Schimbarea mentalității pentru evitarea formării stereotipurilor de gen la preșcolari

Accentul pus pe formarea personalității, pe respectarea particularităților individuale şi pe tratarea diferențiată constituie o prioritate a sistemului actual de învățământ, care promovează implicit respectarea particularităților de gen.
Dimensiunea de gen în educație la vârsta preșcolară constituie un proces investigativ care este la începuturi. Studiile întreprinse până în prezent au confirmat ipoteza conform căreia imaginea de sine a copilului, în raport cu genul, se formează încă de la vârste timpurii, iar structurarea trăsăturilor de gen urmează linia stereotipizării: băieții- puternici, curajoși, cu inițiativă, de la care se așteaptă să ocrotească, iar fetele- atente la nevoile băieților, sensibile, grijulii, cu manifestări artistice.

Trebuie specificată distincția între sex şi gen astfel:

  • sexul este un element biologic care duce la împărţirea fiinţelor umane în femei şi bărbaţi, respectiv în persoane de sex femeiesc şi persoane de sex bărbătesc;
  • genul reprezintă diferenţele sociale între femei şi bărbaţi care au fost învăţate, sunt modificabile în timp şi sunt diferite în interiorul culturilor şi între culturi.

Dacă feminitatea şi masculinitatea se învaţă, atunci ar trebui ca mesajul către copil să fie relativ coerent, adică părinţii şi educatorii să considere că înţelesul lor se defineşte în acelaşi mod şi acţionează în aceeaşi direcţie. Deci, nu se doreste înlocuirea patriarhatului cu matriarhatul, ci parteneriatul. Nu se susţine egalitatea de gen (toţi aceleaşi valori şi roluri în mod egal), ci echitatea de gen care presupune acceptarea participării specifice a femeilor şi bărbaţilor atât la viaţa privată, cât şi la cea publică.

În grădiniţă, copiii desfăşoară activităţi singuri, în perechi, ori în grup. Studiile de gen surprind preferinţa fetelor de a se juca în perechi, în timp ce băieţii se organizează în grupuri lărgite de joc. Odată cu grădiniţa, cercul de prieteni al copilului se lărgeşte considerabil. În plus, acumulează noi experienţe şi experimentează stări afective diverse.

Vorbe precum „Prietenul la nevoie se cunoaşte!” sau „Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să-ti spun cine eşti!” sunt, cu siguranţa cunoscute şi sunt verificate şi confirmate de generaţii întregi.

Când copilul ajunge să cunoască alţi copii, când începe să „iasă în lume” şi să „socializeze”, el devine independent. Va ajunge chiar la o vârstă la care prietenii şi părerile lor vor conta enorm. Dar până atunci mai este mult şi depinde de familie, de educaţia pe care o primeşte de la aceasta precum si cea oferita de mediul educaţional, de valorile care le sunt insuflate, ca el sa ştie să-şi aleagă în mod corect prieteni.

La început, copilul se alătura instinctiv celor de vârsta lui, din nevoia naturala de a fi între indivizi asemănători lui. Treptat, va selecta după criterii simple: ”George se trânteşte în nisip ca mine, cu Alex mă joc de-a Poliţia.” Treptat, motivaţia devine mai nuanţată: ”nu mai vreau cu George, pentru ca el vrea mereu să conducă joaca, îl prefer pe Alex pentru ca nu mă părăseşte când am nevoie de el, iar Georgiana este bună și- mi da păpuşa ei” etc.

În principiu, cât copilul e foarte mic, familia declară ca nu are obiecţii în privinţa prietenilor. Ziua în care copilul nu va mai plânge pentru că rămâne fără părinţi la grădiniţă va fi aceea în care devine conştient că aici are prieteni. Experienţa de acasă îl ajută enorm: copilul imită, încercând să găsească în prietenii lui exact acele calităţi pe care caută, le vede în cei din jur. Comportamentul social al copiilor este puternic influenţat de convingerile părinţilor privind rolurile de gen.

În vederea unei activităţi instructiv educative eficiente este necesară nu doar cunoaşterea fiecărui copil în parte, ci şi relaţiilor dintre copiii din aceeaşi grupă, a modului cum interacţionează spontan, a atracţiilor sau respingerilor ce se manifestă de la o etapă la alta.

Problematica diferenţelor de gen apare din ce în ce mai frecvent când abordăm dezvoltarea adecvată a copiilor, ea având un rol decisiv în modul în care se formează abilităţile emoţionale ale acestora. Educaţia, în funcţie de nevoile de dezvoltare specifice genului se realizează de către părinţi şi educatori încă de la începutul formării identităţii de gen, în jurul vârstei de 2-3 ani, când copilul realizează că sunt două categorii: băieţi şi fetiţe, iar ei aparţin uneia dintre ele.

Dezvoltarea identităţii de gen este puternic influenţată de rolurile de gen existente intr-o societate. Copiii învaţă de foarte mici ce înseamnă să fii băiat sau fată în societatea noastră, ei fiind expuşi la mulţi factori care le influenţează atitudinile şi comportamentele cu privire la rolurile de gen. Acestea sunt învăţate pentru prima oară în mediul de acasă şi apoi întărite şi menţinute de grupul de prieteni, de mediul grădiniţei, de emisiunile TV.

Pentru evitarea formarii stereotipurilor de gen, educatoarele ar trebui:

  • să cumpere jucării care nu sunt specifice în mod tradiţional genului şi să asiste copilul în explorarea şi descoperirea lor, să încerce să achiziţioneze cât mai multe jocuri care stimulează creativitatea;
  • să achiziţioneze pentru Centrul „Căsuţa păpusii”/”Joc de rol”, o păpuşa băiat sau o pereche de bebeluşi de sex diferit, având culoarea pielii diferită;
  • să implice fetele în jocuri care dezvoltă nu numai abilităţile verbale „De-a vânzătoarea”, „De-a învăţătoarea”, „De-a bibliotecara”, ci şi abilităţile cognitive si motorii: „De-a scafandrii”, „De-a piraţii”, „De-a mecanicii”, „De-a cosmonauţii”. În acelaşi timp, implicaţi băieţii în jocuri care dezvoltă colaborarea, de tip: ”De-a familia”, „De-a coaforul”.
  • să responsabilizeze copiii în sala de grupă, oferindu-le sarcini care ţin de spaţiul privat al casei sau de preocupările legate de femei (îngrijirea cuiva bolnav, creşterea copiilor, etc). Acestea contrazic stereotipurile de gen, astfel încât, băieţii pot să ajute la gătit, să coase hainele păpuşii, iar fetele pot să proiecteze şi să construiască din cuburile de plastic un bloc turn care depăşeşte înălţimea lor, pot mânui uneltele din trusa mecanicului sau pot să repare mobila păpuşii;
  • să stimuleze jocul în grup al fetelor pentru că încurajează cooperarea şi jocul în perechi al băieţilor pentru a încuraja comunicarea;
  • să planifice teme de joc pentru ambele genuri şi să implice şi fetele şi băieţii deopotrivă, uneori şi băieţii îşi doresc să îmbrace rochiile de prinţese, să se joace alături de fete, pe când acestea vor să fie padurari, să ocrotească animalele pădurii;
  • să laude în egală măsură şi fetele şi băieţii pentru întărirea comportamentelor şi sancţionaţi în aceeaşi măsură;
  • să încurajeze fetele să accepte rolul de lider în jocurile cu grupe mixte, să rezolve problemele care apar în timpul jocului;
  • să se asigure că toate centrele sunt dotate cu materiale şi imagini care trezesc atât interesul fetelor cât şi al băieţilor;
  • să echilibreze în formarea grupelor, în măsura în care este posibil, numărul fetelor cu cel al băieţilor;
  • să nu refuze şi să nu ignore copiii care îşi doresc la serbări roluri ce nu sunt specifice în mod tradiţional genului şi să îi antreneze pe băieţi la dans chiar dacă acest dans e „Dansul fulgilor de nea” sau „Dansul florilor” şi corelat pentru fete: „Dansul piticilor” etc.

Într-o societate plină de roluri copiii încearcă să le adopte pentru a se adapta la viaţa socială, deşi ele nu sunt neapărat cele mai potrivite, de cele mai multe ori luând forma unor convingeri nesănătoase de gen, denumite şi stereotipuri. Stereotipul masculin încurajează un nivel ridicat de activare, jocuri fizice, dominare, iar stereotipul feminin se referă la preocupare faţă de ceilalţi şi pasivitate. Astfel, uneori fetele şi băieţii ajung să îşi dezvolte doar acele abilităţi emoţionale care sunt conforme cu normele de gen accepate de către un grup.

Bibliografie
1. „Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi cu vârsta până în 7 ani”, Ghid pentru cadrele didactice din Învăţământul preşcolar, UNICEF, 2007;
2. „Noi repere ale educaţiei timpurii în grădiniţă”, M.E.C.T.
3. Cucoş, C. ,,Pedagogie’’ Editura Polirom, Iaşi 1996;
4. Pânişoară, I. O. ,,Comunicarea eficientă’’, Editura Polirom, Iaşi, 2004;
5. Stănculescu, E. ,,Despre educaţie’’, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004;
6. Ionescu, M. şi Radu. I ,,Didactica modernă’’, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002;
7. Anghel, P. ,,Stiluri şi metode de comunicare’’, EdituraAramis, Bucureşti,2003.

 

prof. Ana Hîrțan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ana.hirtan

Articole asemănătoare