU, profesor învățământ primar
Școala Gimnazială „ION IONESCU”, Valea Călugărească
ORCID: orcid.org/0000-0001-6970-7117