Stil de viață sănătoasă și învățarea limbilor străine – tema mobilității din Atena (Proiect Erasmus+ TLOWP)

Echipa formată din cinci cadre și cinci elevi a Școlii Gimnaziale George Emil Palade și-a încheiat deplasarea în Atena, Grecia, în vederea implementării mobilității pe tema dietă sănătoasă și învățarea limbilor străine, din cadrul proiectului de schimb interșcolar Erasmus+,  Teach and learn outside the walls through playing (TLOWP).

Aceasta cea de-a treia mobilitate a proiectului a presupus îmbinarea a două componente educaționale distincte și anume, integrarea celor cinci elevi în activitățile educaționale tipice ale școlii gazdă, Școala Primară numărul 14 Acharnes, dar și participarea cadrelor din cele patru țări partenere la diferite workshopuri dedicate schimbului de bune practici pe cele două teme ale mobilității. Echipa română, alături de ceilalți doi parteneri, Polonia și Turcia, s-a pliat pe formatul educațional propus de țara gazdă, Grecia, și timp de cinci zile, elevi și cadre au stat în aceeași bancă, au devenit coechipieri în rezolvarea sarcinilor de învățare propuse. Elevii noștri au putut, astfel, beneficia de  experiența didactică a coechipierului profesor, dar și de mentorarea profesorului grec, trainerul workshopului.

Experiențe inedite de învățare, precum pregătirea unor rețete de salate tradiționale grecești, observarea directă a organizării stupului, informații despre viața și ierarhia albinelor, dar și repetițiile pentru punerea în scenă a mitului Persefonei despre ciclicitatea anotimpurilor, au valorificat atât competențele multi lingvistice ale tuturor participanților, dar și a competențelor de sensibilizare și exprimare culturală.

Jocul didactic a constituit liantul educațional dintre parteneri, integrat în spații de învățare inedite, precum stupina de la Zakheos sau templul antic al Atenei Parthenos de pe Acropole. Elevii noștri au fost găzduiți de  familiile grecești foarte primitoare și dornice a le oferi oportunități de cunoaștere culturală, prin excursii și vizite la cele mai remarcante atracții turistice ale Atenei, dar și a împrejurimilor acesteia. Beneficiul major al acestui schimb școlar este integrarea elevilor noștri, timp de o săptămână, în viața uzuală a familiei grecești, prin expunerea la activitățile școlare tipice, dar și la obiceiurile și tradițiile țării gazdă, prin experiențe culinare și vizite culturale prezentate din perspectiva localnicilor.

Echipa română a impresionat partenerii prin promovarea inedită a țării, regiunii, orașului și a școlii, printr-un scurt film, evidențiind elementele centrale ale viitoarei mobilități ce se va desfășura în luna mai, în țara noastră: https://youtu.be/wiU7n10NrOU

În perioada imediat următoare, elevii vor realiza un produs educațional în echipă, ce va evidenția beneficiile participării în cadrul acestei mobilități și în proiect în ansamblul său. Acesta va fi diseminat la nivelul celor patru clase de proveniență ale elevilor, dar și în cadrul întâlnirilor reprezentanților Consiliului Școlar al elevilor. Echipa de cadre va organiza workshopuri ce vor avea drept obiectiv diseminarea și valorificarea exemplelor de bună practică preluate de la partenerii proiectului.

Componenta de diseminare și valorizare este esențială, pentru că promovează și permite înnoirea continuă a repertoriului didactic a staff-ului educațional, cu elemente inovatoare, moderne și promotoare a celor mai noi tendințe ale educației europene. Derularea proiectelor Erasmus+ din instituția noastră reprezintă elemente cheie ale obiectivelor de dezvoltare instituțională, evidențiate prin planul european pe care îl implementăm pas cu pas. Identificarea celor mai optime modalități de integrare curriculară a metodelor și tehnicilor de învățare exersate este un bun prilej de a revitaliza repertoriul de abordări didactice prin care lărgim continuu expertiză europeană a instituției noastre.

În perioada imediat următoare,  echipa extinsă a proiectului va detalia  tematica mobilității din România,  din perioada 9-13 mai, prin proiectarea design-ului educațional a temei dezvoltare personală și aplicații digitale interactive folosite în învățare.

 

prof. Camelia Timofte

Școala Gimnazială George Emil Palade, Buzău (Buzău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/camelia.timofte

Articole asemănătoare