Rolul poeziei în educația pentru valori

Poezia nu este o promotoare a valorilor. Țin să precizez acest fapt încă de la început, deși la o primă vedere pare a contrazice înțelesul titlului (ceea ce de altfel nu o face). Poezia sau arta în sine, văzută în largul și generalitatea ei, reprezintă un cu totul alt univers, separat de ficțiune și caracterizat  prin amoralitate. În acest fel înțelege și criticul literar Titu Maiorescu (în „Comediile d-lui Caragiale”) existența în afara dimensiunii morale a operelor artistice (aici incluzând și poezia), ceea ce conduce la o înțelegere oarecum improprie a poeziei în rolul ei de educare a valorilor.

„Cetatea cărţilor trebuie să fie un loc de observaţie şi de luptă a lumii moderne.” -Tudor Vianu

Într-adevăr și pe bună dreptate, poezia a devenit un instrument central al învățătorilor și profesorilor, un suport didactic în imprimarea afectivă a frumosului, armoniei și afectului însuși, în cadrul învățământului. Scriitorii, precum Tudor Arghezi, în operele sale lirice din „universul boabei și a fărâmei”, are ca scop expres educația atât a propriilor copii, cât și a elevului de rând cu privire la valori morale sau alte aspecte din problematica umană ( moartea, nedreptatea socială), folosind termenii cei mai copilărești, comuni și creand imagini ludice, colorate; exemple bine cunoscute sunt „De-a v-ati ascuns”- moartea ca joc, „Ion Ion”- descrierea luminoasă și în termeni vii al cadavrului unui copil sărac omorât de boieri.

Mai mult, poezia este  cadrul în care marile valori sunt celebrate și faptele de curaj, integritate sunt eternizate prin versuri nemuritoare. Nu trebuie mers atât de departe în  istoria antică pentru a regăsi și pe pământul romanesc iliadele și odiseele victoriilor soldaților căzuți vitejește pe câmpul de luptă: Vasile Alecsandri, poet pașoptist și revoluționar, îndeamnă la luptă un popor în adormire , în nemișcare. Poezia sa,” Deșteptarea Romaniei”, (1848) dă glas sentimentului național, trezit de din subjugare „ Nu simțiți inima voastră că tresare și se bate” sau „Până când în țara noastră tot străinul să domneasă” și oferă versurile necesare pe baza cărora să se poată construi un viitor stralucit, câștigat prin sânge, dar glorios „Pentru –a mamei dezrobire/ Viața noastă să jertfim!”

Mergând mai departe și intând în opera modernă/ postmodernă, poezia se adaptează noilor curente de valori acum reunite la nivel universal și multicultural. Fiind un barometru al societății și avănd ca scop doar reflectarea principiilor civice și morale, poezia este regăsită în acestă perioadă promovând relativitatea la nivel de valori. Odată cu criza cuvântului( totul a fost spus deja de către generațiile anterioare de scriitori, nu a mai rămas nimic de adăugat ), arta îmbrățișează și absurdul, iar semnificatia unei opere este redusă doar la nivel de ctiitor, lipsand un înțeles sau scop explicit urmărit de către poet. Ilustrând acest fapt, Mircea Cărtărescu în „poema chiuvetei”, nu doar că se detașează de orice limite formale ( astfel spus, calofile sau ale frumosului) ale scrisului, dar introduce ca simboluri de valori obiecte citadine banale ( chiuveta, ustensile de bucătărie). Datorită acestui fapt, poezia pierde rolul educativ în schimbul trezirii doar a afectului, a emoțiilor, așa cum sunt ele receptate, analizate și deduse prin propria prismă a personalității cititorului. Poezia ajunge goală.

Așadar, nu au ca scop direct promovarea unor valori, ci doar reflectarea lor prin intermediul imaginilor pe care le trezesc. Poeziile, afectând latura emoțională a oamenilor, contribuie prin aportul de pasiune în urmărirea unor valori, „încălzind”si sensibilizând rațiunea în deciziile și scopurile ei, înălțând-o spre acele principii morale, civice și de caracter nobil.

„Cuvântul e sunet şi culoare, e mesagerul gândului uman.” -Tudor Vianu

 

prof. Camelia Crisan

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/camelia.crisan

Articole asemănătoare