Pentru а se adresa tuturor elevilor şi pentru а deveni deschisă, flexibilă, adaptată şi orientată spre fiecare şi pentru toţi, educația trebuie să presupună în practică o nouă orientare care pune accentul pe cooperare, parteneriat, învățare socială şi valorizarea relațiilor pozitive în educație.
Metodele de învățământ constituie instrumente de prim rang în mâna educatorului, sunt calea eficientă de organizare şi conducere а învăţării, un mod comun de а proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile cadrului didactic şi ale elevilor.
Profesorul trebuie să utilizeze nu doar metodele de învățământ, ci strategiile didactice care să identifice şi să sprijine rezolvarea dificultăţilor de învățare în clasă, dar să-l şi implice pe elev în procesul de învățare, urmărindu-se astfel dezvoltarea gândirii, stimularea creativității şi а interesului pentru învățare. Nu se poate lucra diferențiat cu elevii, dacă profesorul nu-i cunoaște foarte bine, atât sub aspectul dezvoltării lor fizice, cât mai ales, а dezvoltării psihice а acestora.
Utilizarea metodelor moderne, respectiv а celor interactive în predarea-învățarea-evaluarea noțiunilor de vocabular în învățământul incluziv, permite elevilor să fie co-participanți la propria formare.
În învățământul incluziv și în învățământul contemporan în general, dimensiunea de bază, în funcție de care sunt considerate metodele de învățământ este caracterul lor activ, adică măsura în care sunt capabile să declanșeze angajarea elevilor în activitate, concret sau mental, să le stimuleze motivația, capacitățile cognitive și creatoare.
Activitatea didactică, atât sub aspect structural (mijloace, conținut, mediu, timp, resurse umane), cât și sub aspect operațional (metode, tehnici de lucru), trebuie să faciliteze achiziția noțiunilor teoretice, astfel încât, elevii să învețe cu plăcere, fără să simtă oboseală sau plictiseală. O învățare activă și eficientă este asigurată prin utilizarea unor metode și procedee care să antreneze în cel mai înalt grad capacitățile intelectuale ale elevilor, să trezească și să mențină interesul față de învățătură, să stimuleze curiozitatea și să solicite efort propriu.
Predarea noțiunilor de vocabular trebuie privită din perspectiva dezvoltării vocabularului elevilor din învățământul incluziv, respectiv а dezvoltării competențelor de comunicare а acestora. În niciun caz nu trebuie pus accentul pe achiziția pură а noțiunilor teoretice, ci pe învățarea acestora în vederea dobândirii unei exprimări orale și scrise corecte, cât și de ascultare activă. Pentru a-i deprinde pe elevi să utilizeze un limbaj coerent și nuanțat, trebuie să-i orientăm spre cunoașterea și învățarea noțiunilor de limbă.
Metodele interactive pot fi aplicate cu succes la orele de limba și literatura română, având un rol important în formarea competențelor de comunicare, însă nu putem nega faptul că aceste metode nu pot fi utilizate întotdeauna singure, ci în combinație cu cele tradiționale, ținând cont că ne referim la elevi care prezintă dificultăți de învățare.
Metodele tradiționale precum conversația, explicația, exercițiul, îmbinate cu metodele activ-participative conduc la o învățare conștientă, eficientă și logică.
Utilizarea metodelor moderne în predarea-învățarea-evaluarea noțiunilor de vocabular în învățământul incluziv permite elevului să devină coparticipant la propria formare, la descoperirea definițiilor și а trăsăturilor fenomenelor lingvistice studiate, să-și manifeste inițiativa, spontaneitatea și creativitatea.
Rolul profesorului nu este acela de furnizor de informații, ci de ghid care însoțește și îndrumă elevul pe drumul spre cunoaștere. În predarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competențele cadrului didactic de а crea oportunități optime de învățare pentru fiecare elev, astfel că acesta trebuie să creeze un climat stimulativ pentru învățarea activă și pentru motivarea elevilor, dar și să acționeze adecvat și adaptat nevoilor grupului. Alegerea unor metode didactice eficiente reprezintă o decizie de mare complexitate pentru profesorul care lucrează cu elevi ce prezintă diferite tipuri de deficiențe, acesta fiind nevoit să selecteze acele metode care să dezvolte capacitatea de comunicare și cooperarea elevilor, gândirea critică și creativitatea, abilitățile de relaționare și de lucru în echipă, atitudinea pozitivă și implicarea în propria formare, dar și responsabilitatea.
Adevărata învățare este aceea care permite transferul achizițiilor în contexte noi, care nu este doar individual activă, ci interactivă.
Având în vedere că acest lucru nu poate fi realizat decât cu ajutorul metodelor moderne, se impune diminuarea ponderii activităților care limitează activizarea și extinderea utilizării metodelor interactive, care dezvoltă gândirea, imaginația, precum și participarea lor profundă la actul instruirii, la munca independentă, astfel ca elevii să capete deprinderea de а aplica în practică, cele însușite.
De asemenea, există o serie de practici privind adaptarea procesului de predare, învățare și evaluare la dificultățile de învățare ale elevilor din învățământul incluziv la disciplina limba și literatura română:
- predarea și învățarea anticipată, până la desfășurarea lecției, а cuvintelor și conceptelor dificile;
- stabilirea unor motive rezonabile pentru elev de а învăța materia predată;
- aplicarea tehnologiilor care stimulează activitatea intelectuală, adresarea întrebărilor ajutătoare;
- furnizarea / folosirea schemelor, graficelor, fișelor de lucru;
- folosirea materialelor ilustrative;
- folosirea imaginației (Închide ochii și imaginează-ți!);
- evidențierea enunțurilor importante cu mаrkere colorate;
- divizarea sarcinilor de lucru, а textelor pe pași mici, distincți, oferind explicații la fiecare pas;
- oferirea de directive orale și scrise;
- repetarea de către elev а directivelor;
- efectuarea pauzelor mici atunci când sunt enunțate sarcinile, pentru а oferi posibilitatea ca elevii să proceseze informația;
- furnizarea de sarcini scrise și de manipulare;
- formularea enunțurilor concrete și concise;
- acceptarea unor forme alternative de schimb de informații, cum ar fi: rapoarte / informații scrise, creații artistice, eseuri, diagrame, grafice etc.;
- formularea de întrebări care cer / presupun răspunsuri scurte;
- oferirea de sarcini de tipul: continuă propoziția, descrie imaginea etc.;
- stabilirea regulilor pentru discuțiile în clasă;
- încurajarea elevului să adreseze întrebări;
- învățarea limbajului specific nonverbal (limbajul trupului);
- acordarea timpului necesar / suficient, pentru ca elevul să formuleze mesajul verbal;
- includerea treptată / graduală а elevului în activități care presupun exprimarea orală: în pereche, în grup mic, în grup mare.
Prin cunoașterea caracteristicilor psihologice ale elevilor, profesorul va putea să folosească acele strategii didactice care să stimuleze dezvoltarea competențelor de comunicare ale acestora şi să îi orienteze în vederea atingerii obiectivelor educaționale propuse.
Bibliografie:
1. Ungureanu, Dorel, Educaţia integrată şi școala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000.
2. Gherguț, Alois, Evaluare şi intervenţie psihoeducațională, Editura Polirom, Iași, 2011.
3. Hussar, Elena; Aprodu, Diana Ecaterina; Dandu, Lucica, Școala incluzivă – Școală europeană. Concepte, metode, practici, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău, 2007.